Linkuri accesibilitate

Administrația americană caută mai multă coordonare cu aliații în politica față de China


Președintele american Joe Biden, Washington.
Președintele american Joe Biden, Washington.

Săptămâna trecută, președintele Biden s-a intreținut telefonic timp de două ore cu omologul său chinez, Xi Jinping.

Corespondență de la Washington
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:28 0:00
Link direct

Între temele abordate în prima astfel de conversație de la preluarea președinției, Biden s-a referit la situația drepturilor omului în China, practici comerciale inechitabile, represiunea din Hong Kong, agresivitatea externă în creștere a Beijing-ului și chestiunea Taiwan-ului. Alte teme au fost pandemia de COVID-19 și schimbările climatice.

Acest prim contact survine dupî două săptămâni în care Joe Biden s-a consultat cu aliați, cu privire la o strategie comună vizând China. Aceste discuții au creat premizele ca noua administrație de la Washington să abordeze relațiile cu China într-o manieră coerentă și bazată pe realitățile perioadei pe care o traversăm. Oficialități de la Washington recunosc că între cele două țări există o competiție, dar adaugă că maniera în care Donald Trump s-a raportat la această situație nu este adecvată. Asta în primul rând pentru că fostul președinte a abordat China, indiferent de pozițiile și doleanțele aliaților. S-a aplicat de la problemele de sănătate publică și până la cele comerciale sau politice. Administrația Biden va păstra tarifele impuse de Trump, Chinei, până când politica pe ansamblu va fi redefinită. Nu pentru că așa numitele “războaie comerciale” ale lui Trump au fost încununate de success, ci pentru că coordonarea politică cu aliații ia timp și instrumentele de negociere trebuiesc menținute. La Consiliul pentru Securitate Națională, Jake Sullivan are o divizie pentru Asia și Pacific, având în frunte un diplomat cu mare experiență – Kurt Campbell. Concentrarea pe Asia, care a debutat cu administrația Obama, va fi continuată de Biden, punând în revers tentația lui Trump de a diminua prezența Americii în regiune. Cu privire la China, administrația de la Washington este îngrijorată de recentele ciocniri de la frontiera sino-indiană, de atacurile economice împotriva intereselor australiane și sud coreene, de provocările împotriva Taiwan-ului și de agresivitatea Chinei în zona Mării Chinei de Sud.

Una dintre zonele de cooperare complexe este combaterea încălzirii globale, criză în legătură cu care cele două mari puteri trebuie să coopereze.

XS
SM
MD
LG