Ba (dacă ne luăm după foamea fără discernământ cu care sunt înghițiți diverși traseiști) și între opoziție și putere.Luptele pe scena politică par de multe ori doar conflicte amoroase dacă ne gândim că de cele mai multe ori adversarii s-au regăsit, într-o viață politic anterioară, de același capăt al cozii de topor.
Sunt evidente conflictele de personalitate și limbaj între diferitele oferte electorale
Se apropie alegerile locale și abia acum vedem ce înseamnă pentru partide dorința de înnoire și incoruptibilitatea (în linii mari, amețirea și preluarea în captivitate a electoratului). În unele orașe mari, acestea susțin câte un candidat comun, alteori se contestă vehement și aștern covoare minate în calea contracandidaților. Unii reciclează traseiști cu bani și relații, alții propun inși compromiși sau figuranți cărora eventual să li se poată substitui. Desigur, e prea devreme să pronunțăm nume sau să tragem concluzii însă sunt evidente conflictele de personalitate și limbaj între diferitele oferte electorale, un ecou, probabil, al discursurilor radicalizate de la centru unde nu rareori se găsește câte un caporal politic de pe listele noilor partide USR-Plus gata să inventarieze corupții PNL-ului, pentru a le mai reteza aghiotanților lui Ludovic Orban din orgolii și din curajul de a se prezenta drept lider al opoziției, vârf de lance în cruciada împotriva PSD-ului. Dar și în interiorul alianței USR și Plus sunt tot atâtea tensiuni cât erau și între PNL și PDL atunci când s-au decis să fuzioneze (nu se știe dacă au reușit, în cele din urmă, s-o facă). USR pare mult mai volatil decât Plus: nu trece săptămână să nu se lungească și mai mult lista dezertorilor, poate și dezamăgiți că nu se regăsesc pe lista de potențialilor candidați la alegerile locale. Plus nu are de ce se teme, de vreme ce numărul membrilor nu e mai mare ca al locurilor dintr-un vagon de dormit București-Bruxelles. Privit de aproape, obrazul opoziției este plin de crăpături suficient de mari să scape dumicați din gură.
Nu e vorbă că același frison de supravoltaj electoral străbate și PSD-ul, decis să propună și tura aceasta bucureștenilor un meniu variat bazat în special pe ghiveci și ciorbe reîncălzite. E un fel de a repeta scenariul candidatului vag-dependent, așa cum a făcut-o cu Sorin Oprescu (sau Vanghelie) pe vremuri, numai bun să regleze conturile politice și financiare ale partidului. De astă dată cel care joacă rolul de iepuraș electoral va fi Robert Negoiță, primarul de la sectorul 3, mare maestru al combinațiilor de partid și de stat. Negoiță este lipit de partid ca marca de scrisoare, nu poate fi scos din infinitul mic și întunecos al malversațiilor administrative și a scris pagini de neșters în contabilitatea dublă a partidului. Totuși s-a supărat strategic pe Gabriela Firea (nașa copilului lui) și a decis să înființeze propriul partid inspirat numit București 2020 (semn că membrii sunt sezonieri). Apoi a anunțat că n-o va mai susține pe Firea la primăria Capitalei și că el însuși va schimba steagul sub care va începe ofensiva pentru sectorul 3 (e încă neclar dacă nu vrea chiar mai mult de atât). Mai nou spune că e posibil să-l susțină chiar pe reprezentatul opoziției, Nicușor Dan, dar nu putem fi siguri dacă nu spune asta doar pentru a-l compromite pe matematicianul nostru olimpic.
Negoiță fusese suspendat la sfârșitul anului trecut, apoi reprimit în partid. Spunea în ianuarie, acest an, că se va întoarce în partid doar dacă mai-marii își vor pune cenușă în cap și vor recunoaște public răul făcut cauzei de Liviu Dragnea prin sine însuși și prin promovarea Vioricăi Dăncilă ca prim-ministru. Negoiță este produsul coabitării și complicității dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea care și-au împărțit țara în fiefuri. În cele din urmă, Negoiță și-a urmat nașul politic, plagiatorul Ponta, și a ieșit cu totul din PSD. La derută, nu a intrat în Pro România, preferând să creeze un mic pachet absorbant pentru eventualii rătăciți și influenceri politici care nu-și găsesc locul în aripa stângă a menajeriei politice. Cine își imaginează că toate aceste freze pe care le încearcă Ion Iliescu ca să pară diferit îi transformă pe oamenii lui în democrați și reformatori este un mare naiv. Toți acești dezertori se vor regăsi în toate formulele de putere în care se va implica PSD, chiar dacă astăzi își jură cu sinceritate ură eternă.
