Linkuri accesibilitate

Ştiri

Spania și Italia speră să fi trecut de vârful pandemiei de coronavirus

Premierul spaniol Pedro Sanchez, 3 aprilie 2020.
Premierul spaniol Pedro Sanchez, 3 aprilie 2020.

În Spania scade numărul deceselor provocate de Covid-19. Și asta pentru a patra zi consecutiv. Luni s-au înregistrat 637 de decese, ceea ce aduce totalul la peste 13.000.

Totodată, Spania are confirmate peste 135 de mii de infecții cu coronavirus.

În Italia, pe de altă parte, se înregistrează o scădere a numărului de noi infecții pe zi.

De la izbucnirea pandemiei în decembrie, în China s-au înregistrat peste 1,3 milioane de contaminări cu noul coronavirus și peste 70 de mii de decese provocate de acest virus. Peste 50 de mii de decese s-au înregistrat în Europa.

Vezi ultimele știri

update

Spania: Mii de soldați și polițiști, desfășurați în zonele sinistrate. Căutările continuă, oamenii sunt furioși

Bărci ale Gărzii Civile din El Palmar, în parcul național Albufera, regiunea Valencia, în căutare de persoane date dispărute, la 5 noiembrie.
Bărci ale Gărzii Civile din El Palmar, în parcul național Albufera, regiunea Valencia, în căutare de persoane date dispărute, la 5 noiembrie.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a spus marți că 14.900 de polițiști și membri ai forțelor armate au fost desfășurați în sud-estul țării, în zonele afectate de viiturile care au ucis în urmă cu o săptămână cel puțin 218 persoane. Anunțul vine pe fondul reproșurilor frecvente că statul nu face destul.

Tot marți, după o ședință specială de guvern, premierul socialist de la Madrid a anunțat că zonele sinistrate vor fi declarate oficial „grav afectate” pentru a putea fi ajutate mai rapid.

Decizia survine după ce Sanchez, regele Felipe al VI-lea, soția lui Letizia și alți oficiali au fost împroșcați cu noroi când au vizitat duminică zonele afectate din apropierea Valenciei.

Chiar dacă autoritățile au pus gestul pe seama unor activiști de extremă-dreapta infiltrați, toată lumea știe că populația locală este nemulțumită de reacția statului spaniol la cele mai ucigătoare inundații din Europa ultimelor decenii.

„Doar oamenii se ajută între ei... Iar politicienii, unde sunt? De ce nu au dat alarma? Criminalii!”, a declarat pentru AFP Matilde Gregori, în vârstă de 57 de ani, în orașul Sedavi, marți.

Regele Felipe al VI-lea în mijlocul mulțimii furioase la Paiporta, unul din orașele cele mai greu lovite de viitură, duminică, 3 noiembrie.
Regele Felipe al VI-lea în mijlocul mulțimii furioase la Paiporta, unul din orașele cele mai greu lovite de viitură, duminică, 3 noiembrie.

Salvatorii și-au reluat marți căutările sumbre ale cadavrelor dispărute.

Pompierii au scotocit minuțios printre mormanele de vehicule avariate și au pompat apa din garajele și parcările inundate, unde ar putea fi descoperite mai multe victime, au relatat jurnaliștii AFP.

Costuri enorme (asiguratorii)

Distrugerile provocate într-unul dintre „motoarele economice” spaniole, regiunea valenciană, vor lăsa o factură uriașă pentru stat și sectorul asigurărilor, notează AFP.

Catastrofa de săptămâna trecută a distrus clădiri, a măturat mașini, a inundat câmpuri și a distrus infrastructura de transport și de energie electrică.

Spania se confruntă acum cu „cel mai mare dezastru cauzat de un eveniment climatic”, a declarat Mirenchu del Valle Schaan, președintele federației spaniole a asigurătorilor UNESPA.

Este prea devreme pentru a estima costurile totale, dar acestea vor fi, fără îndoială, „extrem de ridicate”, a declarat pentru postul public de televiziune spaniol TVE Celedonio Villamayor, directorul consorțiului responsabil cu plata despăgubirilor în urma dezastrelor naturale.

Președintele Camerei de Comerț din Valencia, Jose Vicente Morata, a declarat pentru același canal că factura finală va fi mult mai mare de 10 miliarde de euro.

Pentru comparație, inundațiile devastatoare din iulie 2021, care au făcut peste 200 de victime în Germania, Belgia, Franța, Austria și Olanda, au costat aproape 43 de miliarde de dolari, potrivit reasigurătorului Swiss Re, notează AFP.

Ajutoare de peste 10 miliarde euro

După ședința de guvern de marți, s-a anunțat că statul spaniol va aloca 10,6 miliarde de euro (11,55 miliarde de dolari) în împrumuturi și subvenții pentru a ajuta victimele inundațiilor.

Premierul Sanchez a declarat că guvernul intenționează să cheltuiască până la 838 de milioane de euro în ajutoare directe, în numerar, pentru persoanele afectate.

Agenția guvernamentală de creditare ICO va garanta până la 5 miliarde de euro în împrumuturi acordate întreprinderilor mici și mijlocii, lucrătorilor independenți și familiilor pentru finanțarea eforturilor de reconstrucție.

Alte fonduri vor fi alocate pentru a le oferi celor afectați scutiri de la plata impozitelor și a prestațiilor, precum și plăților pentru înlocuirea proprietăților și repararea drumurilor și căilor ferate.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Încă o persoană reținută pentru că ar fi urmat să incendieze mașini și instituții publice în preajma alegerilor

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a fost văzut de mai multe ori în preajma sediilor instituțiilor publice, în special a parcărilor, în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a fost văzut de mai multe ori în preajma sediilor instituțiilor publice, în special a parcărilor, în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit.

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost reținut la 4 noiembrie de polițiști, fiind bănuit că planifica să incendieze mai multe mașini ale Poliției, Comisiei Electorale Centrale și Curții de Apel, dar și sedii ale instituțiilor publice.

Poliția spune că planul urma să fie aplicat în contextul destabilizărilor în campania electorală din octombrie 2024. La domiciliul bărbatului, reținut în sectorul Ciocana al capitalei, au fost efectuate percheziții, fiind ridicat telefonul mobil al acestuia care conține „probe concludente” pentru cauza penală.

Bărbatul, care face parte dintr-un grup infracțional, a fost identificat prin prezența sa de mai multe ori în preajma sediilor instituțiilor publice, în special a parcărilor, în timp ce examina teritoriile pentru a interveni la timpul potrivit, atunci când nu erau păzite de forțele abilitate, iar mașinile conducătorilor instituțiilor publice erau prezente.

Inspectoratul General al Poliției spune în comunicatul de marți, 5 noiembrie, că un automobil de serviciu al poliției a fost incendiat chiar în ziua alegerilor prezidențiale de duminică, 3 noiembrie.

La 31 octombrie, Poliția a reținut cinci persoane din regiunea transnistreană care ar fi încercat să incendieze sediul Comisiei Electorale Centrale și mai multe autospeciale ale forțelor de ordine.

Grupul ar fi fost coordonat din Rusia, iar o parte din suspecți au fost reținuți în noaptea de 30 spre 31 octombrie, după o tentativă de incendiere a unor automobile din parcarea IGP. Ceilalți au fost prinși în jurul orei 6 dimineața, în timp ce încercau să incendieze ușa de la intrarea în CEC.

