De ani de zile, regimul Putin își intensifică politica represivă împotriva opozanților și a presei independente – o politică care a dat Rusiei toate caracteristicile unui stat polițienesc, mai ales după lansarea invaziei din Ucraina, în februarie, așa că o opoziție eficientă nu mai poate funcționa decât în exil, a declarat activistul și fostul campion de șah Garry Kasparov într-un interviu pentru canalul de televiziune „Current Time”.
Membrii opoziției care au rămas în Rusia „nu mai au nici o șansă de a se exprima” în țară, a mai spus Kasparov în interviul acordat pe 23 mai la Riga, unde participa la o întâlnire a forumului „Rusia Liberă” pentru a discuta consecințele invaziei ruse din Ucraina.
„Viața politică a dispărut acum mulți ani, în Rusia”, a mai declarat Kasparov.
Vladimir Putin este la putere de peste 22 ani , ca președinte sau premier, ani în care guvernul său a suprimat aproape toată presa independentă, a interzis platformele străine de socializare și organizațiile pentru drepturile omului, a forțat companiile media străine să plece din Rusia, a scos în afara legii grupurile de opoziție, a închis activiști de frunte, și a catalogat drept „agent străin” orice voce sau instituție critică la adresa regimului.
Anul trecut, Alexei Navalnîi, cel mai vocal critic al regimului, care a insistat să rămână în Rusia, a fost reținut și condamnat la doi ani și jumătate închisoare pentru încălcarea condițiilor unei condamnări cu suspendare, un dosar denunțat de Navalnîi drept politic. Fundația Anticorupție creată de Navalnîi, o rețea de organizații locale și regionale, a fost scoasă în afara legii după ce fusese etichetată drept agent străin.
În martie, Navalnîi a fost din nou condamnat într-un dosar separat, la nouă ani închisoare, sub acuzația de delapidare și „lipsă de respect” la adresa autorităților.
Occidentul a criticat în termeni fără echivoc campania împotriva lui Navalnîi și a fundației sale.
În ultimul an, cei mai apropiați colaboratori ai lui Navalnîi au plecat din Rusia, de teama de a nu fi și ei condamnați la închisoare în dosare fabricate politic.
După lansarea invaziei din Ucraina, Putin a intensificat campania împotriva disidenților și a presei independente (câtă mai era), semnând legea care incriminează orice critică la adresa intervenției din Ucraina sau protest împotriva războiului. Cum invazia din Ucraina este denumită, în limbajul oficial al Kremlinului, o „operațiune specială”, însăși folosirea cuvântului „război” este un delict.
În aceste condiții, Garry Kasparov avertizează că disidenții care au mai rămas în Rusia și activează în limitele extrem de strânse ale legislație, nu fac decât să legitimeze regimul Putin. Sunt un fel de „opoziție de vitrină” a regimului. Aceleași considerente sunt valabile în cazul oponenților sau criticilor care mai candidează la anumite funcții publice.
„Orice activitate în cadrul sistemului și a aparatului de stat creat de Putin, nu face decât să întărească regimul”, spune Kasparov în interviul cu „Current Time”. Întărește anumite idei preconcepute, întărește pe de altă parte și sentimentul autorităților că au dreptate, legitimează politica regimului, și-l întărește.
Motiv pentru care, în opinia lui Kasparov, membrii opoziției ar trebui să plece din Rusia, pentru că oricum în țară nu pot influența mersul vieții politice.
Kasparov, în vârstă de 59 de ani, încearcă acum să-i ajute pe rușii care se opun guvernării lui Putin să se stabilească în străinătate, mai ales după ce sancțiunile occidentale au făcut mai complicată emigrarea rușilor. Au fost sistate zborurile spre Rusia, majoritatea băncilor rusești sunt acum excluse din sistemul financiar internațional, marile cărți de credit internaționale nu mai colaborează cu Rusia.
Kasparov a spus că discută cu oficialii europeni despre o modalitate de a-i excepta de la sancțiuni pe rușii care emigrează: o idee ar fi ca acești să semneze o declarație în trei puncte prin care să denunțe războiul și regimul Putin și să recunoască integritatea teritorială a Ucrainei.
„Cu o astfel de declarație semnată de mână, în opinia mea, este nedrept să privezi o persoană de posibilitatea de a-și exercita drepturile, doar pentru că are un pașaport rusesc și s-a născut în Rusia”, a argumentat Kasparov. Declarația în trei puncte le-ar putea reda acestora, între altele, dreptul de a participa la evenimente sportive internaționale, de a obține un permis de ședere sau de a deschide un cont la bancă.
De la limitările impuse de sancțiunile internaționale ar trebui excluși, în opinia lui Kasparov, și rușii care poate în trecut l-au susținut deschis pe Putin dar au devenit între timp opozanți ai sistemului.
Kasparov nu a dat nici un nume în interviul său. Există însă un caz emblematic, cel al cunoscutei actrițe Ciulpan Hamatova, care în 2012 a înregistrat un videoclip în care susținea revenirea lui Putin la președinție. Între timp a emigrat în Letonia, unde a participat la protestele împotriva războiului din Ucraina.
Kasparov a dominat lumea șahului din 1985 până în 2005. Critic vocal al lui Putin de la începutul anilor 2000, el s-a confruntat cu represiunea în timp ce încerca să construiască o organizație civică, pro-democrație „Frontul Civic Unit”.
În anii 2000, protestele organizate de Kasparov împotriva regimului Putin au provocat intervenția violentă a poliției, el a fost reținut și anchetat de nenumărate ori. Cu mai bine de un deceniu în urmă, Kasparov a plecat în exil.
Săptămâna trecută, Garry Kasparov și fostul magnat al petrolului, Mihail Hodorkovski au fost puși de autoritățile ruse pe lista agenților străini, în urma participării la Forumul „Rusia Liberă” de la Vilnius.