Linkuri accesibilitate

Ziua în care s-au schimbat coalițiile și s-a ajuns la anticipate


Protestul suporterilor PDM la Parlament
Protestul suporterilor PDM la Parlament

„Din câte cunoașteți şi din anunțurile care deja au fost făcute, vor fi alegeri anticipate”, a spus democratul Andrian Candu, dând vina pentru ele pe Blocul ACUM şi socialişti, care nu ar fi făcut altceva timp de trei luni decât „să se bată pe funcţii”.

În R. Moldova vor fi alegeri anticipate. Cum s-a ajuns la ele într-o singură zi, mai ales una în care încă de dimineaţă se anunţau negocierile de constituire a alianţelor şi între socialiști şi Blocul ACUM, dar şi între socialişti şi democraţi?

Socialiştii abia de au anunţat, spre seară, că nu au reuşit să se înţeleagă cu Blocul ACUM, cu care începuseră să poarte negocieri miercuri, 5 iunie, că o decizie a Curţii Constituţionale reducea cu două zile termenul pe care s-a crezut până astăzi că le mai au la dispoziţie partidele pentru a anunţa un guvern.

Respingând o sesizare a preşedintelui Dodon, care ceruse încă în urmă cu câteva săptămâni sfatul Curţii în legătură cu termenul de dizolvare a Parlamentului, magistraţii Curţii au indicat că, potrivit Constituției, data limită ar fi trei luni de la validarea scrutinului, iar aceste trei luni ar expira nu pe 9 iunie, cum s-a crezut, inclusiv a afirmat de nenumărate ori în ultima vreme preşedintele Igor Dodon, ci astăzi, 7 iunie.

La scurt timp de la apariția acestei decizii pe site-ul instanței, democratul Andrian Candu deja vorbea, din sediul partidului său, despre anticipate ca despre singura evoluţie ulterioară posibilă:

„Din câte cunoașteți şi din anunțurile care deja au fost făcute, vor fi alegeri anticipate”, a spus Candu, dând vina pentru ele pe Blocul ACUM şi socialişti, care nu ar fi făcut altceva timp de trei luni decât „să se bată pe funcţii”.

În acelaşi timp, din sediul Parlamentului, unul din liderii Blocului ACUM, Maia Sandu, le transmitea socialiștilor, prin intermediul unui live, următorul mesaj:

„Am văzut anunţul făcut de PSRM. Ţara mai poate fi salvată, de aceea venim cu această invitație către fracțiunea PSRM: îi invităm pe toţi deputaţii PSRM în Parlament pentru a purta discuţiile pe care nu am reuşit să le purtăm până în acest moment.”

O reacţie nu a existat din partea socialiştilor, care mai devreme, după o reuniune extindă a partidului, anunțaseră prin intermediul lui Igor Dodon despre eşecul negocierilor cu Blocul ACUM:

„Deputaţii din Blocul ACUM au rămas pe aceleași poziții: nu sunt gata să voteze, cel puţin toate componentele acestui Bloc, pentru liderul socialiștilor la funcția de speaker, sunt categoric împotriva oferirii a vreunui minister şi nu este clar dacă sunt gata să restituie competențele pentru instituția prezidențială. Evident, că nu putem să facem coaliţie cu cei de dreapta. Coaliţia cu democrații socialiştii nu au examinat-o. Probabilitatea este extrem de mare ca să mergem la alegeri anticipate”, a declarat Igor Dodon în seara zilei.

De dimineaţa, socialiştii se întâlniseră cu democraţii, care semnalaseră că le-au făcut o ofertă de guvernare comună, nu şi cu Blocul ACUM. După ce au agreat s-o sprijine pe lidera PSRM, Zinaida Grecianîi, la funcţia de speaker, cei din ACUM i-a invitat de două ori pe socialişti să continue discuţiile, însă afirmă că nu au mai primit vreun răspuns.

În vreme ce se consumau aceste evoluţii politice, mii de oameni, preponderent tineri, unii aduși din provincii, înconjuraseră clădirea Parlamentului într-un gest de sprijin pentru Partidul Democrat şi de blamare a liderilor Blocului ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase. Demonstrația a durat câteva ore, dar s-a risipit la scurt timp de la anunţul lui Igor Dodon despre eşecul negocierilor şi intervenirea condiţiilor pentru anticipate.

Previous Next

XS
SM
MD
LG