La finele lunii septembrie, patru clădiri ale instituțiilor de stat din R. Moldova, între care și cea a Guvernului, au fost vandalizate în ultimele două nopți, anunță Poliția moldoveană. Polițiștii au reținut câteva persoane suspecte, care ar fi fost instruite la Moscova pentru „atacul asupra mai multor edificii ale statului”.

Cu o zi mai devreme, au fost vandalizate clădirile ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Guvernului, iar poliția a reținut atunci doi tineri. Ei au declarat, potrivit poliției moldovene, că au fost recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova „cu scop de destabilizare”.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Compensațiile pentru sezonul rece: plăți în bani și verificări riguroase prin 11 baze de date

Din acest an compensațiile vor fi oferite în bani, pe card sau la oficiul poștal.
Din acest an compensațiile vor fi oferite în bani, pe card sau la oficiul poștal.

Peste 50 de mii de cetățeni au depus cereri pentru compensații la resursele energetice în sezonul rece 2024 - 2025, potrivit datelor oferite de autorități la o zi de la lansarea înregistrărilor pe platforma compensatii.gov.md. Cererile sunt analizate cu ajutorul mai multor baze de date.

În cadrul unei conferințe de presă din 5 noiembrie, secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder, a spus că din 29 noiembrie, datele introduse în cereri vor fi analizate prin prisma a 11 baze de date, care aparțin atât autorităților publice, cum ar fi Casa Națională de Asigurări Sociale sau Poliția de Frontieră, cât și private, cum este cazul birourilor de credit sa furnizorii de energie.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a spus că valoarea compensației va fi stabilită la finele lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, când vor fi făcute și primele plăți. Spre deosebire de anii precedenți, când compensația era direct în factură, din acest an compensațiile vor fi oferite în bani, pe card sau la oficiul poștal.

„Trecem la un model clasic, în care Guvernul oferă suport monetar, iar gospodăriile utilizează acest suport pentru a achita facturile sau alte necesități în familie”, menționând totodată că este metoda cea mai eficientă și mai simplu de administrat, din perspectiva Ministerului.

Buzu a explicat că o mare parte din categoriile de beneficiari sunt pensionarii, care în linii mari își achită mereu și la timp facturile. În ce privește mediul rural, ministrul a spus că și în anii anteriori, majoritatea populației a primit compensațiile sub formă monetară, deoarece a apelat la încălzirea cu lemne.

Valoarea compensației va fi stabilită în funcție de veniturile pe 6 luni premergătoare programului de compensație. Principiul de bază este declararea tuturor veniturilor. Vor fi verificate inclusiv creditele ipotecare.

Finanțarea programului „Ajutor la contor” este asigurată din bugetul de stat, dar și din fondurile oferite de partenerii de dezvoltare.

Anul trecut, bugetul destinat compensațiilor la energie a fost în valoare de 2,6 miliarde de lei. 40% din sumă a mers pentru plata compensațiilor sub formă monetară, a precizat ministrul Buzu.

Înscrierile pentru luna noiembrie se încheie pe data de 28 noiembrie și vor continua în lunile decembrie și ianuarie. Cetățenii se pot înscrie pe compensatii.gov.md, sau pot solicita ajutorul asistenților sociali, în cazul în care nu au acces la internet.

Programul „Ajutor la contor” a fost creat în 2022 pentru a ajuta consumatorii casnici să facă față facturilor, în contextul tarifelor care au crescut din cauza crizei energetice.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Björn Ulvaeus, din ABBA:  „Trump nu a ascultat cu atenție despre ce cântăm”

Björn Ulvaeus a compus împreună cu Benny Andersson toate marile hituri ale celei mai celebre trupe pop din anii 1970-1980. (Fotografie de arhivă din 2017, într-un studiou din Londra)
Björn Ulvaeus a compus împreună cu Benny Andersson toate marile hituri ale celei mai celebre trupe pop din anii 1970-1980. (Fotografie de arhivă din 2017, într-un studiou din Londra)

Muzicianul suedez Björn Ulvaeus a repetat marți, în ziua alegerilor americane, că grupul ABBA nu acceptă folosirea cântecelor și videourilor sale în campania electorală a republicanului Donald Trump.

„Sunt absolut în dezacord cu el!”, a exclamat artistul de 79 de ani într-un interviu publicat de televiziunea publică suedeză STV marți.

„Noi nu ne-am dat niciodată acordul ca muzica noastră să fie folosită în context politic. E oribil”, a mai spus Ulvaeus.

Pe de altă parte, starul suedez a notat cât de ironic este că Trump a ales cântecul The Winner Takes It All, un hit ABBA din anii 1980, pentru titlul aparent „victorios”, când de fapt în el este vorba despre pierdere – despre o femeie care își pierde partenerul.

„Este limpede că Trump nu a ascultat versurile”, a spus Ulvaeus, zâmbind.

Lady Gaga cântă pentru candidata democrată Kamala Harris la Philadelphia, în ultima zi de campanie - 4 noiembrie.
Lady Gaga cântă pentru candidata democrată Kamala Harris la Philadelphia, în ultima zi de campanie - 4 noiembrie.

În campania dinaintea alegerilor de la 5 noiembrie, la mitingurile lui Trump s-au folosit adesea cântece și imagini video cu ABBA, care a protestat, ca și casa de discuri Universal. Echipa lui Trump a insistat că are dreptul de a folosi muzica, iar Ulvaeus și-a repetat dubiile despre acest „drept” în interviul cu televiziunea suedeză.

Nu doar ABBA, ci și alți muzicieni au protestat când au aflat că Trump le folosește muzica la mitinguri. În general, lumea artelor și a show-businessului este mai favorabilă candidaților democrați la președinția SUA - iar vicepreședinta Kamala Harris a primit în ultima zi de campanie sprijinul explicit al unor celebrități, inclusiv din acest domeniu - de pildă moderatoarea Oprah sau cântăreața și actrița Lady Gaga.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Percheziții într-un dosar de delapidare a fondurilor europene. Peste 10 milioane de lei ar fi fost gestionați fraudulos

Potrivit CNA, la Slobozia Mare, raionul Cahul, persoane cu funcții de răspundere ar fi gestionat fraudulos peste 10 milioane de lei în procesul reconstrucției mai multor imobile din cadrul Rezervației Biosferei „Prutul de Jos” din această localitate.
Potrivit CNA, la Slobozia Mare, raionul Cahul, persoane cu funcții de răspundere ar fi gestionat fraudulos peste 10 milioane de lei în procesul reconstrucției mai multor imobile din cadrul Rezervației Biosferei „Prutul de Jos” din această localitate.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii au descins cu percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul delapidării fondurilor europene. Ancheta vizează foști responsabili ai Unității pentru implementare a „Moldsilva”, care ar fi delapidat peste patru milioane de lei.

În comunicatul publicat la 5 noiembrie, CNA spune că persoane cu funcții de răspundere din cadrul Unității pentru Implementare, instituite pe lângă Agenția „Moldsilva” ar fi gestionat fraudulos peste 10 milioane de lei în procesul reconstrucției mai multor imobile din cadrul Rezervației Biosferei „Prutul de Jos” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul.

Mai exact, investigațiile preliminare relevă că la reconstrucția unui imobil existent și proiectarea unui garaj, din suma totală de 7,4 milioane de lei prevăzută în acest scop, agentul economic ar fi utilizat doar 3,7 milioane de lei, iar diferența de circa 4 milioane de lei ar fi fost delapidată.