Ar fi comic, dacă nu ar fi jalnic cât de jos ne plasează perspicacitatea și inteligența toți actorii politici de se simt nevoiți să gesticuleze atât de gros și caricatural doar-doar ne-om lăsa amețiți și de perdelele acestea de fum. Gabriela Firea a anunțat chiar că, dacă Negoiță stă mai bine decât ea în sondaje, va renunța în favoarea lui. „Transmitem semnale confuze către alegători, pentru că ne percep pe noi în acelaşi plan politic,” spunea ea, de parcă nu ar fi știut că, de fapt, confuzia a fost una din strategiile pe care s-a bazat mereu PSD. Confuzia, altă grea moștenire a departamentelor de zvonistică și manipulare ale securității și partidului comunist. Nu pe baza confuziei și terorii a fost condusă decenii România?
Acest joc amoros între Negoiță și partid presupune sentimente mai statornice și o coloană verbrală mai puțin flexibilă. Însă Negoiță este flexibil până la granița nevertebrării. El a fost capabil să țină pasul cu contorsiunile partidului, cu politica de promovare a cadrelor, astfel că pare trasă de păr insubordonarea de acum față de cei care l-au susținut cu toate fraudele sale intelectuale, fiscale sau locative, cei care i-au cunoscut mare parte din scheletele din dulap încă de pe vreme când acestea umpleau organigramele partidului.
A început un joc de șah complicat care pregătește pesemne schimbarea locomotivei din mers: după patru ani în care preocuparea Gabrielei Firea pare să fi fost doar aceea de a înființa companii și servicii unde să-și plaseze oamenii și banii dumneavoastră, e momentul să lase locul liber. Negoiță este sinteza perfectă a imposturii și corupției partidului din care provine și poate schimba încă multe uniforme de luptă politică, va mirosi tot pestilențial ca gașca mafiotă cu ajutorul căreia și-a făcut primul milion. Este uns cu toate alifiile politice pregătite la DNA: a fost implicat într-un dosar de pedofilie, este dator istoric la fisc, și-a plagiat de la prima literă la ultimul punct teza de doctorat. Da, ce râdeți? Omul avea doctorat „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social” susținut la Academia de Poliție, instituție reper pentru bunele practici în materie de plagiat. Pentru polițiști furtul intelectual este chiar o probă de măiestrie profesională.
La ce bună educația dacă doar needucații ajung să reprezinte ceva în țara asta?
Negoiță este exemplul viu al istoriilor de succes românești. Desigur, te întrebi, văzând că eroii acestor povești cu multe zerouri în conturi sunt doar semianalfabeți, care-și dau bacalaureatul la 40 de ani și iau primul doctorat câțiva ani mai târziu, te întrebi așadar la ce bun să te mai zobești 12 ani de școală (plus doi de grădiniță și alți trei patru cinci de facultate) ca să ajungi ce? O cifră în statistica șomajului sau culegând sparanghel în Germania? La ce bună educația dacă doar needucații ajung să reprezinte ceva în țara asta? Dar în România sindromul Stockholm funcționează fără probleme ba chiar cu un randament de invidiat: securiștii, politrucii comuniști și urmașii acestora au fost la butoane și înainte și după 1989, devoalarea acestor rețele, deconspirarea agenților și ofițerilor de securitate care ne controlează finanțele sau dezvoltarea nu au făcut decât să le dea acestora o aură de nemurire și inviolabilitate, numai buni să fie eroii zilelor noastre. Protejați de lipsa de educație sau/și atitudine a publicului, au putut ajunge procurori generali, șefi de înalte curți, guvernatori de bancă, nemurindu-se cu ajutorul unei cohorte interminabile și nesățioase de clone create după chipul și asemănarea lor. Memele culturale sunt mai puternice ca acelea biologice. Ele au sintetizat și perpetuat o mentalitate politicianistă care nu cunoaște frontierele doctrinare. Pentru că doctrina de partid este un moft, tot ce contează este cum te folosești de realitate pentru a crea o narațiune în care devii personajul principal, salvatorul.
