Linkuri accesibilitate

Siegfried Mureșan: Nu trebuie să fim naivi. Este o soluție de moment


Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan

Cum interpretează europarlamentarul liberal de la Partidul Popular European evoluțiile în rapidă schimbare de la Chișinău și care ar putea fi deznodământul.

Europa Liberă: Forțele pro-occidentale au câștigat puterea executivă prin învestirea Maiei Sandu ca premier, dar n-o pot exercita din cauza deciziei Înaltei Curți, Curții Constituționale, care a anulat numirea noului Cabinet de miniștri votat de Parlamentul Republicii Moldova. Vedeți un deznodământ? Dar poate ar fi mai bine să începem de la declarația Ministerului de Externe de la București, în care se spune că România nu recunoaște Guvernul Sandu?

Siegfried Mureșan: „Am văzut această declarație a ministrului Afacerilor Externe, pe care vă recomand să o tratați cu foarte multă prudență, întrucât este o declarație politică, de vreme ce domnia sa spune că își dorește alegeri anticipate. Păi, domnia sa încurcă două lucruri: Dacă acest Guvern este ilegitim, trebuie spus că Guvernul e ilegitim și atâta tot. Nu trebuie să spui că ai o soluție de partizanat politic. Iar dacă Guvernul nu este ilegitim, atunci nu ai nici ce să vorbești despre alegeri anticipate.

Link direct


Iar opinia mea este foarte clară: cerința constitutivă a Parlamentului de desemnare și alegere a noului prim-ministru al Republicii Moldova a fost conform tuturor legilor Republicii Moldova și uzanțelor internaționale și faptul că Uniunea Europeană a recunoscut acest Guvern dă o greutate majoră acestui Guvern, fiindcă, vă dați seama, Uniunea Europeană nu ar fi recunoscut niciodată un Guvern al Republicii Moldova dacă procedura de desemnare, de alegere a prim-ministrului, a Guvernului, de depunere a jurământului miniștrilor ar fi fost neclară sau nelegală, atunci Uniunea Europeană nu ar fi recunoscut niciodată acest Guvern. Faptul că Uniunea Europeană l-a recunoscut este o garanție și o confirmare a faptului că lucrurile sunt în regulă.

Faptul că Uniunea Europeană l-a recunoscut este o garanție...

Ca atare, pentru mine există în momentul de față un singur Guvern al Republicii Moldova și un singur prim-ministru și acesta se numește Guvernul Sandu, numele prim-ministrului este Maia Sandu. Situația este următoarea: există în Republica Moldova un partid care nu a câștigat niciodată alegerile parlamentare și care s-a aflat la guvernare până la ultimele alegeri dintr-o situație conjuncturală. Au pierdut aceste alegeri, au pierdut puterea, sunt în minoritate și ca atare puterea este dată celor care au câștigat alegerile. Nu avem de ce să discutăm acum despre alegeri anticipate și vă invit să tratați declarația ministrului Afacerilor Externe cu foarte multă prudență și circumspecție.

Este ministrul Afacerilor Externe care a încercat să îngrădească votul românilor în diasporă la alegerile europarlamentare, este ministrul Afacerilor Externe care a fost responsabil pentru haosul de la alegerile prezidențiale din 2014, când a fost ministru doar o săptămână, a stabilit un record negativ, ministrul Afacerilor Externe cu cel mai scurt mandat, și este ministrul Afacerilor Externe care a încercat să convingă întreaga Uniune Europeană că măsurile de reformare a justiției luate de guvernele României în ultimii doi ani de zile ar fi fost bune. De asemenea este un ministru care are o autoritate foarte mică pe plan extern și declarația domniei sale trebuie tratată ca atare.”

Europa Liberă: Dar România deține președinția la Uniunea Europeană și vocea României se va face auzită până își încheie mandatul?

Siegfried Mureșan: „Eu sper ca vocea României să fie cât mai puternică pe plan european, iar ea poate fi puternică doar dacă este reprezentată de oameni politici competenți, credibili, de oameni politici care respectă valorile europene și de oameni politici care respectă regulile europene. Declarația cea mai importantă de la nivel european privind situația din Republica Moldova a venit de la înaltul reprezentant pentru politica externă Federica Mogherini și de la comisarul european pentru politica de vecinătate și extindere a Uniunii Europene. Aceea este declarația pe care m-aș uita și pe care aș considera-o reper al poziției Uniunii Europene.

Mi-aș dori la București un Guvern cât mai credibil...

În rest, mi-aș dori la București un Guvern cât mai credibil, cât mai competent, în care Uniunea Europeană să poată avea încredere și un Guvern pe care dvs. la Chișinău să-l puteți lua în serios, un Guvern care să reprezinte aspirațiile românilor. La alegerile europarlamentare, românii au ieșit în număr mare la vot și au votat împotriva acestui Guvern, PSD-ul a suferit un eșec usturător, iar cel de-al doilea partid de la guvernare, ALDE, nici măcar nu a intrat în Parlament.”