Pentru a acumula probe, ofițerii CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au descins cu percheziții la domiciliile a cinci persoane, printre care: ex-conducătorul Unității de Implementare a proiectului, reprezentantul agentului economic și reprezentantul companiei de proiectare.

Trei persoane urmează a fi recunoscute în calitate de bănuit și cercetate în stare de libertate.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Fosta bașcană Irina Vlah își face partid. Vrea să bată PAS-ul în 2025

Irina Vlah a anunțat crearea unui nou partid la o scurtă conferință de presă, pe 5 noiembrie.
Irina Vlah a anunțat crearea unui nou partid la o scurtă conferință de presă, pe 5 noiembrie.

Fosta bașcană a autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a anunțat crearea unui nou partid politic cu care vrea să participe la alegerile parlamentare din 2025 pentru a „salva” Republica Moldova de „regimul odios al Maiei Sandu”.

Vlah a spus, pe 5 noiembrie, că a început procedura de înregistrare a „Partidului Republica Inima Moldovei” (PRIM) după „consultări cu cetățenii” în campania pentru prezidențialele din 20 octombrie. Ea a luat 5.38% (peste 83.000 de voturi) în primul tur, acesta fiind cel mai bun rezultat printre candidați independenți.

În campania pentru prezidențiale Vlah a avut o puternică retorică anti-Maia Sandu, căreia îi reproșează că ar fi distrus „democrația, economia și justiția”. În turul doi ea și-a îndemnat simpatizanții să voteze împotriva Maiei Sandu, adică să opteze pentru candidatul susținut de PSRM, Alexandr Stoianoglo.

Nereușind să o învingă pe președinta care tocmai a fost realeasă, Vlah țintește spre parlamentarele din 2025, despre care spune că „oferă o șansă reală de a scăpa” de partidul de guvernare (Acțiune și Solidaritate - PAS), fondat de președinta Maia Sandu.

Fosta guvernatoare a UTA Găgăuzia (2015 - 2023) s-a bucurat în trecut de suportul comuniștilor și ulterior al socialiștilor, fără a fi membră de partid.

Acum, Vlah spune că „salvarea Republicii Moldova de regimul odios al Maia Sandu” trebuie făcută de un partid nou, construit pe altfel de principii decât majoritatea partidelor existente.

Alegerile parlamentare următoare vor avea loc în vara anului 2025. La scrutinul similar trecut (2021), PAS a obținut peste 50% din voturile moldovenilor, ceea ce a oferit partidului 63 de mandate în Parlament. Socialiștii ex-președintelui pro-rus Igor Dodon a acumulat peste 27% (32 mandate), iar Partidul „Șor” (care între timp a fost declarat neconstituțional) a obținut 6 mandate. Pragul electoral pentru a accede în parlament este de 5%.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Atacurile aeriene israeliene au ucis cel puțin 30 de palestinieni în Gaza, spun medicii

Palestinieni cuprinși de jale după moartea unor rude în bombardamente israeliene, la spitalul Martirii Al Aqsa din Deir el-Balah, în Gaza centrală, la 5 noiembrie 2024.
Palestinieni cuprinși de jale după moartea unor rude în bombardamente israeliene, la spitalul Martirii Al Aqsa din Deir el-Balah, în Gaza centrală, la 5 noiembrie 2024.

Loviturile israeliene din Fâșia Gaza au ucis cel puțin 30 de palestinieni începând de luni seara, au declarat marți mass-media și medicii palestinieni citați de Reuters, în timp ce armata israeliană și-a consolidat asediul asupra zonelor de nord ale enclavei.

O lovitură aeriană a avariat două case în orașul Beit Lahiya, din nordul Fâșiei Gaza, unde armata israeliană (IDF) a desfășurat noi operațiuni începând cu 5 octombrie, și a ucis cel puțin 20 de persoane luni seara, au declarat agenția de presă oficială palestiniană WAFA și mass-media controlată de Hamas.

Ministerul Sănătății din Gaza nu a confirmat imediat bilanțul. Alte patru persoane au fost ucise în orașul Al-Zawayda, din centrul Gazei, în jurul miezului nopții, luni spre marți, au spus medicii.

Oficiali palestinieni din domeniul sănătății au declarat că alte șase persoane au fost ucise în două atacuri aeriene israeliene separate în Gaza City și la Deir Al-Balah, în zona centrală a enclavei.

A fost vorba, potrivit palestinienilor, de oameni care deja fuseseră alungați de la casele lor de la începutul războiului din Gaza în urmă cu 13 luni.

Armata israeliană a declarat, fără a oferi detalii, că forțele sale au „eliminat teroriști” în centrul Fâșiei Gaza și în zona Jabalia. De asemenea, trupele israeliene spun că au găsit arme și explozibili în ultimele 24 de ore în sudul regiunii Rafah, unde au fost eliminate „obiective de infrastructură teroristă”, a precizat IDF.

Palestinienii au declarat că noile atacuri și ordinele israeliene de evacuare a populației urmăresc golirea a două orașe din nordul Fâșiei Gaza și a unei tabere de refugiați, pentru a crea zone tampon.

Israelul susține că forțele sale au ucis sute de palestinieni înarmați și au dezmembrat infrastructura militară Hamas din Jabalia în ultima lună.

Marți seară, avioanele israeliene au lansat pliante deasupra Beit Lahiya, ordonând locuitorilor care nu și-au părăsit încă casele și adăposturile să părăsească complet orașul.

„Toți cei care ați rămas în case și adăposturi, vă riscați viața. Pentru siguranța voastră, trebuie să vă îndreptați spre sud”, se arată pe pliantul scris în arabă.

Raid în Cisiordania

Peste 43.300 de palestinieni au fost uciși în mai bine de un an de război în Gaza, spun autoritățile din enclavă, iar o mare parte a teritoriului a fost transformată în ruine.

Războiul a început după ce militanții conduși de Hamas au atacat Israelul pe 7 octombrie 2023, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și luând 251 de ostatici în Gaza, potrivit numărătorii israeliene.

În Cisiordania ocupată de Israel, ministerul palestinian al sănătății a declarat că cel puțin patru persoane au fost ucise marți în timpul unui raid militar israelian și al unor lovituri aeriene.

Violența a crescut în Cisiordania de la începutul războiului din Gaza, cu raiduri aproape zilnice ale forțelor israeliene care au făcut mii de arestări. Tot acolo au loc schimburi de focuri frecvente între forțele de securitate și luptătorii palestinieni.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Obiectivul aderării R. Moldova la UE, introdus oficial în Constituție

Votând „Da” la referendumul din 20 octombrie, alegătorii moldoveni au optat pentru introducerea obiectivului eurointegrării în Legea Supremă a R. Moldova.
Votând „Da” la referendumul din 20 octombrie, alegătorii moldoveni au optat pentru introducerea obiectivului eurointegrării în Legea Supremă a R. Moldova.

Modificările Constituției pentru care au votat moldovenii la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) din 20 octombrie au intrat în vigoare pe 4 noiembrie, după ce au fost publicate în Monitorul Oficial.

Aderarea la UE a devenit oficial „obiectivul strategic” al R. Moldova, stipulat în preambulul Constituției, care menționează și faptul că identitatea poporului R. Moldova este „europeană”.