Nimic mai nimicitor pentru democrație decât o perioadă de criză socială grefată pe una electorală. Toți candidații vor să dea cu scutul uman în capul adversarilor, chiar dacă în felul acesta ar rupe picioarele electoratului. Guvernul s-a folosit de imposibilitatea parlamentului de a se reuni și a acaparat spațiul public, preluând monopolul informațiilor și gestionând imaginea publică a virusului. A fost un impresar artistic impecabil: a reușit să bage spaima în populație cu mijloace minimale și cu doi-trei actori (nelipsiții Vela, Arafat și traducătorul mimico-gestual care dădea un je ne sais quoi trist și catastrofic situației ca într-un balet de Béjart). Toți sunt prea isterizați de frică pentru a mai observa că, în timpul celor două sezoane în infernul pandemiei, guvernul ar fi putut construi trei spitale cu secții speciale cu tot, că bani avea: a împrumutat miliarde de euro între timp. Nu ar mai fi avut însă pentru nenumăratele contracte pe care procurorii DNA ar vrea acum să le cunoască mai îndeaproape. Profitorii din spatele acestor drenaje financiare sunt aceleași gulere albe care au reușit să scoată bani din piatra seacă a terenurilor agricole neirigate, ba chiar și din mâlul recentelor viituri și inundații. S-ar putea ca Ilie Sîrbu și Nicolae Bădălău, nou-numiți la Curtea Conturi, să se distreze în scurtă vreme citind contractele încheiate peste noapte și fără licitație pentru milioane de măști de protecție sub standarde sau consumabile inutilizabile. Ar fi o lectură numai bună pentru campania electorală parlamentară. Și tot în contul guvernului care a fost maestrul de ceremonii pe timpul acestui carnaval (doar purtăm cu toții măști, nu?) vor fi trecute încă necontabilizatele victime colaterale, bolnavii cronici care nu și-au mai putut face tratamentul ceea ce le-a fost fatal unora. Asociația pacienților, Avocatul poporului și alți avocați mai mărunți își ascut custurile așteptând guvernul la cotitură.
PNL va plăti nota.
Însă ordonanțele militare ale carantinei contestate cu succes la Curtea Constituțională sunt perpetuate prin partenogeneza parlamentară care votează, ciuntind din mers, Legea carantinei și izolării. Ea a fost modificată și reformulată în Camera Deputaților dar, pare-se, nici această formă nu e satisfăcătoare, deși a fost votată și de reprezentanții PSD. E posibil ca toată această dezordine în care unele legi au expirat și altele încearcă zadarnic să se nască este convenabilă entropiei politice cultivate de PSD. Cu cât mai multă dezordine și anarhie, cu atât mai multă inspirație la urne, mai ales că PNL va plăti nota. PSD ar tot interesul să tragă de timp pentru că vrea să prelungească spectacolul public al luptei PNL-ului cu virusul, luptă care are mulți învinși și doar un învingător: cinismul politicienilor.
Protestatarii din Piața Victoriei, care ar vrea ca această lege să cadă la vot, susțin că nicio lege nu poate decide încarcerarea unui inocent, dacă acesta nu este de acord. Nici măcar alienații mintal nu pot fi săltați de Poliție când vrea PNL, spun ei. Și este perfect adevărat de vreme ce conspiraționiștii, revoluționarii antiCovid și alți insurgenți antivirali pot manifesta zgomotoși și nestânjeniți în centrul Bucureștiului, netulburați de bastoanele sau chitanțierele poliției pentru tulburarea ordinii publice. De altfel poliția le-a asigurat protecția și când s-au pus în mișcare și au mărșăluit prin fața Ambasadei Rusiei unde s-au oprit să aplaude cu înflăcărare. Ambasadorul stătea, desigur, după perdele și savura momentul: nu e nevoie de consilieri, tancuri și NKVD, sunt suficienți niște bani investiți cu cap. Manifestanții știau și ei asta, de aici sârgul aplauzelor. Căci, desigur, dacă nu era Rusia sovietică, nici ei nu ar fi fost posibili.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
