Linkuri accesibilitate

Daniel Frunză (SNSPA-București): „Aș vrea să mă motiveze să vin acasă, să fim susținuți de acest stat”


 Daniel Frunza, materand la SNSPA București, Chișinău, 28 iunie 2021
Daniel Frunza, materand la SNSPA București, Chișinău, 28 iunie 2021

Daniel Frunza a studiat Economia Comertului, Turismului si Serviciilor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Actualmente face masteratul în Management și Branding corporativ la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Este vicepreședinte la Organizația Studenților Basarabeni la Bucureşti, voluntar la Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia. El vorbeşte despre miza alegerilor anticipate din Republica Moldova şi despre votul din diaspora.

O majoritate parlamentară pro-europeană, asta e unica miză.

Daniel Frunză: „De la aceste alegeri am o singură așteptare. De fapt, miza acestor alegeri este o majoritate parlamentară pro-europeană, asta e unica miză care există. De fapt, mai există una, schimbarea clasei politice, dar înțelegem că o să fie doar secvențial, doar o parte din clasa politică nu se va mai afla în parlament, pentru că celelalte, oricum realizăm că va fi în parlament, din păcate.”

Europa Liberă: De ce insistați neapărat pe o majoritate pro-occidentală?

Daniel Frunză: „Fiindcă singura variantă optimă pentru R.Moldova este cea cu orientare pro-europeană, doar direcția asta este bună pentru R.Moldova. Însăși susținerea UE contează foarte mult, ceea ce nu vedem din partea estică, ba din contră, din partea estică vedem doar amenințări, mă refer la teritoriul transnistrean și din cauza aceasta cred că votul trebuie să fie pentru o majoritate pro-europeană.”

Europa Liberă: Ținând cont că societatea moldavă e totuși destul de polarizată, ce ar trebui să facă politicienii ca să o consolideze și să nu se mai vorbească că unul se uită cu un ochi la făină și altul cu un ochi la slănină?

Noile generații sunt cu o viziune pro-europeană, indiferent că sunt vorbitori de limbă rusă.

Daniel Frunză: „Politicienii ar trebui să se unească, dar din păcate, chiar la ultimele alegeri am văzut că scopul unui participant la alegeri a fost de a confrunta aceste părți ale societății. Dar eu sunt încrezător că, pe parcurs ce anii trec, noile generații sunt cu o viziune pro-europeană, indiferent că sunt vorbitori de limbă rusă sau părinții sunt din teritoriul rus sau chiar cei din Transnistria. Oricum, viziunea lor este pro-europeană și asta mă bucură foarte mult. De aceea asta e miza principală și e timpul ca, cu adevărat, să reușim să votăm inspirat și responsabil.”

Europa Liberă: Problemele ar fi valabile pentru toți, și lupta împotriva sărăciei, și lupta împotriva corupției, și lupta împotriva nerdeptății, și aducerea bunăstării și prosperității. S-ar părea că acestea să fie prioritățile pentru întreaga societate.

Daniel Frunză: „Da, acestea ar trebui să fie, dar am văzut un an, un an și jumătate în urmă cât a fost majoritatea parlamentară formată din PD și socialiști și n-am văzut mari schimbări, ba din contră, s-a înrăutățit situația politică din țară și de aceea acum e timpul ca cu adevărat să avem o majoritate parlamentară europeană, dar vedem cum reușim asta, fiindcă nu mai exista drum înapoi.

Sondajele spun că intră 3-4 partide și nu mereu spun corect, dar, în mare parte, așa și va fi, și din astea trei sau patru doar unul este pro-european, singura variantă ca PAS să ia 50+1 și în caz că nu vor lua, e o situație foarte interesantă și, cumva, periculoasă, aș spune, pentru că orice coaliție cu celelalte partide o să ducă la scăderea partidului și populația își va pierde încrederea, fiindcă cu partidul Șor, despre care sondajele spun că intră, e clar, cu socialiștii, comuniștii și Renato Usatîi cred că e la fel, nu e cea mai bună alternativă de a face coaliție. De aceea e ceva de genul totul sau nimic.”

Europa Liberă: Mulți acreditează ideea că votul din diaspora ar putea să fie votul salvator.

Daniel Frunză: „Facem parte din diasporă și votul ei poate fi unul salvator, dar, din păcate, cum am văzut, CEC, îmi permit să spun, își bate joc de diasporă nedeschizând secțiile de vot necesare, ne amăgesc cu 3-4-5 secții în plus. E de blamat ceea ce fac ei. Cu siguranță că lumea se va mobiliza și mai mult, va veni masiv la vot.”

Europa Liberă: Tu unde vei vota?

Voi vota la București, probabil voi face parte din echipa de organizare de la secțiile de vot.

Daniel Frunză: „Eu voi vota la București, probabil voi face parte din echipa de organizare de la secțiile de vot. Noi încurajăm studenții, eu făcând parte dintr-o organizație studențească din București, organizația studenților basarabeni de acolo, încurajăm studenții să meargă la vot și să voteze inspirat și responsabil. Și vom merge și vom fi chiar mai mulți decât la alegerile prezidențiale!”

Europa Liberă: Printre prioritățile viitorului legislativ ce probleme ați vrea să se regăsească?

Pe primul loc sistemul educațional, această verigă este cea mai importantă într-un stat.

Daniel Frunză: „Plasez pe primul loc sistemul educațional din R.Moldova și vreau să avem un sistem educațional foarte bun, fiindcă această verigă este cea mai importantă într-un stat. Educația să fie pe prim-plan și după ea – toate celelalte.”

Europa Liberă: De ce n-ai rămas în R.Moldova să faci studii?

Daniel Frunză: „Inclusiv, din această cauză. Am plecat din R.Moldova pentru că România îmi oferă mai multe oportunități și calitatea studiilor, la fel, este mai bună, dar eu nu cunosc care e situația în sistemul universitar, am făcut doar liceu aici, în România fac facultatea și acum și un master.”

Europa Liberă: Ați spus că o prioritate ar fi calitatea educației, altele care ar fi?

Daniel Frunză: „Să avem acea reformă a justiției, despre care am vorbit foarte mult, dar nu s-a schimbat nimic. Deci, reforma justiției și cei care au delapidat statul să fie trași la răspundere, asta e foarte important!”

Europa Liberă: Dar când ziceți voi despre nevoia unei reforme în justiție, la ce vă duce gândul, în primul rând?

Daniel Frunză: „Ca sistemul judiciar să fie independent și cu adevărat să aibă o echidistanță față de cei trași la răspundere și să nu facă interesele altor persoane. Fiindcă vedem ce se întâmplă, vedem că ies oamenii din închisoare, cei care au stat câțiva ani, sunt achitați și mai ai au câteva afaceri, ale lor, sau care au fost ale lor, dar totuși acum le au. Și după aceea mai devin și persoane de încredere ale unor persoane din buletinul de vot.”

Europa Liberă: Te referi la cazul Platon.

Daniel Frunză: „Exact. Ar fi bine ca justiția să nu rămână la cheremul unor politicieni, așa cum s-a văzut pe parcursul mai multor ani.”

Europa Liberă: Și pentru că pe 27 august se vor marca 30 de ani de la proclamarea independenței R.Moldova, cum ai vrea să vezi statul peste patru, peste 10 ani?

Aș vrea să mă motiveze să vin acasă, să fim susținuți de acest stat.

Daniel Frunză: „Aș vrea să mă motiveze să vin acasă și aș vrea să-i motiveze și pe ceilalți colegi ai mei și să venim acasă și să fim susținuți de acest stat și să avem niște sisteme bine organizate, cel educațional, cel judiciar, să fim încurajați să deschidem o afacere, să fim încurajați cu granturi europene, așa cum beneficiază România.

Aș vrea ca părinții noștri să nu mai plece peste hotare, ci să aibă un salariu decent aici, acasă, ca să poată fi împreună cu copiii și familia.”

Europa Liberă: Pe moment, te gândești să revii în R.Moldova?

Daniel Frunză: „Eu sunt tânăr și mă conduc de ideea că nu știi de unde apare o oportunitate sau o ocazie și nu exclud această idee de a mă întoarce. La moment vreau să-mi termin masterul și aș vrea să mă întorc, nu exclud asta.”

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

XS
SM
MD
LG