Preambulul servește la interpretarea tuturor legilor țării. Introducerea valorilor europene acolo înseamnă pentru autorități, indiferent de culoarea lor politică, o obligație de a promova politici care să corespundă valorilor europene. Mai exact, în preambul va fi introdus următorul text:

„RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova,
DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

De asemenea, în Constituție este introdus un nou titlu numit „Integrarea în Uniunea Europeană”. Acest capitol oferă Parlamentului moldovean, indiferent de componența lui, un mecanism pentru ratificarea acordurilor constitutive ale Uniunii Europene, doar cu ajutorul unei majorități de 51 de deputați. Capitolul are următorul conținut:

(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabilește de Parlament prin lege organică.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Referendumul din 20 octombrie a trecut cu o majoritate fragilă, după ce 50,38% din alegători a spus „Da” modificării Constituției în vederea aderării R. Moldova la UE, diferența față de opțiunea „Nu” fiind de doar 11.400 de voturi.

În cele 231 de secții de votare deschise în străinătate, la referendum au votat aproape 240.000 de moldoveni, care au înclinat balanța în favoarea opțiunii pozitive. Marea majoritate (76,96%) au spus „Da”, în timp ce aproape un sfert (23.04%) au votat „Nu”.

Referendumul a fost validat de Curtea Constituțională (CC), pe 31 octombrie.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Nu numai în Moldova: alegerile din SUA încep cu temeri de amestec rusesc

Sediul FBI din Washington, SUA.
Sediul FBI din Washington, SUA.

Oficiali de top ai serviciilor de informații ale guvernului american și-au intensificat avertismentele cu privire la interferența străină în alegeri - în special din partea Rusiei.

Îngrijorarea venită din partea Biroului Directorului Serviciului Național de Informații (ODNI), a Biroului Federal de Investigații (FBI) și a Agenției de Securitate Cibernetică și de Securitate a Infrastructurii (CISA), urmează avertismentelor de vineri cu privire la interferențe, notează dpa.

Cele trei agenții au declarat că „au observat adversari străini, în special Rusia, desfășurând operațiuni de influență suplimentare menite să submineze încrederea publică în integritatea alegerilor din SUA și să alimenteze diviziunile dintre americani”.

Serviciile au declarat că aceste eforturi se vor intensifica pe parcursul zilei de marți - ziua alegerilor - și după aceea, adăugând că se vor concentra asupra celor șapte state-cheie de care ar putea depinde rezultatul: Arizona, Nevada, Michigan, Wisconsin, Pennsylvania, Georgia și Carolina de Nord.

Alegătorii americani decid dacă să trimită la Casa Albă pe fostul președinte republican Donald Trump sau pe vicepreședinta democrată Kamala Harris.

„Rusia este cea mai activă amenințare”, se arată în declarația comună a serviciilor de informații.

„Actorii de influență” despre care ele au afirmat că sunt afiliați Rusiei creează videoclipuri și povești false pentru a submina legitimitatea alegerilor, pentru a-i face pe alegători să se teamă de procesul electoral și pentru a sugera că persoane cu opinii politice opuse folosesc violența unele împotriva altora.

„Aceste eforturi riscă să instige la violență, inclusiv împotriva funcționarilor electorali”, au declarat serviciile. „Anticipăm că actorii ruși vor lansa conținut suplimentar pe aceste teme în ziua alegerilor și în zilele și săptămânile de după închiderea urnelor.”

Oficialii serviciilor de informații au declarat că „actori” influențați de Rusia au postat recent articole false care afirmau că oficialii americani încearcă să influențeze alegerile prin manipularea buletinelor de vot și atacuri cibernetice.

Autorii dezinformării „au fabricat și amplificat, de asemenea, un videoclip recent care prezenta în mod fals un interviu cu o persoană care pretindea că are detalii despre fraudarea alegerilor din Arizona... pentru a o favoriza pe vicepreședinta Kamala Harris”, se arată în declarație.

„Secretarul de stat din Arizona a respins deja teza din video ca fiind falsă”, a adăugat acesta.

Iranul este, de asemenea, o amenințare pentru alegerile americane.

El a lansat - spun serviciile americane - „activități cibernetice malițioase” pentru a-l afecta negativ pe Trump, continuă declarația. Guvernul de la Teheran încearcă, de asemenea, să influențeze alegerile prin videoclipuri false și postări menite să alimenteze violența.

Iranul rămâne hotărât să răzbune moartea lui Qassem Soleimani, general care a fost ucis în Irak într-o lovitură aeriană americană în ianuarie 2020 ordonată de Trump, au declarat oficialii serviciilor de informații.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Joe Biden: Moldovenii au ales viziunea Maiei Sandu

Pentru președintele Biden și alți lideri occidentali, victoria Maiei Sandu a fost o știre bună pe fondul mai multor semne de destabilizare sprijnită de ruși în fostul spațiu sovietic.
Pentru președintele Biden și alți lideri occidentali, victoria Maiei Sandu a fost o știre bună pe fondul mai multor semne de destabilizare sprijnită de ruși în fostul spațiu sovietic.

Președintele SUA, Joe Biden, s-a adăugat luni liderilor lumii democratice care o felicită pe Maia Sandu pentru realegerea „istorică” în postul de președintă a Moldovei la 3 noiembrie, într-un scrutin dominat de temerile de interferență rusească și o prezență masivă la vot în străinătate.

„Duminică, poporul moldovean a mers la urne și a votat în favoarea viziunii președintelui Sandu pentru o Moldovă sigură, prosperă și democratică”, a spus într-o declarație de presă Biden, amintind că realegerea președintei vine la două săptămâni de la referendumul privind integrarea țării în Uniunea Europeană.

Președintele SUA amintește, ca și alți lideri occidentali care au felicitat-o pe Sandu, informațiile despre eforturile rusești de influențare a alegerilor moldovene.

„Timp de luni de zile, Rusia a încercat să submineze instituțiile democratice și procesele electorale din Moldova. Dar Rusia a eșuat. Poporul moldovean și-a exercitat dreptul democratic de a-și alege propriul viitor și a ales să urmeze o cale aliniată cu Europa și cu democrațiile de pretutindeni”, se spune în declarația de la Casa Albă.

Maia Sandu a fost felicitată luni de liderii multor democrații occidentale, ai UE și ai unor state post-sovietice ca Ucraina sau Armenia. Din Rusia, în schimb, au venit mai ales critici ale unor demnitari de rang secund care pretind că alegerile ar fi fost manipulate prin sprijinirea votului în diaspora occidentală, care s-a dovedit decisiv pentru victoria președintei în exercițiu.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Socialiștii spun că nu recunosc rezultatele alegerilor prezidențiale din diasporă

Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) spune că nu recunoaște rezultatul votului din diasporă, care a contribuit la victoria Maiei Sandu, despre care afirmă că este „președintele diasporei”. Formațiunea insistă că „adevăratul învingător” este Alexandr Stoianoglo.

În declarația emisă la 4 noiembrie, PSRM susține că voturile din secțiile de votare din străinătate și din cele constituie pentru cetățenii din stânga Nistrului „nu pot fi considerate o exprimare liberă și democratică a voinței poporului”.

„Ne-am confruntat cu reducerea nejustificată a secțiilor de vot, blocarea accesului alegătorilor, agitație electorală în ziua tăcerii și în ziua alegerilor și alte nereguli în mai multe țări, inclusiv sute de cazuri de falsificare intenționată, dispariția urnelor de vot”, se arată în comunicat.

Membrii PSRM spun că toate aceste situații au dus la faptul că „sute de mii de cetățeni ai țării” nu au putut vota, ceea ce „explică diferența finală de voturi”. Totuși, formațiunea nu a precizat dacă va contesta rezultatele prezidențialelor.

Reprezentanții partidului spun că fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, care a fost sprijinit de formațiune la prezidențiale, a obținut „adevărata victorie”, făcând referire la scorul de 51,19% din voturi la secțiile din R. Moldova.

  • Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.

La scurt timp după închiderea urnelor de vot, Stoianoglo și-a îndemnat simpatizanții să-și păstreze calmul indiferent de datele rezultatelor preliminare ale turului doi al alegerilor prezidențiale.

„Democrația înseamnă, în primul rând - maturitate în fața rezultatului”, a spus candidatul socialiștilor.

Anterior, PSRM a spus că nu va recunoaște nici rezultatele referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană și a cerut partidului de guvernare PAS să renunțe la modificarea legii supreme. Cu toate acestea, formațiunea nu a depus contestații privind rezultatele plebiscitului la Curtea Constituțională.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Ambii Mitropoliți au felicitat-o pe Maia Sandu pentru realegere. Unul a pomenit „tradițiile”, celălalt - Europa

Colaj din fotografii în care apare Maia Sandu alături de Mitropolitul Moldovei Vladimir (stânga) și Mitropolitul Basarabiei Petru, atunci când s-a întâlnit separat cu aceștia la președinție în preajma sărbătorilor de Paști, aprilie 2022.
Colaj din fotografii în care apare Maia Sandu alături de Mitropolitul Moldovei Vladimir (stânga) și Mitropolitul Basarabiei Petru, atunci când s-a întâlnit separat cu aceștia la președinție în preajma sărbătorilor de Paști, aprilie 2022.

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove și Mitropolitul Basarabiei au felicitat-o pe președinta Maia Sandu pentru victoria obținută la turul al doilea al prezidențialelor, din 3 noiembrie.

În mesajul său de felicitare, Înaltpreasfințitul Vladimir i-a transmis șefei statului „binecuvântare și înțelepciune” în îndeplinirea noului mandat, despre care a spus că speră să fie caracterizat de „un spirit de unitate, demnitate și respect” față de „valorile spirituale și tradițiile strămoșești ale acestui neam”.

„Dorim să avem credința că noile etape de guvernare vor contribui la pacea, stabilitatea și prosperitatea țării noastre”, se arată în mesajul capului bisericii ortodoxe care ascultă de Patriarhia de la Moscova.

Cu un mesaj de felicitare a venit și mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Petru, care a mulțumit și cetățenilor pentru prezența masivă la vot „dând dovadă de dragoste de țară și neam”.

„În acest duh de comuniune și iubire, Vă asigurăm de rugăciunile noastre pentru împlinirea unui viitor mai luminos, drept și european pentru Republica Moldova”, se menționează în mesaj.

Ierarhul din fruntea bisericii subordonate Patriarhiei Române mai spune că realegerea Maiei Sandu „reprezintă un semn de încredere și speranță”.

Vezi și reportajul realizat în timpul campaniei electorale în care unii preoți fac agitație chiar în biserici împotriva sau pentru aderarea la UE, deși legea le interzice să facă politică.
Biserica (a)politică
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:10:39 0:00

Potrivit rezultatelor preliminare, președinta Maia Sandu, sprijinită de PAS, a obținut duminică peste 930 de mii de voturi sau 55,41% din sufragii.

Pentru candidatul susținut de PSRM, ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, au votat peste 748 de mii de cetățeni sau 44,59% din numărul alegătorilor care au ieșit la vot.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

China și Rusia nu o felicită deocamdată pe Maia Sandu. Dinspre Moscova vin critici

Mao Ning, purtătoare de cuvânt la „externele” de la Beijing.
Mao Ning, purtătoare de cuvânt la „externele” de la Beijing.

China și Rusia nu au s-au numărat printre țările care au felicitat-o de îndată pe Maia Sandu după victoria ei la alegerile prezidențiale, în dauna lui Alexandr Stoianoglo.

Subiectul a apărut, totuși, la briefingul zilnic al purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe de la Beijing, Mao Ning, care a spus, potrivit transcrierii în engleză de pe pagina de web a instituției: „Moldova este partenera și prietena Chinei. China a respectat mereu alegerile poporului moldovean și speră sincer că țara va rămâne stabilă și se va bucura de prosperitate. China este dispusă să colaboreze cu Moldova pentru a promova creșterea susținută a relațiilor bilaterale”.

Ning a făcut declarația ca răspuns la o întrebare a agenției rusești de știri TASS. Aceasta a consemnat luni mai multe declarații de demnitari ruși de rang înalt, în general critice la adresa puterii de la Chișinău.

Un exemplu: Konstantin Kosaciov, vicepreședintele Consiliului Federației (camera superioară a parlamentului rus) a numit organizarea alegerilor moldovene „rușinoasă”.

„Rezultatul final este determinat nu în țara însăși, ci din afară. Este determinat de voturile din străinătate, unde organizatorii au creat cu bună știință și în mod deliberat oportunități exclusive pentru cei care au susținut un candidat și i-au privat pe cei care l-au susținut pe celălalt de posibilitatea de a vota”, a scris senatorul pe canalul său de Telegram.

Declarația vine după ce autoritățile moldovene au semnalat înaintea alegerilor prezidențiale și chiar în cursul lor încercări de influențare a rezultatului prin cumpărare de voturi sau transporturi organizate de votanți, inclusiv dinspre F. Rusă spre țări ca Belarus, Turcia și Azerbaidjan.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Președinta Georgiei: „Dacă aveam voturi din diasporă ca moldovenii...”

Salome Zurabișvili susține că georgienii din străinătate au fost descurajați să voteze la 26 octombrie.
Salome Zurabișvili susține că georgienii din străinătate au fost descurajați să voteze la 26 octombrie.

Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a aplaudat victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale de duminică din R. Moldova, exprimându-și mai ales admirația pentru rolul decisiv jucat de voturile din diasporă.

„Alegerile moldovenești sunt cea mai bună dovadă a alegerilor furate din Georgia: în ciuda interferențelor rusești similare și a manipulării masive, Moldova a fost salvată de 300 000 de alegători din diaspora... diaspora noastră de 1 000 000 de persoane a fost exclusă. Doar 34 000 au fost autorizați să voteze”, a scris Zurabișvili pe X (fostul Twitter).

În Georgia, partidul de guvernământ, Visul Georgian, a câștigat oficial alegerile parlamentare de la 26 octombrie, însă opoziția nu recunoaște rezultatul.

În preajma alegerilor, georgienii stabiliți în străinătate s-au plâns că au fost „obstrucționați” în încercarea de a vota. Dintr-un milion care ar avea teoretic dreptul să voteze, s-au înscris până la urmă în registrul de votare cam 96.000 – potrivit autorităților de la Tbilisi.

Președinta georgiană, Salome Zurabișvili, care are un statut aproape de disidentă în raport cu guvernul, a vorbit despre un sistem „sofisticat" de fraude în timpul alegerilor legislative.

Convocată de procurori cu privire la această presupusă „falsificare", Zurabișvili a anunțat că nu va da curs citației. Și observatorii internaționali au constatat nereguli în timpul scrutinului, iar Uniunea Europeană a solicitat o anchetă cu privire la aceste acuzații.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Rezultate preliminare: Maia Sandu, realeasă cu votul a peste 55% din alegători

Maia Sandu este primul președinte al R. Moldova reales prin vot direct.
Maia Sandu este primul președinte al R. Moldova reales prin vot direct.