Europa Liberă: De la București se mai aud voci care spun că Maia Sandu ar fi picat în capcană și că UE face o greșeală fatală, pentru că planul Rusiei în Republica Moldova se pune în aplicare. Cât de mult vă îngrijorează aceste declarații pe care le fac unii analiști din România?

Siegfried Mureșan: „Să știți că și eu sunt foarte atent la situația dată și știu un lucru, că singurele două partide politice proeuropene la Chișinău în momentul de față sunt PAS și PPDA. Ei sunt și partenerii noștri, partenerii Partidului Național Liberal. Am conlucrat cu ei, iar soluția pentru dezoligarhizarea Republicii Moldova pe care ei au găsit-o a fost aceasta, dar eu vă spun foarte clar că între Blocul ACUM și PSRM nu există aproape nimic în comun. Sper să reușească în acest demers de eliberare a instituțiilor statului, care era un demers necesar, dar după aceea nu cred că poate exista o guvernare stabilă, pe termen lung între aceste două forțe politice. Nu trebuie să fim naivi.

Nu cred că poate exista o guvernare stabilă, pe termen lung între aceste două forțe politice. Nu trebuie să fim naivi...

Eu îmi aduc aminte alegerile prezidențiale din 2016, când am fost în Misiunea de observare a Parlamentului European și îmi aduc aminte campania dusă atunci de PSRM. Deci, agenda PSRM-ului este o agendă fundamental diferită de cea a proiectelor proeuropene și nu trebuie să fim naivi. Este o soluție de moment acest lucru și nimic mai mult.”

Europa Liberă: Andrian Candu, cel care a fost președinte al Parlamentului, acum fiind unul dintre fruntașii democraților, s-a adresat partenerilor externi cu rugămintea să se abțină de la declarații și-i cheamă la dialog pe cei din Parlament, pe socialiști și pe deputații Blocului ACUM. Credeți că acest dialog poate să fie inițiat?

Siegfried Mureșan: „Și asta vor decide reprezentații Blocului ACUM. Eu nu am spus niciodată reprezentanților Blocului ACUM ce au de făcut. Reprezentanții Blocului ACUM iau deciziile întotdeauna pe cont propriu, în funcție de ce consideră ei că este mai bine pentru Republica Moldova. Îmi imaginez că au la cunoștință această postare a dlui Candu și vor ști foarte bine ce să facă sau să nu facă cu această postare și anume cum să o trateze.”

Europa Liberă: La Chișinău se vorbește despre miliardul furat din sistemul bancar, despre spălări de bani din Rusia, dar și despre speranța că UE va debloca asistența pentru Republica Moldova. Acest lucru l-a promis și Maia Sandu atunci când și-a propus să ajungă în fruntea Guvernului. Credeți că e cu putință și cât ar dura, în termene, până când acele finanțe să fie direcționate Republicii Moldova?

Siegfried Mureșan
Siegfried Mureșan

Siegfried Mureșan: „Regulile pentru deblocarea acelei finanțări de 100 de milioane de euro sunt foarte clare și presupun că respectarea angajamentelor pe care Republica Moldova le-a făcut față de Uniunea Europeană și eu v-am spus chiar Dvs. în interviurile anterioare ca răspuns la întrebarea: „când vor fi deblocați banii?”, v-am spus întotdeauna: „când regulile vor fi respectate”. Vestea bună este că acum Republica Moldova are un Guvern condus de un prim-ministru care e cu adevărat proeuropean și care sunt sigur că va respecta regulile și va respecta angajamentele Republicii Moldova și atunci finanțarea poate fi deblocată foarte curând, dar este nevoie, așa cum spune în Acordul european, și de pași hotărâți în reformarea justiției, în combaterea spălării banilor.

Avem nevoie de un Guvern care n-o să declare doar că este proeuropean...

Trebuie să recunoaștem că discutăm de ani de zile despre furtul miliardului și autoritățile care au fost responsabile până acum nu au făcut niciun pas clar în recuperarea acestui prejudiciu. Deci avem nevoie de un Guvern care n-o să declare doar că este proeuropean, ci un Guvern care într-adevăr să fie proeuropean, să facă reformele pe care s-a angajat a le face în relația cu Uniunea Europeană și e clar că la acest Guvern, mai ales la nivelul prim-ministrului și la nivelul viceprim-ministrului Andrei Năstase există voință de a îndrepta lucrurile în relația dintre Republica Moldova și partenerii internaționali.”

XS
SM
MD
LG