Ne-am dorit de mult să realizăm un interviu cu maestrul Vladimir Beșleagă. Domnia sa este un vechi ascultător al Europei Libere, a și colaborat în anii trecuți cu pagini de jurnal, difuzate la postul nostru, dar niciodată nu am avut prilejul să discutăm cu el despre literatură și destinul său scriitoricesc.
Interviul pe care vi-l propunem survolează biografia sa de creație, situațiile de criză și felul cum le-a depășit prin scris. De altfel, e semnificativ că primul eveniment despre care a auzit ascultând Radio Europa Liberă a fost moartea tiranului Stalin.
Discutăm cu Vladimir Beșleagă despre anii săi de formare intelectuală, într-o ambianță de cenzură și control ideologic sever, dar și despre perioada dezghețului hrușciovist din anii ‘60, în care au putut apărea câteva „pânze” epice importante care au schimbat fața literaturii basarabene. E vorba de romanul lui Vladimir Beșleagă „Zbor frânt”, apoi „Frunze de dor” de Ion Druță, „Singur în fața dragostei” de Aureliu Busuioc, „Vămile” de Serafim Saka și „Povestea cu cocoșul roșu” de Vasile Vasilache.
Romanul „Zbor frânt” (1966), care i-a adus consacrarea, a fost un remediu care l-a ajutat pe Vladimir Beșleagă să treacă peste șocul pierderii mamei sale.
O soartă mai nefericită a avut romanul „Viața și moartea nefericitului Filimon” sau „A treia noapte”, cum se numea inițial, scris în 1969-1970 și interzis de cenzură (a fost publicat abia în 1988). Scriitorul a putut să treacă peste această lovitură, lucrând la epopeea Cumplite vremi, roman consacrat cronicarului Miron Costin, ilustrând tragedia spiritului creator în fața unei puteri primitive și opresoare.
„Cărțile mele n-au fost scrise din simpla dorință de a le scrie, ele au fost o salvare dintr-o mare cumpănă, dintr-o mare durere, spune Vladimir Beșleagă. Am avut o experiență de viață foarte dură și scrisul, creația au fost singura modalitate de a mă salva și supraviețui.” Romanul în trei părți despre Miron Costin i-a cerut un amplu efort de documentare, întins pe șapte ani.
Discutăm cu Vladimir Beșleagă despre „autonomia esteticului” în anii ‘70-‚80, privit diferit de o parte și alta a Prutului: ca evaziune și „turn de fildeș” al scriitorului în România, și ca subversiune antisovietică, „naționalistă”, în RSS Moldovenească.
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră cu Ana Blandiana sau despre curajul civic al unei mari scriitoare
Un alt subiect este raportul dintre creație și biografie în viața unui scriitor. Ion Druță este un exemplu relevant. Un înnoitor al prozei basarabene, marcând despărțirea de proletcultismul anilor ‘50 și după aceea, publicând cărți valoroase, Ion Druță a intrat în politică, a făcut parte din echipa de intelectuali a lui Gorbaciov, transmițând mesaje spre România, apoi s-a lăsat flatat și folosit de guvernările agrariene și comuniste de la Chișinău, promovând în publicistica sa moldovenismul autarhic.
„Dar, spune Vladimir Beșleagă, una este omul și alta este opera. Pentru că omul își trăiește biografia așa cum îl duce capul, iar opera nu-i aparține lui, opera vine de la pronia cerească, nu e așa cum vrea omul. Și în afară de asta omul are slăbiciunile lui.”
Și o altă remarcă a interlocutorul nostru, la care merită să reflectăm: „Un scriitor care se lansează în politică își trădează vocația, esența și misiunea lui. Există două mari autorități în stat: cea politică și puterea oamenilor de creație. Oamenii de creație au fost întotdeauna în opoziție cu puterea.”
Vă invităm să urmăriți acest dialog revelator cu domnul Vladimir Beșleagă – „patriarhul literaturii române din Basarabia”, cum i se spune pe bună dreptate. Un scriitor-model și un mare caracter.