Președinta Maia Sandu a obținut un nou mandat de patru ani cu votul a peste 55% dintre alegători, potrivit rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC) în dimineața zilei de 4 noiembrie.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a precizat că ultimele secții de votare s-au închis la ora 06:00 (ora Moldovei), fiind vorba de cele din Statele Unite și Canada. Totodată, în aceste momente sunt procesate și rezultatele votului prin corespondență, care au fost recepționate de trei secții de votare constituite în acest scop.

Datele preliminare publicate de CEC arată că la urnele de vot s-au prezentat 1.699.925 de alegători sau 54,31% din numărul total al cetățenilor cu drept de vot înscriși în listele electorale. În cele 231 de secții de votare constituie în diasporă au votat peste 328.855 de alegători, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de votanți de la organizare alegerilor peste hotarele țării.

Potrivit rezultatelor preliminare, președinta Maia Sandu, sprijinită de PAS, a obținut peste 930 de mii de voturi sau 55,41% din sufragii. Pentru candidatul susținut de PSRM, ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, au votat peste 748 de mii de cetățeni sau 44,59% din numărul alegătorilor care au ieșit la vot.

Legislația electorală prevede că în termen de 5 zile, Comisia Electorală Centrală va întocmi raportul privind rezultatele scrutinului și procesul verbal de totalizare a rezultatelor alegerilor prezidențiale, care ulterior va fi prezentat Curții Constituționale, care trebuie să decidă asupra confirmării rezultatelor prezidențialelor și validării mandatului președintelui ales.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Ciolacu și Tusk, printre primii oficiali străini care au felicitat-o pe Maia Sandu

Președinta Maia Sandu îl conduce în sediul președinției de la Chișinău pe premierul polonez, Donald Tusk, descris de ea drept „un bun prieten al Moldovei”, 4 septembrie 2024.
Președinta Maia Sandu îl conduce în sediul președinției de la Chișinău pe premierul polonez, Donald Tusk, descris de ea drept „un bun prieten al Moldovei”, 4 septembrie 2024.

Premierul României, Marcel Ciolacu, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, sunt primii oficiali străini care au transmis mesaje de felicitare pentru președinta Maia Sandu, realeasă pentru un al doilea mandat.

Înalții demnitari au ținut să-și reafirme angajamentul lor de a sprijini R. Moldova mai departe pe calea europeană.

Într-o postare pe rețelele de socializare, premierul României, Marcel Ciolacu a felicitat-o pe Maia Sandu pentru că a obținut o „victorie uriașă”.

„Moldovenii din întreaga lume au scris azi istorie. Și-au reconfirmat în fața întregii lumi nu doar curajul, ci și încrederea deplină în viitorul lor european! (...) Voi continua să susțin din toate puterile Republica Moldova să ajungă acolo unde îi este locul – alături de România în Uniunea Europeană”, a scris prim-ministrul român.

De la București, un mesaj de felicitare a transmis și președintele român, Klaus Iohannis, care a numit victoria Maiei Sandu drept o „reușită, care ancorează ireversibil destinul țării în familia europeană”.

„România rămâne cel mai implicat susținător al dezvoltării Republicii Moldova”, a reiterat Iohannis.

Premierul polonez, Donald Tusk a scris că Maia Sandu a învins „favoritul Moscovei”, iar victoria a fost „în ciuda interferenței agresive și masive a Rusiei”.

„Să sperăm că această tendință va continua în următoarele zile și luni și în alte țări”, a spus Tusk, care a vizitat R. Moldova la începutul lunii septembrie.

Un mesaj de felicitare a venit și din partea președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care a spus că „este nevoie de un tip rar de putere pentru a depăși provocările cu care v-ați confruntat în aceste alegeri”.

Un mesaj de felicitare, atât în franceză cât și în română, a publicat președintele francez, Emmanuel Macron.

„Democrația a triumfat în fața tuturor ingerințelor și manevrelor. Franța va continua să fie alături de Moldova pe drumul său european”, a subliniat Macron.

A felicitat-o pe Maia Sandu și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. În mesajul publicat pe X, Zelenski că Ucraina sprijină parcursul european al R. Moldova și este gata să lucreze la consolidarea parteneriatului dintre cele două state.

„Moldovenii au făcut o alegere clară - au ales o cale spre creștere economică și stabilitate socială”, a scris Zelenski.

Luni dimineață a venit și mesajul de felicitare de la cancelarul german Olaf Scholz. El a spus că victoria Maiei Sandu menține „cursul european” al Moldovei, pe care Germania îl va sprijini în continuare.

În urma alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, președinta Maia Sandu a obținut peste 55,35% din sufragii, devenind astfel primul șef de stat al R. Moldova reales prin vot direct.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

La aflarea primelor rezultate, Sandu face baie de mulțime, iar Stoianoglo face apel la calm

Maia Sandu, sărbătorește victoria la prezidențiale, în mijlocul echipei sale, 3 noiembrie 2024.
Maia Sandu, sărbătorește victoria la prezidențiale, în mijlocul echipei sale, 3 noiembrie 2024.

Președinta Maia Sandu a făcut o baie de mulțime, duminică seara, la aflarea primelor rezultate preliminare care o dau drept câștigătoare a turului doi al alegerilor prezidențiale și îi oferă un nou mandat.

Sandu a ieșit în fața simpatizanților adunați la sediul de campanie al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), din partea căruia a candidat Sandu.

La rândul său, Stoianoglo și-a îndemnat simpatizanții să-și păstreze calmul indiferent de datele preliminare.

„Democrația înseamnă, în primul rând – maturitate în fața rezultatului”, a mai spus candidatul socialiștilor.

  • Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.

La procesarea voturilor din peste 90% din secțiile de votare, Maia Sandu a preluat întâietatea în turul doi al alegerilor prezidențiale și continuă să crească, datorită votului din diaspora. Contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, a câștigat în țară, cu o diferență mică, dar pierde alegerile.

Maia Sandu avea 50,56 % din voturi la procesarea rezultatelor din peste 93% din secțiile de votare. În diaspora, mai erau de numărat aproape 250 de mii de voturi. Dacă tendința în favoarea Maiei Sandu se menține, președinta pro-europeană va câștiga un nou mandat cu o diferență confortabilă de voturi.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Rezultate noi: Maia Sandu preia întâietate și continuă să urce

Președinta Maia Sandu face baie de mulțime la sediul său de campanie, la preluarea întâietății, în cursa cu Alexandr Stoianoglo, 3 noiembrie 2024
Președinta Maia Sandu face baie de mulțime la sediul său de campanie, la preluarea întâietății, în cursa cu Alexandr Stoianoglo, 3 noiembrie 2024

La procesarea voturilor din peste 90% din secțiile de votare, Maia Sandu a preluat întâietatea în turul doi al alegerilor prezidențiale și continuă să crească, datorită votului din diaspora. Contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, a câștigat în țară, cu o diferență mică, dar pierde alegerile.

Maia Sandu avea 50,56 % din voturi la procesarea rezultatelor din peste 93% din secțiile de votare. În diaspora, mai erau de numărat aproape 250 de mii de voturi. Dacă tendința în favoarea Maiei sandu se menține, președinta pro-europeană va câștiga un nou mandat cu o diferență confortabilă de voturi.

update

Sandu și Stoianoglo, aproape la egalitate în țară, dar Sandu urcă datorită diasporei

Alexandr Stoianoglo și Maia Sandu se află aproape la egalitate, arată rezultatele preliminare ale turului doi ale alegerilor prezidențiale după procesarea a 90% din procesele-verbale.

