Linkuri accesibilitate

Militarii români în Afganistan: câți sunt și de ce au rămas acolo


Militari români, imagine de arhivă.
Militari români, imagine de arhivă.

În 2014, premierul de atunci Victor Ponta a anunțat retragerea trupelor române din Afganistan.

Militarii români în Afganistan: câți sunt și de ce au rămas

Din 2002 încoace de când Bucureștiul s-a alăturat Statelor Unite în războiul împotriva terorismului, 26 de militari români și-au pierdut viața în Afganistan și peste 150 au fost răniți.

În noiembrie anul trecut la reuniunea miniștrilor apărării din NATO s-a vorbit despre contribuția României în această zonă cu 630 de soldați și ofițeri, urmând ca numărul acestora să crească la 700 în 2018.

Ministerul Apărării a precizat că cei opt militari răniți luni dimineață se află în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

În cele două atacuri care au avut loc și care au fost revendicate de organizația Statului Islamic în Afganistan au fost uciși 29 de de oameni, între care și doi jurnaliști ai Europei Libere.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis militarilor români însănătoșire grabnică și multă putere lor și familiilor acestora, în vreme ce primul ministru Viorica Dăncilă a spus că a întristat-o profund vestea atentatelor.

Liderul PSD Liviu Dragnea le-a transmis soldaților români răniți „un gând bun”, și a gloseat pe seama dramei acestora: „curajul lor ne aduce aminte încă o dată cu ce preț se apără libertatea”.

Cei opt români, cu vârste între 34 și 43 de ani fac parte din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel care se află în Afganistan pentru perioada februarie – august 2018.

Acum două săptămâni, ministrul român al apărării Mihai Fifor a declarat în Afganistan că România este al cincilea stat ca număr de trupe dislocate în Afganistan, dar al patrulea în cadrul NATO și că în ultimii 27 de ani, militarii români au ocupat peste 60.000 de funcţii în misiuni şi operaţii internaţionale, din care 23.000 doar în Afganistan.

În 2014, premierul de atunci Victor Ponta a anunțat retragerea trupelor române din Afganistan.

Atunci se aflau acolo în jur de 2000 de soldați cu misiuni operative clare. Între timp, România a continuat să-și rotească militarii acolo, dar fără să mai aibă misiuni de luptă cu insurgenții. Obiectul principal al contingentului român dislocat în Afganistan este de a asigura instruirea, consilierea și asistența forțelor de securitate afgane.

XS
SM
MD
LG