Sâmbătă 4 august, în a treia zi a festivalului Untold 2018 pe scena de la Cluj Arena au urcat „the Godfathers of rave” (nașii rave-ului), cum e numită trupa britanică The Prodigy, unul din grupurile de pionierat al unui gen muzical electronic acum defunct, dar cu mare succes în ultima decadă a secolului trecut, big beat.
Am mai vorbit despre acest gen de la acest microfon acum mult timp, deci a sosit vremea să ne reîmprospătăm puțin memoria.
Sunetul big beat, aflăm din All Music Guide, este alcătuit din ritmurile sacadate ale chefurilor de modă veche – vorbim de funk-ul anilor 70 – la care sînt ataşate în buclă mostre sonore, acele faimoase samples, adică fragmente din înregistrări muzicale vechi,din dialogurile unor filme, şi diverse alte zgomote din realitatea aproape imediată.
Folosirea excesivă a mostrelor sonore a făcut însă ca bigbeat să fie criticat pentru ceea ce în limba engleză se numeşte „dumbing down”, pe româneşte „a prosti”, valul de muzică electronică de la sfîrşitul anilor 90. Şi chiar dacă interpreţi şi trupe ca Fatboy Slim, Chemical Brothers, Prodigy, sau Propellerheads, cei pe care-i auziţi acum, au „lovit” topurile americane şi au avut parte de cronici favorabile, chiar şi din partea criticilor de muzică rock, majoritatea amatorilor acest stil au sfîrşit prin a se plictisi de utilizarea exagerată a uneltelor de producţie electronică în dauna instrumentelor muzicale reale.
„Proppelerheads” sînt organistul Alex Gifford şi bateristul Will White, din localitatea engleză Bath.
EI au devenit faimoşi peste noapte în 1996 cu un single, „Dive”, cumpărat de firma Adidas pentru o reclamă.
Primul, şi ultimul, după ştiinţa mea, album long play „Proppelerheads” se numeşte „Decksanddrumsandrockandroll”, un nume care defineşte exact conţinutul: tobe, mostre sonore de pe discuri vinil, clapele orgii Hammond şi rock’n’roll.
Sau ceva de genul ăsta.
Piesa „Take California” deschide acest album.