La această oră, candidatul socialiștilor a acumulat 50.47% (peste 690.000 voturi), iar actuala președintă 49.53% (aproape 680.000 de voturi).

Rezultatele parțiale finale vor fi anunțate mâine dimineață, 4 noiembrie.

În mai multe raioane din țară au fost procesate 100% din procesele-verbale. Dintre ele, candidatul socialiștilor a câștigat în raioanele Briceni, Ocnița, Drochia, Soroca, Florești, Șoldănești, Fălești, Dubăsari, Basarabeasca și municipiul Bălți.

Maia Sandu a câștigat în raioanele Ungheni, Telenești, Strășeni, Criuleni, Hâncești și Leova.

  • Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.

Numărătoarea continuă în celelalte secții, dar și în diaspora. Secțiile de votare de pe continentul American rămân deschise.

Până la această oră, au votat aproape 1,7 milioane de alegători, adică peste 54%. În aceste condiții, CEC a declarat turul doi drept valabil. Potrivit legislației, turul doi poate fi declarat valabil dacă prezența depășește 1/5 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo după alegeri: să se numere corect voturile

La închiderea secțiilor de votare în R. Moldova, Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo au mulțumit alegătorilor, după o prezență masivă în turul doi al prezidențialelor. Sandu a îndemnat diaspora occidentală să continue să voteze, iar Stoianoglo a spus că este recunoscător „pentru fiecare vot”.

Cei doi candidați au făcut scurte declarații de presă la sediile lor de campanie din Chișinău, aflate la câteva străzi distanță, dar fără să ia întrebări din partea jurnaliștilor. Este posibil să facă noi declarații la aflarea primelor rezultate. Secțiile de votare de pe teritoriul R. Moldova s-au închis, la ora 21:00, la o prezență la urne de peste 54%.

Ce a spus Maia Sandu

Vorbind de la sediul de campanie din Chișinău, președinta Maia Sandu, care vrea să obțină un nou mandat cu promisiunea de a duce Republica Moldova în Uniunea Europeană, a subliniat în primul rând prezența mare în Chișinău, unde s-a înregistrat o participare de peste 56%.

Ea a vorbit despre o „mobilizare excepțională” în diaspora, unde s-a înregistrat o participare record de peste 300 de mii de alegători, la ora 21:00.

De asemenea, Sandu a remarcat prezența mare la vot a tinerilor și, în mod special, votul alegătorului Constantin Cojocari, în vârstă de 105 ani, care a mers de la Chișinău în satul de baștină pentru a vota.

„Vă îndemn să mergeți la vot pe cei care încă nu au reușit”, a spus candidata partidului de guvernământ PAS, adresându-se alegătorilor din diaspora occidentală, unde votarea continuă.

În scurta sa declarație de presă, ea a adresat un îndemn și funcționarilor electorali să „numere corect” voturile.

Maia Sandu, la sediul de campanie, înainte de declarațiile de presă de la închiderea secțiilor de votare, 3 noiembrie 2024
Maia Sandu, la sediul de campanie, înainte de declarațiile de presă de la închiderea secțiilor de votare, 3 noiembrie 2024

Ce a spus Alexandr Stoianoglo

Candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, a spus la închiderea urnelor că prezența masivă a alegătorilor la vot arată că „Moldova nu e doar un punct pe hartă cu simpli spectatori, ci un popor responsabil”.

Stoianoglo a mulțumit „pentru fiecare vot” și a spus că „momentul adevărului” va veni odată cu numărarea voturilor, iar rezultatul va defini „direcția de mai departe” a R. Moldova. Sprijinit de forțe pro-ruse, Stoianoglo a spus în campanie că vrea să continue integrarea R. Moldova în UE, dacă devine președinte.

La finalul scurtei sale declarații, fostul procuror general a spus că echipa Partidului Socialiștilor adună informații despre posibilele incidente la secțiile de votare din străinătate, dar și la cele deschise pentru alegători cu domiciliul în regiunea transnistreană.

Cu puțin timp înaintea închiderii secțiilor de votare, Stoianoglo a pus la îndoială declarațiile autorităților de la Chișinău despre transportarea organizată a moldovenilor din Rusia la secțiile de votare de la Moscova, dar și din alte țări, în special în Turcia.

„Nu știu din ce cauză au apărut oamenii la Istanbul, poate sunt în zilele de odihnă”, a spus Stoianoglo.

Alexandr Stoianoglo, înaintea declarațiilor de presă la sediul Partidului Socialiștilor, 3 noiembrie 2024
Alexandr Stoianoglo, înaintea declarațiilor de presă la sediul Partidului Socialiștilor, 3 noiembrie 2024

Avertismente despre „transportarea organizată”

Autoritățile electorale și poliția de la Chișinău au avertizat în cursul zilei că au primit „indicii rezonabile” despre „transportarea organizată” a alegătorilor moldoveni la secții de votare din Rusia și alte țări estice, în turul doi de scrutin al prezidențialelor, cu o puternică încărcătură geopolitică.

Poliția a spus într-un comunicat că, în afară de cele două secții de votare deschise la Moscova, alegătorii moldoveni din Rusia ar mai fi transportați către secțiile de vot din Belarus (Minsk), Azerbaidjan (Baku) și Turcia (Istanbul), inclusiv pe cale aeriană. Alegătorii moldoveni din aceste țări votează de regulă cu forțe pro-ruse.

Imagini apărute pe rețelele de socializare online înfățișează un avion plin cu moldoveni, care își arată pașapoartele la cameră, spunând că zboară de la Moscova spre Minsk, pentru a vota. Alte imagini înfățișează un autocar cu moldoveni din Rusia, în drum spre Baku.

Un pod peste râul Nistru, între Rîbnița și Rezina, a fost închis temporar de poliție, în timp ce sute de mașini cu alegători din regiunea secesionistă sprijinită de Rusia încercau să traverseze spre malul drept. Poliția a spus că podul a fost închis din cauza unor alerte cu bombă. Însă incidentul survine pe fundalul îngrijorărilor că alegătorii din stânga Nistrului ar fi trimiși organizat să voteze în cele 30 de secții de votare deschise pentru ei pe malul drept al Nistrului.

Vedere spre podul dintre Rîbnița și Rezina în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale, 3 noiembrie 2024
Vedere spre podul dintre Rîbnița și Rezina în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale, 3 noiembrie 2024

Trei secții de votare din Varnița, inclusiv două pentru alegătorii din stânga Nistrului, au fost închise timp de câteva ore din cauza unor alerte cu bombă. Secțiile redeschise vor funcționa până la ora 23:00, cu două ore peste program, din cauza cozilor mari.

Până la ora 18:00, aproximativ 22 de mii de locuitori ai regiunii transnistrene au votat, față de 16 mii în total în primul tur de scrutin, din 20 octombrie.

Votul are loc după un prim tur tensionat al prezidențialelor, când s-a desfășurat și referendumul privind integrarea fostei republici sovietice în UE. Opțiunea „DA” a trecut la limită, autoritățile și președinta Sandu, care a inițiat plebiscitul, afirmând că voturile a sute de mii de alegători puteau fi „cumpărate” de oligarhul fugar Ilan Shor, într-o operațiune susținută de Rusia.

