Într-un interviu pentru Europa Liberă, Cotovelea care este actualmente conferențiar universitar a spus că recomandă autorităților moldovene să înceapă negocierile de aderare cu cele mai ușoare capitole, atunci când Republica Moldova va primi o asemenea invitație la negocieri din partea Uniunii Europene.
Având statut de țară candidată din iunie 2022, R. Moldova se află în așteptarea unui raport al Comisiei Europene, care trebuie să spună țărilor membre ale UE dacă negocierile pot fi deschise și când.
Răzvan Cotovelea spune în interviu că decizia de deschidere a negocierilor este politică, dar se bazează pe „argumentele tehnice” pe care le furnizează structurile Comisiei Europene.
- Te-ar putea interesa și: Specialiști din România pregătesc echipa de negociatori ai R. Moldova la UE
Când negocierile încep, iar Cotovelea crede că acest lucru poate avea loc la sfârșitul anului curent, Chișinăul ar trebui să lase pentru mai târziu capitolele dificile, spune expertul român, care a instruit un grup de funcționari și diplomați moldoveni, în ultimele aproape două săptămâni. El consideră dificile în primul rând capitole care solicită concursul regiunii transnistrene, inclusiv mediul, agricultura sau dezvoltarea.
„Vă dau un exemplu. La mediu vor fi luate și analizate toate întreprinderile, toate întreprinderile care poluează, indiferent de ce se produce în acea întreprindere. Cum reușește Chișinăul și Comisia Europeană să ajungă așa în regiunea transnistreană și să viziteze toate întreprinderile care poluează, indiferent că sunt ele CET-uri, forje sau industrie grea? Cum ajung acolo cu Comisia Europeană?”, spune Cotovelea.
- Te-ar putea interesa și: Ursula von der Leyen: „Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană”
În schimb, odată deschise negocierile de aderare, Răzvan Cotovelea recomandă Chișinăului să înceapă negocierile de la capitole ca cel al relațiilor externe, care poate fi mult mai simplu.
Ce mai spune expertul român în acest interviu:
- Republica Moldova va termina mult mai repede negocierile de aderare decât Ucraina. Ucraina va conta din punct de vedere agricol și negocierile Kievului cu UE vor fi deosebit de grele.
- Este foarte realist ca R. Moldova să adere la Uniunea Europeană în anul 2030.
- R. Moldova are tradusă toată legislația europeană în limba română. „Nu mai trebuie să mai pierdeți doi ani și jumătate cât i-a trebuit României să traducă toată legislația europeană în limba română”.
- Experiența României în negocierile de aderare la UE „poate fi pusă la dispoziția Guvernului de la Chișinău, ceea ce va reduce foarte mult perioadele de timp” destinate aderării.
- Este posibilă o aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană înaintea Ucrainei.
- România a avut noroc de o reformă reală în domeniul justiției.
- Guvernarea de la Chișinău poate rezolva problema lipsei de angajați la stat prin digitalizarea serviciilor publice și „depolitizând funcțiile publice”.
Urmăriți interviul integral aici: