Linkuri accesibilitate

Alexandru Slusari: „Suntem în acest Parlament în mare parte corupt, care este fructul sistemului mixt Plahotniuc-Dodon ”


Alexandru Slusari

„Igor Dodon o perioadă îndelungată a uzurpat puterea, el trebuie mai repede să predea puterea.”

Deputații fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr nu vor merge la consultări cu Dodon, a declarat Europei Libere vicepreședintele fracțiunii, Alexandr Slusari. Reacția vine după ce, pe 16 noiembrie, președintele Igor Dodon a declarat că invită fracțiunile parlamentare la discuții cu privire la „evitarea crizei politice”.

Alexandru Slusari: Guvernul Ion Chicu trebuie să plece
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:37:03 0:00
Link direct

Europa Liberă: Tocmai am aflat că, mâine, Biroul permanent al legislativului se convoacă în ședință. Asta înseamnă că vor începe și ședințele în plen ale deputaților?

Alexandru Slusari: „Într-un final...”

Europa Liberă: De ce atât de greu?

Alexandru Slusari: „Așa a fost decizia lui Dodon, să nu fie oferită tribuna parlamentară opoziției. Asta-i clar, că noi suntem vocali în parlament, totuși există o atenție sporită față de evenimentele din parlament și Igor Dodon, pur și simplu, printr-un act de uzurpare i-a dat ordin Zinaidei Greceanîi să nu fie convocată ședința parlamentului. Și, din păcate, raportul de forțe în Biroul permanent a fost astfel că noi nici o treime din membri nu am putut să adunăm ca să cerem convocarea biroului, chiar am făcut câteva încercări, dar am adunat doar patru semnături din cinci necesare.”

Europa Liberă: Acum, după ce Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale, dar mai rămânând în exercițiul funcțiunii, ați spus că e nevoie de consultații în parlament, cel mai probabil în scopul identificării unei soluții, dacă se poate sau nu crea o majoritate parlamentară. Ați spus că nu dați curs invitației dlui Dodon și, practic, și Partidul Democrat, și PAS au zis pe aceeași voce că nu se vor întâlni cu Igor Dodon, că el nu ar mai avea nici un statut. Dvs. ce ziceți, e bine să existe un dialog totuși?

Alexandru Slusari: „Cu cine? Cu Igor Dodon? Nu văd pentru ce.”

Europa Liberă: Dar un dialog pentru crearea unei majorități?

Alexandru Slusari: „Dar ce are Igor Dodon cu această chestiune? Igor Dodon, ca președinte, rămâne în istorie, slavă Domnului!”

Europa Liberă: Îi ziceți adio?

Alexandru Slusari: „Eu am făcut acest lucru duminică și am prezis acest lucru când încă eram în coaliția scurtă de anul trecut. Văzând ce zace în el și cât de lacom și corupt este acest individ, Igor Dodon, am spus astăzi și pot să reiterez sâmbătă: să-și facă bagajul, are mult de cărat din Condrița, că acolo el are o moșie, o fermă a făcut, are beciul plin cu tușonkă, are vin. Să scoată tot ce are, să meargă la Sadova și acolo să stea câteva zile, să vorbească cu avocații și să studieze Codul penal.”

Europa Liberă: Dl Slusari, dar el a fost invitat de către socialiști să revină în funcția de președinte al PSRM și, așa cum spune Igor Dodon, PSRM rămâne să aibă cea mai mare fracțiune parlamentară în legislativ și au un cuvânt de spus?

Alexandru Slusari: „Asta-i problema PSRM. Dacă PSRM vrea să meargă mai departe cu acest «сбитый лётчик» (pilot doborât), asta-i treaba PSRM. Eu nici nu știu, să spun că îmi pare rău sau îmi pare bine, dar acesta-i dreptul intern al PSRM-ului, nu mă vizează, dar prin aceste gest PSRM trebuie să înțeleagă că în cadrul parlamentului se complică situația în privința la orice discuție. Eu nu am de gând să discut nu doar cu Igor Dodon, eu nu am de gând și Platforma DA nu are de gând să discute ceva cu PSRM condus de Igor Dodon. Igor Dodon este un personaj toxic, un agent de influență, un simbol al corupției și cu dânsul în frunte mi se pare că PSRM nu are șanse, dar asta-i problema lor.”

Europa Liberă: Dar cu fracțiunea PSRM trebuie să discutați?

Platforma DA nu va discuta formarea unei coaliții largi cu PSRM

Alexandru Slusari: „Noi discutăm în parlament pe marginea proiectelor de legi. Eu iarăși, spre deosebire de dl Filip, Platforma DA nu va discuta formarea unei coaliții largi cu PSRM. Să fie clar acest subiect și să punem punct, întrucât atâtea fake news-uri, insinuări, știri false au fost în campania electorală împotriva lui Andrei Năstase și Platformei DA că iată-iată el va fi desemnat prim-ministru, că iată noi o să facem coaliție, că iată... Și după ce s-a terminat campania, nimeni nici nu și-a cerut scuze. Foarte multă presă, aparent independentă, a făcut acest lucru și mie îmi pare rău, dar iată dacă să punem punct, spunem tranșant: Platforma DA nu va discuta subiectul coaliției largi cu PSRM. Punct.”

Europa Liberă: Dar cu cine ar discuta Platforma DA pentru formarea unei majorități parlamentare?

Alexandru Slusari: „Noi, teoretic, teoretic, iarăși, la acest moment, matematica nu prea iese, dar teoretic noi putem discuta crearea unui guvern proeuropean cu deputații, cu partidele, cu fracțiunile care susțin această idee. Dar, repet încă o dată: la acest moment, matematic...”

Europa Liberă: Matematic ale cui sunt voturile?

Alexandru Slusari: „După ce a avut loc al treilea val de migrație ca niște păsări călătoare din „Pro Moldova” în „Pentru Moldova”, pe moment nu putem vorbi despre numărul de voturi suficiente pentru un guvern proeuropean, dar, mă rog, să vedem mai departe. Iată, cred că poimâine o să vedem care este raportul de forțe în parlament.”

Europa Liberă: De ce insist totuși să ne spuneți cât de clară este această perspectivă de creare a unei majorități în legislativ? Pentru că socialiștii declară sus și tare că ei cu deputații din fracțiunea Partidului „Șor” nu vor face coaliție.

Alexandru Slusari: „Atunci, dacă ei declară și ar fi o sinucidere pentru dânșii acest lucru, aici eu sunt de acord, chiar dacă mișcările acestea cu „Pentru Moldova”, cu Șor, asta nu s-a produs fără Igor Dodon, după părerea mea. Dacă presupunem că ei nu vor să facă coaliție nici formală, nici neformală, atunci nu văd cu cine ei pot să facă coaliția, doar dacă se va răzgândi Partidul Democrat și iar ei revin la formula veche cu o majoritate șubredă, cu Oleinic al 51-lea deputat. În rest, nu văd cu cine.”

Europa Liberă: Igor Dodon le-a spus „la revedere”, atunci când PD a anunțat că se retrage de la guvernare.

Alexandru Slusari: „Igor Dodon a spus atâtea minciuni, Igor Dodon așa de tare râvnește puterea, lăcomia lui nu are margini, eu nu exclud că mâine el o să iasă și o să spună: „Partidul Democrat, noi suntem gata să continuăm coaliția cu voi” și deja urmează să vedem ce va spune Partidul Democrat. Pentru Platforma DA, eu reprezint Platforma DA, fracțiunea din 11 deputați, de la care n-a migrat nimeni, nu s-a vândut nimeni. Noi, cu părere de rău, suntem în acest parlament în mare parte corupt, care este fructul sistemului mixt Plahotniuc-Dodon, dar noi ne-am comportat decent în acest parlament. Eu pot să spun cu certitudine că Platforma DA nu va participa în coaliția largă propusă de Pavel Filip, mai ales după ultima mișcare, că deputații socialiști l-au rugat pe tovarășul Dodon să se întoarcă în fruntea partidului.”

Europa Liberă: Dl Slusari, dar dacă nu există o coaliție, o alianță, o majoritate parlamentară, guvernul Chicu poate să-și prelungească mandatul?

Acest guvern este susținut de coaliția PSRM-Șor

Alexandru Slusari: „Teoretic, da; iarăși, practic, nu văd cum, dacă nu există votul permanent pentru dânșii. Teoretic, Igor Dodon poate să meargă pe linia guvernului minoritar, dar guvernul minoritar, dacă tu ai declarat guvernul minoritar, asta încă nu înseamnă nimic. În fiecare zi, guvernul furnizează proiecte de legi și aceste proiecte de legi trebuie să fie votate și se vede zilnic cine votează și dacă o săptămână, două, trei, patru aceste proiecte sunt votate de PSRM și fracțiunea Șor, asta-i coaliția. Și poți nega cât vrei, dar deja acest guvern este susținut de coaliția PSRM-Șor. De atâta, eu cred că acest gest ar fi sinucigaș pentru Dodon și PSRM, dar dacă o să meargă la așa ceva, îi privește, dar dacă nu, în momentul în care guvernul nu are sprijinul în parlament, vine cu un proiect, două, trei, patru și proiectele sunt respinse și, din contra, apare majoritatea situativă din alte fracțiuni care promovează alte proiecte de legi contrar poziției guvernului, acest guvern, mai devreme sau mai târziu, trebuie să plece. Din punctul meu de vedere, dacă ar exista un pic de etică politică la cei de la guvernare, imediat după validarea mandatului Maiei Sandu la Curtea Constituțională, guvernul Chicu trebuia să demisioneze.”

Europa Liberă: Se ia în calcul că trebuie aprobat bugetul, e un exercițiu financiar destul de important.

Alexandru Slusari: „Păi există alt guvern care poate să facă acest lucru. Ca atare, dacă iarăși să luăm, guvernul Chicu este exponentul regimului lui Dodon. Dodon a pierdut alegerile, în mod normal, deja cu politica fiscală, cu bugetul trebuia să se ocupe alt guvern, exponentul altei situații, altei paradigme politice, altei voințe politice. De aceea, eu și spun: din momentul validării mandatului Maiei Sandu, din punctul meu de vedere, guvernul Chicu ar trebui să plece. Va face acest lucru sau nu va face, iarăși nu depinde de dânsul, depinde de Igor Dodon.”

Europa Liberă: E nevoie să fie adoptat bugetul, e nevoie să fie negociat acordul cu Fondul Monetar Internațional...

Alexandru Slusari: „Întâi de toate, acordul cu Fondul Monetar Internațional...”

Europa Liberă: Acordul și după asta bugetul, deci, lucruri destul de importante, care ar putea să pună în dificultate statul Republica Moldova, dacă nu se ajunge la o înțelegere pe marginea adoptării bugetului și acordului cu FMI.

Alexandru Slusari: „Și credeți că alt guvern, proeuropean, o să discute mai rău cu Fondul Monetar Internațional?”

Europa Liberă: Cine să voteze un guvern proeuropean, dl Slusari?

Alexandru Slusari: „Eu vă spun cum ar trebui să fie lucrurile. Dacă Chicu demisionează repede și dacă se vor găsi voturi în parlament pentru a vota un guvern de tranziție, provizoriu, care repede o să scoată Republica Moldova din izolare, că este insuficient să fie aleasă președintă proeuropeană, e nevoie și de guvern proeuropean, și de reconfigurarea situației astfel încât să avem acest acord, să avem buget, să avem deblocarea relațiilor cu partenerii externi. Și după asta, alegeri anticipate. Dacă acest guvern de tranziție va întruni 51-52 de voturi și va fi guvern de tranziție până la alegeri anticipate, e OK, dacă nu, înseamnă că o să mergem la anticipate.”

Europa Liberă: Din tabăra socialiștilor s-au făcut auzite voci care spun că Andrei Năstase ar fi un pretendent la un eventual executiv proeuropean.

Alexandru Slusari: „Eu deja am menționat acest lucru, mai mârșavă propagandă împotriva lui Andrei Năstase și a Platformei DA eu nu am auzit.”

Europa Liberă: Nu, dar acum, în condițiile postelectorale ar putea să se discute despre asta?

Alexandru Slusari: „Propus acum de Igor Dodon?”

Europa Liberă: Nu, eventual dacă se ajunge la o înțelegere să fie creat un executiv cu orientare proeuropeană.

Alexandru Slusari: „Asta deja e întrebarea la dna Maia Sandu, care va fi preferința dumneaei, deja aici noi putem discuta orice variantă. Nu văd nicio problemă să fie prim-ministru exponentul Platformei DA, că noi nu o dată am demonstrat și am spus sus și tare încă în vară că noi suntem capabili și putem conduce un guvern, mai ales că acest guvern oricum o să fie de tranziție. Nu văd cum am putea evita alegerile parlamentare anticipate.”

Europa Liberă: Adică, pe o perioadă foarte scurtă, până la alegerile parlamentare anticipate?

Alexandru Slusari: „Da.”

Europa Liberă: Dar cui îi convine să aibă loc alegeri parlamentare anticipate și cui nu, pentru că chiar și colegii Dvs. spun că nici pentru Platforma Demnitate și Adevăr nu ar fi o situație tare fericită dacă se declanșează alegeri parlamentare anticipate?

Alexandru Slusari: „Situația, în genere, în Republica Moldova nu este fericită. Noi avem situația complicată cu coronavirus, noi avem multe de făcut pentru deblocarea relațiilor cu partenerii externi, modernizarea țării, aprobarea bugetului, mai multe proiecte investiționale. Riscul ca bugetul să fie aprobat după alegeri anticipate la mijlocul anului nu este cea mai mare perspectivă, cea mai bună perspectivă pentru Republica Moldova, pentru că ar fi al treilea an consecutiv de alegeri, sub acest aspect nu este nimic pozitiv, dar, pe de altă parte, situația în actualul parlament este una dezastruoasă. Cu toate riscurile pentru Platforma DA, eu vă spun sus și tare, categoric, Platforma DA nu se ține de mandate și noi nu vom accepta orice variantă numai ca să evităm alegerile anticipate. Dacă vom avea posibilitatea să formăm un guvern de tranziție proeuropean pe o perioadă scurtă, nu știu, de o jumătate de an, opt luni, până în primăvară, până în toamnă, OK, dacă nu, altă soluție pentru noi nu există.”

Europa Liberă: Dar dacă se creează un cabinet de miniștri proeuropean, există riscul ca în parlament oricum să nu fie votate legile propuse și de acel guvern?

Alexandru Slusari: „Acest risc există în orice condiție în acest parlament. Eu de ce spun și demult am spus, nu cred că acest parlament poate să-și ducă mandatul până la capăt, întrucât el este creat artificial, pe sistem artificial, pe principiul coruperii alegătorilor. O bună parte din deputați nu ar trebui să se regăsească în acest parlament, asta nu înseamnă că viitorul parlament o să fie mai bun, dar oricum acest parlament nu cred că poate să producă multe lucruri bune. Dar pentru o perioadă scurtă, iată, acum pe valul susținerii populare a vectorului proeuropean, dat fiind faptul că avem situația deloc simplă sanitară, economică, financiară, externă, guvernul de tranziție proeuropean ar fi mai bună soluție decât să mergem în alegeri anticipate cu guvernul interimar Chicu, din punctul meu de vedere. Dar iarăși, nu cu orice preț și pentru noi există doar această variantă, alte combinații cu guvernul pe jumătate socialist, pe jumătate nu știu de care, combinările cu coalițiile largi, cu participarea socialiștilor noi nu examinăm.”

Europa Liberă: Dar de ce PD insistă pe varianta creării unei coaliții largi vă este clar?

Alexandru Slusari: „O să-i întrebați pe dânșii.”

Europa Liberă: Pentru că eu țin minte cât de mult i-ați rugat dvs. atunci când ați înaintat moțiunea de cenzură să fie și ei cooperanți.

Alexandru Slusari: „Probabil, dânșii făcând aproximativ aceleași concluzii că alegerile anticipate acum e de dorit de evitat, totuși sunt mai puțin rezervați față de PSRM. Lor li se pare că totuși după alegerile prezidențiale dialog cu PSRM o să fie alt partid, probabil că din aceste considerente. Pentru noi, orice dialog despre coaliția cu PSRM este exclus.”

Europa Liberă: Deși în spațiul public se fac auzite și declarații de felul că și PSRM ar putea să se scindeze după aceste alegeri prezidențiale.

Cunoaștem că Igor Dodon foarte strâns controlează PSRM

Alexandru Slusari: „Eu nu exclud acest lucru, dar nu cunosc care este starea de spirit, nu cred că-i cea mai bună, dar iarăși noi nu cunoaștem, adică cunoaștem că Igor Dodon foarte strâns controlează PSRM, sunt și aspecte financiare, există clanul Bahamas în cadrul fracțiunii și acum depinde dacă toți socialiștii împărtășesc această idee că Igor Dodon mai departe să conducă partidul. Din punctul meu de vedere, este greșit, dar eu nu mă bag în treburile interne ale PSRM.”

Europa Liberă: Dar scenariul ca Igor Dodon să ajungă în fruntea executivului ar avea șanse?

Alexandru Slusari: „Cu voturile cui?”

Europa Liberă: Probabil, cum ziceți Dvs., dacă s-ar negocia sau tacit...

Alexandru Slusari: „Cine o să-l propună pe dânsul?”

Europa Liberă: Deputații socialiști...

Alexandru Slusari: „Nu uitați, președintele trebuie să desemneze prim-ministrul. Cine o să-l desemneze pe dânsul, acum să-și dea demisia și repede cu Greceanîi?...”

Europa Liberă: Da, se discuta că dna Greceanîi să preia interimatul...

Alexandru Slusari: „Eu cred că jumătate de țară o să fie în stradă și nu văd că această râvnire de putere dacă s-ar produce și această obsesie de putere pentru Igor Dodon o să aducă bine lui personal și Partidului Socialiștilor. Eu nu prea cred în asemenea scenariu, dar dacă el o să încerce, eu cred că o să fie revoltă și pe interiorul parlamentului, și din partea populației.”

Europa Liberă: Ați făcut o analiză? Totuși, ce au arătat rezultatele acestor alegeri prezidențiale pentru Platforma Demnitate și Adevăr?

Alexandru Slusari: „Noi și acum facem această analiză. A fost un complex de factori, obiectivi și subiectivi, am făcut și noi greșeli pe care urmează să le examinăm în cadrul Platformei DA, pe interiorul partidului, dar dacă să luăm circumstanțele obiective, au fost două probleme majore. În primul rând, inocularea acestei idei că doar doi candidați au șanse și această idee insistent a fost promovată de aproape toate mass-media, pe de o parte, media socialiștilor, pe de altă parte, celelalte media spuneau că alții nu au șanse. Și al doilea lucru despre care am vorbit deja și tare mult regret, aceste fake news-uri și propaganda foarte urâtă împotriva noastră, că noi suntem spoilleri, că noi facem niște înțelegeri cu Igor Dodon, că noi o să facem alianță după alegerile parlamentare. Iată a trecut primul tur, a trecut ceva timp și s-a văzut clar, tranșant poziția noastră și măcar cineva să-și ceară scuze. Din presă, slavă Domnului, Europa Liberă nu face parte, una dintre puținele mass-media de la dânsa n-am auzit, dar celelalte mass-media pretinse proeuropene au fost implicate în această propagandă. Dar cu asta eu nu vreau să mă justific greșelile noastre interne pe care noi le-am făcut și pe care urmează să le examinăm. Dar repet încă o dată: acești doi factori externi – linia votului util, care a fost băgată în capetele, în mințile cetățenilor prin diferite sondaje și zilnic prin diferiți analiști și această propagandă mârșavă, care a fost împotriva noastră, precum că noi suntem spoilleri și noi nu știu ce înțelegere avem cu Dodon. Mai jignitor pentru mine nu a fost nimic, chiar și când era Plahotniuc, eu știam că iată sunt și alți membri aici, este presa cât de cât independentă cu care noi cot la cot muncim, dar iată acum eu am văzut ce înseamnă presa de alt tip, care aruncă niște fakes-uri și pe urmă nici nu-ți permite dreptul la replică și nu-și cere scuze față de alegători, față de noi pentru tot ce au făcut.”

Europa Liberă: Dacă se ajunge la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, fiecare merge pe cont propriu? Mă refer la PAS, PPDA...

Alexandru Slusari: „Cel mai probabil, da. Noi suntem două partide diferite, noi avem anumite divergențe doctrinare. E drept că în această campanie prezidențială și din vina noastră, și din circumstanțele despre care am vorbit deja, linia magistrală a fost - cine are mai multe șanse să-l detroneze pe Dodon? Nu s-au prea discutat proiectele de țară, viziunile economice etc., să-l dăm jos pe Dodon. Și, aha, Maia Sandu are cele mai bune șanse, hai s-o votăm, dar dacă să luăm doctrinal, noi avem anumite divergențe doctrinare și ele tot timpul au fost. A fost o perioadă când noi eram împotriva lui Plahotniuc și aceste divergențe nu erau așa de importante, acum Plahotniuc nui, Dodon nu-i, la alegerile parlamentare deja eu sper că o să demonstrăm măcar în măsura posibilităților doctrinele. Dar repet încă o dată: PAS este un partid liberal, cu ideea liberalismului, noi suntem cu doctrina, haideți să spunem așa, creștin-socială sau creștin-democrată...”

Europa Liberă: Da, asta ați spus-o cu mai multe ocazii.

Alexandru Slusari: „Și acest lucru pentru mine personal contează. Nu trecutul, nu frustrările, nu supărările, pentru mine doctrina contează. Eu tot timpul îi întrebam și pe colegii de la PAS, și întrebarea aceasta e valabilă și în prezent, sunt de acord cu mai multe lucruri legate de lupta cu corupția, reformarea justiției, educația, sănătatea, sunt lucrurile care ne unesc, dar vreau să văd modelul economic care este la ei. Și iată aici noi avem divergențe cu modelul economic.”

Europa Liberă: Ce așteptări aveți Dvs. de la acest mandat pe care l-a obținut Maia Sandu?

Alexandru Slusari: „În primul rând, așteptări au oamenii, așteptări are diaspora și ceea ce a făcut brava noastră diasporă este un act eroic, fără precedent, ceva inedit...”

Europa Liberă: Vă referiți la mobilizare?

Alexandru Slusari: „Mobilizare fără precedent, 250 de mii de oameni în situația pandemică au stat în rânduri, unii așa și nu au putut să voteze din cauza proastei organizări și așteptările sunt foarte mari, extraordinar de mari.”

Europa Liberă: Dar concret, iată, ce vreți să facă dna Sandu în funcția de președintă?

Foarte mulți oameni din diaspora și din Republica Moldova vor un trai decent

Alexandru Slusari: „Aici este și problema. Înainte de toate, foarte mulți oameni din diaspora și din Republica Moldova vor un trai decent. Există o parte din oameni pentru care cel mai important lucru este reformarea justiției, lupta cu corupția. Și este adevărat acest lucru, aceste aspecte cumva parțial intră în atribuția președintelui, dar marea majoritate a oamenilor au votat pentru dumneaei cu ideea că o să fie un trai decent pentru țară pe interior și, în contextul pandemiei și șomajului din Europa, o bună parte din diaspora să se întoarcă acasă și să primească locuri de muncă.”

Europa Liberă: Acestea sunt atribuțiile executivului și parlamentului.

Alexandru Slusari: „Da, sunt atribuțiile guvernului și parlamentului. Iată de ce așteptările sunt extraordinar de mari, pe alocuri chiar exagerate. Și Maia Sandu eu sper că simte toată această responsabilitate. Această șansă istorică poate fi ultima în istoria Republicii Moldova, atâtea dezamăgiri au fost în ultimii 30 de ani, poate fi ultima șansă.”

Europa Liberă: Foarte mult se discută cum se vor așeza relațiile cu Estul și cu Vestul. Iată, considerându-se că e un președinte proeuropean, Dvs. ziceți că ar fi nevoie și de un executiv cu viziuni proeuropene, cum se vor clădi relațiile cu Vestul și cu Estul?

Vectorul european este alegerea civilizațională

Alexandru Slusari: „Dacă să citim atent Constituția și legislația per ansamblu, marea majoritate a atribuțiilor politicii externe depinde de executiv și de parlament. Pentru președinte, să spunem așa, în procente undeva 70 la sută este în zona executivului și a parlamentului și 30 la sută în zona președintelui. Așa că, iarăși, fără alt guvern și fără un parlament proeuropean în sensul deplin al cuvântului, adică proeuropean autentic, nu declarativ, o să fie foarte greu să mergem pe calea modernizării Republicii Moldova, dar vectorul proeuropean nu este de dragul vectorului. Vectorul european este alegerea civilizațională, adică noi conștientizăm că: a) cele mai bune condiții de trai, de securitate, de lipsă a corupției, stat de drept sunt în Uniunea Europeană și b) că fără sprijinul, inclusiv financiar al Uniunii Europene, noi nu ne putem atinge scopul. Și sub acest aspect, pentru mine lucrurile de mult sunt clare. Noi trebuie să ne facem lecțiile, să reformăm multe domenii de activitate ale Republicii Moldova după șablonul european și, în primul rând, justiția și lupta cu corupția. Din punctul meu de vedere, putem să fim mai exigenți în unele zone economice, să-i protejăm mai mult pe producătorii autohtoni, pe agricultori și eu cred că aici putem găsi un numitor comun cu Uniunea Europeană cu condiția că celelalte lecții vor fi îndeplinite. Indiscutabil, vectorul proeuropean este prioritar pentru Republica Moldova, ceea ce nu înseamnă că noi trebuie să avem relații proaste cu Federația Rusă.”

Europa Liberă: Dar, apropo, înfrângerea lui Igor Dodon ar însemna și o pierdere a influenței Federației Ruse în Republica Moldova?

Alexandru Slusari: „Eu nu cred... Noi deseori încercăm să simplificăm lucrurile complicate și să complicăm lucrurile simple. Pierderea lui Igor Dodon în mare parte se datorează mobilizării diasporei, în Republica Moldova voturile s-au împărțit 50:50 și chiar și o bună parte din electoratul care simpatizează Federația Rusă a votat împotriva lui Igor Dodon. Eu mă refer la o parte din electoratul lui Usatîi. Igor Dodon a devenit nu atât simbolul susținerii Rusiei, cât simbolul corupției. El cu „kuliokul” faimos, asta deja era sfidător și trezea repulsia și multor vorbitori de limba rusă. Și în acest context, faptul că Igor Dodon a pierdut, asta nu înseamnă că au dispărut simpatiile față de Federația Rusă. Cu părere de rău, Putin rămâne unul din cei mai populari politicieni în Republica Moldova și așa de ușor noi nu scoatem influența Federației Ruse. Aici sunt necesare niște eforturi durabile, consecvente, fără mișcări bruște și fără încercarea de a declara război deschis Federației Ruse, noi trebuie pas cu pas să introducem valorile europene, fără să irităm prea tare cealaltă parte și când oamenii au să vadă aceste valori și că cuvintele nu contrazic acțiunile, atunci eu cred că pas cu pas noi o să putem nu atât să scoatem influența Federației Ruse, cât să înrădăcinăm mai mult valorile europene.”

Europa Liberă: Dar atitudinea Moscovei se schimbă în funcție de viziunile pe care le au politicienii care vin în fruntea Republicii Moldova?

Alexandru Slusari: „Viziunile Moscovei tot timpul vor fi...”

Europa Liberă: Va fi o relație ostilă?

Alexandru Slusari: „Presiunea și încercarea de a domina sunt caracteristice pentru Federația Rusă. Ne place nouă sau nu ne place, ei n-au să se schimbe, mentalitatea imperialistă rămâne la ei acasă și trebuia să se petreacă niște procese foarte profunde în Federația Rusă ca să dispară acest lucru, așa că noi nu trebuie să așteptăm schimbarea de abordare. Probabil că Federația Rusă o să caute o altă figură. Asta este tot timpul greșeala lor că ei pun toate ouăle în același coș și nu prima dată calcă pe aceeași greblă, au să caute probabil alt agent de influență, greu de spus pe care cale au să meargă, dar, din punctul meu de vedere, șansele lui Igor Dodon să rămână favoritul Federației Ruse sunt foarte reduse. El se va menține pe linia de plutire doar atâta timp cât Federația Rusă n-o să-i găsească succesorul, dar pârghiile economice, energetice, factorul Transnistriei – toate acestea rămân în picioare și nu trebuie să ne așteptăm că Federația Rusă...”

Europa Liberă: Și nimic nu se va schimba nici când e vorba de reglementarea transnistreană, nici când e vorba despre importul resurselor energetice?

Alexandru Slusari: „Strategic nu se schimbă nimic. E foarte important că noi o să învățăm să discutăm cu dânșii fără umilință, fără să fim în rol de cerșetori. Igor Dodon în ultimii patru ani, așa un președinte..., nici nu pot găsi un cuvânt potrivit să-l caracterizez câtă umilință a suportat. Și eu de două ori când am discutat cu reprezentanții Federației Ruse în scurtul timp cât noi am fost în coaliție, eu am simțit acest lucru. Când eu vorbeam de pe poziția intereselor cetățenilor Republicii Moldova, pe alocuri ridicam vocea în discuțiile cu oficialii ruși, ei rămâneau foarte surprinși. În patru ani, ei s-au deprins să vorbească cu Igor Dodon ca și cu un vasal, care doar întreabă: Ce doriți? Ce doriți? Și noi repede-repede executăm. Arta noastră acum și pentru Maia Sandu, și pentru viitorul guvern e să învățăm, pe de o parte, să vorbim fără umilință cu Federația Rusă...”

Europa Liberă: De la egal la egal?

Alexandru Slusari: „De la egal la egal! Desigur că în măsura în care noi suntem, nu putem să ne comparăm după numărul populației, după importanță, dar de la egal la egal în contextul intereselor Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Deci, să fie protejat interesul național?

Alexandru Slusari: „Absolut! Pe de altă parte, totuși, atâta timp cât mai avem de lucrat pe interior, să nu provocăm niște conflicte deschise. Eu cred că acest lucru este posibil, întrucât eu am observat chiar și în Federația Rusă, acolo, chiar dacă Igor Dodon a fost vasalul lor, la unii funcționari din Federația Rusă mai mult le place să aibă de-a face cu oameni demni, care pot negocia dur, dar care, dacă promit ceva, execută. Igor Dodon atâtea promisiuni a făcut, așa de repede era de acord cu tot ce spuneau cei din Federația Rusă, dar practic de fiecare dată îi dădea de gol pe dânșii. Și eu acest dispreț și dezgust față de Igor Dodon l-am simțit nu o dată în discuțiile cu oficiali ruși.”

Europa Liberă: Dl Slusari, dar în bugetul pe anul curent este inclus și creditul rusesc?

Alexandru Slusari: „Pentru acoperirea deficitului... Eu nu cred că el o să vină și am spus acest lucru încă vara trecută, dacă ar fi avut de venit, demult trebuia să se întâmple acest lucru.”

Europa Liberă: Și atunci, de ce s-a speculat totuși pe acești bani?

Alexandru Slusari: „Acestea au fost manipulări electorale. Igor Dodon, știind foarte bine că creditul nu va fi sau cel puțin probabilitatea acestui credit era mai mare pentru anul viitor, a încercat să folosească acest credit ca armă electorală. Dacă mă votați pe mine, o să vină acest credit; dacă nu mă votați, creditul nu va veni. El așa a manipulat cu mai multe lucruri, a crezut că tradițional sărăcia oamenilor o să influențeze asupra rezultatului, sărăcia și geopolitica. Slavă Domnului că de data aceasta, în mare parte datorită diasporei, nu i-a reușit.”

Europa Liberă: Se discută foarte mult dacă va reveni sau nu va reveni Igor Dodon și ce rol va avea dacă revine la cârma Partidului Socialiștilor, dar se mai aud și speculații că și în Platforma Demnitate și Adevăr ar putea să aibă loc anumite remanieri. Se vorbește despre schimbarea liderului?

Alexandru Slusari: „Noi o să avem congres cred că la începutul anului viitor și vom analiza cea mai bună formulă. Haideți să formulăm așa: nu putem să punem noi această înfrângere în cârca unui singur om, succesul este colectiv și înfrângerea tot este colectivă și noi trebuie să ne-o asumăm. Altă întrebare e, din punctul meu de vedere, e că centrul, conducerea partidului trebuie să-și asume o parte mai mare de vină, dar iarăși demisia de dragul demisiei, fără ca noi să facem niște schimbări, resetarea partidului, venirea altor oameni, o discuție mai bună cu businessul național, resetarea structurilor teritoriale, adică avem nevoie de o abordare complexă, dar dacă totul se rezumă la demisii și nu rezolvăm problemele cronice care sunt la noi în partid, rezultatul scontat nu-l vom obține. Iată de ce eu nu exclud că vor fi anumite remanieri în conducerea partidului, dar ele nu pot fi rupte din contextul strategiei complexe de resetare a partidului.”

Europa Liberă: În campania prezidențială, Andrei Năstase zicea că Alexandru Slusari rămâne candidatura pentru funcția de premier.

Alexandru Slusari: „Exact! Și eu în egală măsură tot trebuie să spun că împărtășesc această înfrângere. Noi am mers în tandem. Și dacă sunt întrebări către Andrei Năstase, aceleași întrebări pot fi și față de mine, fiindcă noi am mers în tandem.”

Europa Liberă: Acum, în actualele împrejurări, dacă lui Alexandru Slusari i se propune să fie în fruntea executivului cu viziuni proeuropene, acceptați?

Alexandru Slusari: „Iarăși depinde de context, depinde de situație. Dacă eu am să fiu relativ liber să-mi aleg echipa, dacă mergem pe varianta pe care noi am propus-o în vară, nu văd nicio problemă, nu am râvnit niciodată această funcție, dar, totodată, niciodată nu am fugit de responsabilitate.”

Europa Liberă: Mulțumim foarte mult pentru această discuție și vă așteptăm să ne spuneți ce se întâmplă și în parlament, să menținem în vizor situația din pereții legislativului, dar și ce evoluții vor urma după alegerile prezidențiale. Contează foarte mult această situație postelectorală, mai degrabă să se meargă către o stabilitate, și nu către o instabilitate.

Alexandru Slusari: „Vom vedea. Poimâine deja o să fie primul test, vedem care este raportul de forțe în parlament și dacă mai are viitor acest parlament, și care este durata acestui viitor.”

Vezi comentarii

Mai mult
XS
SM
MD
LG