Linkuri accesibilitate

Doi jurnaliști ai Europei Libere/Libertatea uciși în atacurile teroriste de la Kabul


Dublu atac terorist la Kabul, Afganistan, 30 aprilie 2018
Dublu atac terorist la Kabul, Afganistan, 30 aprilie 2018

Tot luni, în sudul Afganistanului, 8 militari români au fost răniți într-un atac terorist.

La Kabul au avut loc două atacuri sinucigașe în care au murit cel puțin 9 jurnalisti, între care doi ai Europei Libere, cel mai mare număr de ziariși uciși într-un singur atac în Afganistan.

Cele două explozii simultane, care au avut loc în apropiere de sediul Serviciuuil de Securitate afgan, au făcut cel puțin 29 de victime, dar de această data, numărul jurnaliștilor uciși a fost deosbit de mare.

Jurnalistul Abadullah Hananzai , ucis in atacul terorist de la Kabul, 30 aprilie 2018
Jurnalistul Abadullah Hananzai , ucis in atacul terorist de la Kabul, 30 aprilie 2018

Corespondentul Europei Libere/Libertatea, Abadullah Hananzai se numără printre cei uciși în al doilea atac împreună cu alți cinci reprezentanți ai presei, inclusiv fotoreporterul, Shah Marai, care conducea echipa de fotografi din Kabul a agenției franceze de presă, AFP.

Jurnalistul Sabawoon Kakar
Jurnalistul Sabawoon Kakar

Un alt jurnalist al Europei Libere/Libertatea, Sabawoon Kakar, a decedat mai târziu, la spital.

Jurnalista Maharram Durrani, victimă a atacului de la Kabul, 30 aprilie 2018
Jurnalista Maharram Durrani, victimă a atacului de la Kabul, 30 aprilie 2018

Printre victime se numără și o tânără fotoreporteră, care în două săptămâni urma să înceapă un stagiu de pregătire în redacția din Kabul a postului nostru de radio.

În primul din cele două atacuri revendicate de gruparea teroristă a Statului Islamic, un atentator sinucigaș pe o motocicletă s-a aruncat în aer. Cea de-a doua explozie a avut loc 20 de minute mai târziu când un alt atacator sinucigaș care pretindea că este jurnalist și-a detonat bomba în fața sediului Ministerului dezvoltării urbane, în vreme ce angajații veneau la lucru. Poliția spune că 45 de oameni au fost răniți, iar bilanțul victimelor poate crește. Patru polițiști au fost de asemeni uciși.

„Este o știre groaznică” a declarat președintele Europei Libere/Libertatea, Thomas Kent, „suntem foarte afectați de pierderea acestor jurnaliști și colegi curajoși. Sutem alături de familiile lor”.

”Este evident vorba de crime de război, când victimele sunt civili, credincioși în locurile lor de rugăciune sau jurnaliști” a comentat președintele afgan Ashraf Ghani, care a reamintit că „atacurile teroriste contrazic valorile Islamului”.

Răniți într-un spital din Kandahar, după atacul terorist din sudul Afganistanului, 30 aprilie 2018
Răniți într-un spital din Kandahar, după atacul terorist din sudul Afganistanului, 30 aprilie 2018

Un atac separate a avut loc tot luni, în sudul țării, atac în care au fost uciși 11 copii. Alte 16 persoane au fost rănite, între care opt militari români, precizează Agerpres. Potrivit Ministerului român al Apărării, anul acesta România participă cu 625 de militari la misiunea NATO Resolute Support , alţi aproximativ 300 fiind activi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. Ministrul apărării, Mihai Fifor a declarat că cei opt militari răniși sunt în afară de orice pericol.

Dublul atac sinucigaș de la Kabul vine la numai opt zile de la un alt atac terorist, care a avut loc în fața unui centru de înregistrare a alegătorilor și a făcut peste 60 de morți. Cel puțin 120 de persoane au fost rănite. În Afganistan sunt programate alegeri generale în octmombrie iar recent, NATO a anunțat că va participa direct la menținerea securității cu mai mulți militari, pentru a sprijini forțele afgane.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG