Linkuri accesibilitate

Căile Ferate din Moldova, între faliment și reformă


Managerii de la Căile Ferate spun că problemele sistemului sunt istorice și că toate partidele la putere au vrut să profite.

După ce săptămâna trecută conducerea Căii Ferate din Moldova (CFM) a anunțat că are de gând să suspende cursele interurbane și să vândă echipament învechit la metal uzat pentru a aduna bani de plata salariilor restante, luni și-a nuanțat declarațiile, susținând că opinia publică a înțeles greșit mesajul ei.

Căile Ferate din Moldova, între faliment și reformă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:26 0:00
Link direct

Trenurile interurbane nu vor mai fi anulate, a spus Europei Libere prim-vicedirectorul pe planificare strategică a CFM, Vitalie Mucan. Actualele probleme financiare datează de mai mult de un deceniu, potrivit aceleași surse, în 2019 deja existau premise de falimentare a întreprinderii, dar CFM este mult prea importantă pentru economia țării, fiind o companie strategică, este poziția actualei conduceri a Căii Ferate.

În total datoriile salariale pentru câteva luni se ridică la 100 de milioane de lei, spune președintele Federației Sindicatului Feroviarilor, Ion Zaporojan. Dar sunt patru filiale în care nu s-au achitat lefurile pe luna octombrie. Circa șapte mii de angajați nu și-a văzut banii câștigați de trei luni: noiembrie, decembrie și ianuarie. Datoriile CFM în întregime însă ajung la aproape jumătate de miliard de lei.

Mediatizarea problemelor și inițierea unor discuții pe platforma parlamentară se presupune că ar fi stimulat creditorii să pretindă sumele restante, iar unii să ceară în instanță blocarea conturilor. Încercând să stăvilească panica, doi vicedirectori CFM au făcut declarații pentru a transmite că, în ciuda dificultăților, întreprinderea urmează planul de modernizare a infrastructurii feroviare finanțat de parteneri europeni.

Prim-vicedirectorul pe planificare strategică a CFM, Vitalie Mucan, acuză anumite forțe politice, fără a le nominaliza, că ar fi folosit pentru manipulări date contabile de la CFM, agravând și mai mult situația. În ceea ce privește acțiunile prioritare pentru redresarea situației, el a promis că întreprinderea va reveni ulterior cu informații mai exacte.

Lucrăm asupra achitării salariilor, deblocării conturilor și achitării salariilor

„La momentul de față interurbanele lucrează în regim normal. Nu știu de unde s-a luat că noi oprim trenuri. Asta au fost manipulări. Dar cele internaționale, cu părere de rău, nu de noi depind. Dar noi lucrăm în direcția dată, cum o să fie deschise hotarele din partea vecinilor și o să fie posibil o să pornim trenurile. Noi acum lucrăm asupra achitării salariilor, deblocării conturilor și achitării salariilor”.

Săptămâna trecută directorul interimar al Căii Ferate, Adrian Onceanu, declarase în ședința comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe că pentru a stinge datoriile către angajați ar urma să fie vândut echipament uzat la fier vechi, să fie înstrăinate imobilele și terenuri neutilizate. În aceeași audiere ar fi declarat, potrivit portalului Newsmaker.md, că începând cu data de 12 februarie urmau să fie suspendate toate rutele interurbane care ar aduce numai pierderi. În plus, în planurile actualei administrații figurează și disponibilizările, mai spune liderul sindicatului de profil Ion Zaporojan.

„Asta a spus-o directorul general. Concedierile erau preconizate încă înainte de Anul Nou. Merge vorba despre direcția de deservire călători pentru că trenurile nu mai merg de la începutul lui martie anul trecut în Rusia, în Ucraina, practic și vagoanelor le-a expirat termenul de exploatare. În întreprinderea asta, vrem noi ori nu vrem, demult trebuia ceva de investit. Dar dacă nu-s vagoane și dacă nu-s transporturile acestea în Ucraina și-n Rusia, spuneți și dvs. este rezon deja un an și ceva să o ții?

Nu ajunge metal pentru achitarea tuturor salariilor. Alte edificii pe care să le vinzi noi nu le avem ca atare, cu așa costuri care să astupe datoriile salariale. O trebuit cu mult timp înainte să se gândească, dar ei numai aveau interesele lor, și începând de la Ghimpu și Șalaru și după dânșii. Eu întrebările acestea și problemele acestea le-am pus și în 2016, și 2017. Aici fără susținerea statului, vă spun sincer, nu iese Calea Ferată din impas”.

Unii politicieni au acuzat actuala conducere a Căii Ferate că i-ar fi loială fostului președinte Igor Dodon și că în spatele dezastrului financiar s-ar ascunde alte interese, amintind de înstrăinări ale unor întreprinderi de stat în condiții mai puțin transparente. Aceste alegații însă au fost respinse de managementul CFM.

Potrivit economistului Stanislav Madan de la Centrul analitic Expert-Grup, toate partidele care au controlat direct sau indirect această întreprindere considerată strategică au încercat să obțină foloase materiale. Singura deosebire e că înainte erau mai multe resurse și volume de muncă mai mari, acum toate au intrat în declin, respectiv și furăciunile sunt mai vizibile. CFM, mai afirmă expertul, e un mastodont pe care politicienii s-au ferit în a-l reforma de teama de a nu suferi daune electorale, întrucât orice reformă aduce după sine și un val de nemulțumiri. Se pare că acum s-a ajuns la limita limitelor, concluzionează Stanislav Madan.

Mai mulți analiști consideră că actualilor deputaților deocamdată le reușește descrierea apocaliptică a stării de lucruri de la CFM și învinovățirea reciprocă, mai puțin identificarea soluțiilor care ar scoate-o de pe linia moartă.

XS
SM
MD
LG