În primul tur de scrutin, Sandu a obținut 42% din voturi, iar Stoianoglo doar 26%, însă el și-a asigurat sprijinul majorității celorlalți candidați eliminați din cursă. Candidata PAS contează în turul doi pe o prezență mare la vot în diaspora occidentală.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Stoianoglo nu crede că în diaspora a votat un număr record de moldoveni

Alexandr Stoianoglo vorbind presei la ieșirea din secția de votare, pe 3 noiembrie.
Alexandr Stoianoglo vorbind presei la ieșirea din secția de votare, pe 3 noiembrie.

Candidatul partidului socialiștilor la prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, a spus că „are dubii” privind numărul record de moldoveni care au votat în diaspora, peste 300.000 de mii.

Stoianoglo a spus presei că deschiderea secțiilor de votare în străinătate a fost din start „în detrimentul cetățenilor”, având în vedere deschiderea a doar două secții de votare în Rusia.

Stoianoglo, despre prezența la vot în diasporă
Așteptați
Stoianoglo, despre prezența la vot în diasporă

Nici o sursă media

0:00 0:00:51 0:00

Totodată, el a pus la îndoială informațiile despre transportarea organizată a moldovenilor din Rusia la secțiile de votare din străinătate, în special în Turcia.

„Nu știu din ce cauza au apărut oamenii la Istanbul, poate sunt în zilele de odihnă”, a spus Stoianoglo.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Votarea a fost reluată la trei din șase secții din străinătate, după alerte cu bombă false

Imagine de la o secție de votare din Marea Britanie.
Imagine de la o secție de votare din Marea Britanie.

Votul la secția de votare din Liverpool (Marea Britanie) a fost întrerupt din cauza unei alerte cu bombă false, iar secția a fost transferată la Manchester, un oraș aflat la aproximativ 50 km. Votul rămâne suspendat la alte două secții.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), autoritățile locale din Liverpool au anunțat că nu pot prelungi votarea în interiorul secției, chiar dacă alerta cu bombă care a periclitat activitatea secției s-a adeverit a fi una falsă.

Prin urmare, biroul electoral din Liverpool s-a transferat în orașul Manchester, iar moldovenii din regiune își pot exprima votul acolo.

În cursul celui de-al doilea tur al prezidențialelor, din 3 noiembrie, au fost înregistrate șase alerge cu bombă false: două în România (Brașov și București), două în Germania (Frankfurt și Kaiserslautern) și două în Marea Britanie (Northampton și Liverpool).

  • Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.

Până la ora 19:00, și-au reluat activitatea cele două secții din România și secția din Kaiserslautern. Votarea rămâne suspendată la Frankfurt și Northampton.

Alerte cu bombă false au fost înregistrate și la două secții de votare din Varnița, dedicate alegătorilor din regiunea transnistreană. La fel, poliția moldoveană a primit un apel privind minarea podului Rîbnița-Rezina.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Percheziții la un lider local din rețeaua „Șor” care ar fi cumpărat voturile alegătorilor din Ungheni

Poliția spune că femeia ar fi un „lider local” al „organizației criminale Șor”.
Poliția spune că femeia ar fi un „lider local” al „organizației criminale Șor”.

Polițiștii au efectuat percheziții la o femeie (40 ani) care ar fi corupt alegătorii dintr-un sat din raionul Ungheni ca să voteze împotriva unui candidat nenumit la prezidențiale.

Polițiștii moldoveni spun că femeia ar fi un „lider local” al „organizației criminale Șor”. Rolul ei ar fi fost de a racola mai multe persoane din localitate, care „au fost remunerate cu bani și alte bunuri materiale” pentru a vota într-un fel anume la prezidențiale.

Polițiștii au documentat până la ora 19:00, în ziua turului doi al prezidențialelor, 25 cazuri de corupere a alegătorilor. Cazurile au fost în următoarele localități: Chișinău-6, Cantemir-1, Nisporeni - 1, Rîșcani-1, Rezina-2, Anenii Noi -2, Orhei -2, Glodeni -1, Leova -1, Soroca -1, Șoldănești-1, Ungheni-1, Căușeni-1,Fălești-1,Hăncești-1, Ștefan Vădă-1, UTA Găgăuzia-1.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Peste 220 de incidente electorale au fost fixate de observatori, cele mai frecvente: fotografierea buletinului de vot

Alegătorii nu au voie să fotografieze buletinul de vot după ce au aplicat ștampila „Votat”
Alegătorii nu au voie să fotografieze buletinul de vot după ce au aplicat ștampila „Votat”

222 de incidente electorale confirmate semnalează Misiunea de Observare Promo-LEX către ora 19:00. Datele poliției de la aceeași oră indică peste 190 de încălcări.

Cele mai multe încălcări, fixate de observatorii Promo-LEX, țin de secretul votului, precum fotografierea buletinului de vot (81 cazuri) și deficiențele în funcționarea sistemelor pentru înscrierea alegătorilor la secțiile de votare, rolul căruia este inclusiv prevenirea votării multiple (33 cazuri). Este vorba de o serie de erori și probleme tehnice, precizează asociația.

Pe parcursul zilei au mai fost înregistrate zece cazuri de întrerupere a procesului de filmare a operațiunilor electorale.

La Chișinău au fost înregistrate două cazuri de suspendare nejustificată a votării în secții de votare.

Au mai fost înregistrate nouă cazuri de votare nejustificată în grup și șapte cazuri de transportare organizată a alegătorilor.

  • Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.

Observatorii Promo-LEX mai vorbesc despre opt cazuri de intimidare sau acte de violență cu implicarea alegătorilor, a membrilor secțiilor de votare, observatorilor, sau reprezentanților presei.

Datele Poliției arată că cele mai frecvente încălcări înregistrate de autorități sunt fotografierea buletinului de vot (peste 60 de cazuri). Polițiștii au mai documentat 25 cazuri de corupere electorală și 20 cazuri de transportare organizată spre secție de votare.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Premierul Recean spune că autoritățile sunt „pregătite pentru încercările de destabilizare” prin alerte cu bombă

Dorin Recean vorbind presei la ieșirea din secția de votare, pe 3 noiembrie.
Dorin Recean vorbind presei la ieșirea din secția de votare, pe 3 noiembrie.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a spus că autoritățile sunt „pregătite pentru încercările de destabilizare” prin alertele cu bombă false, raportate la mai multe secții din străinătate.

Recean a precizat, duminică seara, că „Guvernul colaborează strâns cu autoritățile din fiecare țară unde există secții de votare pentru siguranța votului și a alegătorilor”.

În dimineața zilei de vot, Recean a vorbit presei despre „un atac din partea grupărilor criminale” care ar fi „cumpărat foarte multe voturi”.

Pe parcursul celui de-al doilea tur de scrutin prezidențial, din 3 noiembrie, în mai multe secții de votare din străinătate au fost rapoarte alerte false cu bombă. Incidentele au avut loc la două secții din România, dar și în Germania și Marea Britanie.

  • Alegeri prezidențiale, turul 2. Urmărește evenimentele din ziua votării, prezența la vot și rezultatele pe Live Blog-ul Europei Libere.

De asemenea, polițiștii moldoveni au fost alertați, în jurul orei 18:00, privind minarea podului Rîbnița-Rezina.

„Calificăm aceste acțiuni drept provocări în adresa instituțiilor statului, pentru a fi acuzate de îngrădirea deplasării cetățenilor pentru a-și exercita dreptul la vot”, a transmis Inspectorul General al Poliției (IGP).

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG