Această decizie a permis Federației ruse să blocheze și un „dreptunghi din Marea Neagră, în dreptul țărmului bulgar”, prin care nu mai permite circulația vaselor, spune Liliana Popescu, prorectorul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative din România.
Într-un interviu cu Europa Liberă, Liliana Popescu, care conduce și Institutul Diplomatic din cadrul Ministerului de Externe de la București, vorbește despre „așteptările supradimensionate” ale unor state NATO când vine vorba de mersul contraofensivei ucrainene, dar și ale Ucrainei, când vine vorba de sprijinul militar sau admiterea în NATO. Perspectivele sunt diferite, apreciază Liliana Popescu, dar important este că țările membre NATO, G7, sprijină „masiv și constant” Ucraina, militar și financiar, pentru că de acest ajutor financiar extern depinde însăși „menținerea statalității sale”.
- Denunțarea acordului privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră intră în „logica escaladării” după atacul cu drone asupra podului Kerci.
- Ajutând Ucraina, România a avut de câștigat economic: și-a dezvoltat infrastructura, la graniță, la Galați și portul Constanța.
- Un prilej pentru România de creștere economică.
- „Guvernul român trebuie să facă echilibristică între obiectivul de susținere a eforturilor Ucrainei (...) și nevoile agricultorilor”, când vine vorba despre dezvoltarea rutelor alternative pentru exporturile ucrainene de cereale.
- Când vine vorba de ajutor militar occidental sau admiterea Ucrainei în NATO, sunt „așteptări de ambele părți, așteptări supradimensionate în funcție de poziția fiecăruia.”
- „România, spre deosebire de alte state membre în NATO, nu a fost transparentă în ce privește sprijinul militar pentru Ucraina. A fost o decizie la nivel guvernamental”.
- Sprijinul foarte mare la nivel civil a pornit de la „deschiderea arătată de români față de tragedia ucrainenilor”, deși în societate au apărut și discursuri „cu o tentă revizionistă”.
Europa Liberă: Pe 17 iulie, Rusia a denunțat acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră și a avertizat că orice navă se încumetă spre porturile din sudul Ucrainei ar putea fi considerată „țintă militară legitimă”. De ce a ales acest moment, de vreme ce amenința de multă vreme cu denunțarea acordului?
Liliana Popescu: „Opinia mea, pentru că despre asta este vorba. Nu vorbesc în numele Ministerului (Afacerilor Externe al României), nici măcar a Institutului Diplomatic Român, este opinia mea.
Decizia a fost una mai curând de moment, ca o continuare a unei escaladări iar momentul momentul de escaladare care a fost anterior acestei decizii a fost atacul cu drone al podului Kerci.
O escaladare în contextul unei contraofensive ucrainene care, cumva, s-a manifestat sub așteptările poate supradimensionate ale unora mai ales din Occident. Vorbim de logica escaladării.
Acum Rusia s-a asigurat că blochează, încadrând într-un fel de dreptunghi în interiorul Mării Negre, cam în dreptul țărmului bulgar, o zonă în care nu permite accesul transportului naval, lucru care îngreunează transportul cerealelor (ucrainene) în lungul coastei Mării Negre.”
Europa Liberă: Ucraina a reacționat imediat, anunțând că totuși va continua exportul prin Marea Neagră, iar, într-un moment, ambasadorul Ucrainei în Turcia (țara care a mediat acordul privind exportul de cereale), era citat cu declarația că exporturile ar putea avea loc prin apele teritoriale ale României și Bulgariei? O alternativă fezabilă? Și cum ar afecta România?
Liliana Popescu: „Cred că este fezabilă. Greu de estimat cum ar afecta România (...). România practic de multă vreme ajută Ucraina, asta ne-a forțat cumva să ne extindem infrastructura în zona de graniță, la Galați și Constanța. Este un prilej de creștere economică pentru România, de implicare și mai mare a României în acest conflict, de o manieră constructivă.
A ajutat la transportul cerealelor și nu numai al cerealelor, către țări mai puțin dezvoltate, amenințate direct cu foametea, nu numai cu o diminuare a cantității de alimente (la care au acces). Asta pune România într-o poziție favorabilă, într-o lumină favorabilă: ne forțează să contribuim [să ajutăm] în zona civilă.
Se întărește conlucrarea cu Bulgaria: am văzut că noul prim ministru al Bulgariei Nikolai Denkov a făcut prima sa vizită în România.
Să nu uităm și contextul mai larg, Turcia și-a exprimat din nou interesul pentru aderarea la Uniunea Europeană. M-aș uita la această conjunctură într-un sens mai larg.”
Europa Liberă: Până acum prin Marea Neagră treceau circa 40% din exporturile de cereale ucrainene, restul pe rutele alternative create de Uniunea Europeană, un aranjament în care România joacă un rol central, cu portul Constanța.
România se numără însă și printre cele cinci țări „din prima linie” care recent la Varșovia, la o reuniune a miniștrilor agriculturii au cerut prelungirea interdicției pe importurile (nu este vorba de tranzitul) de cereale din Ucraina, până cel puțin la sfârșitul anului? Cum va reacționa în continuare guvernul României?
Liliana Popescu: „Nu știu care este logica deciziilor guvernamentale, nu intră în sfera mea de activitate. Este clar însă că la fel ca toate guvernele, trebuie să ia în considerare reacția internă, care a fost destul de viguroasă din partea fermierilor. Guvernul român se află probabil într-o situație în care trebuie să facă echilibristică între obiectivul de susținere a eforturilor Ucrainei, a eforturilor colective de a sprijini Ucraina în acest război nedrept, ilegal, brutal, pe care l-a declanșat Rusia, asta pe de o parte. Pe de altă parte, sunt nevoile agricultorilor, ale fermierilor....”
Europa Liberă: Să ne întoarcem la contraofensiva Ucrainei, de care ați vorbit deja. Cum vi se pare că evoluează și credeți că așteptările Occidentului au fost prea mari, mai ales din partea țărilor donatoare de armament?
Liliana Popescu: „În general se așteaptă multe de la ucraineni. Să nu uităm nicio clipă că noi suntem în afara teatrului de operațiuni, chiar și în România, deși suntem în proximitate. Urmărim acest război la televizor, din știri, de pe social media, vedem filmulețe, citim analize dar atât. Este foarte greu să faci aprecieri cu privire la ce se poate face pe teren.
O problemă majoră din punct de vedere militar - din câte înțeleg - este situația dificilă a forțelor aeriene ucrainene. Când ești la război, ești condiționat de armament. A făcut înconjurul lumii acel dialog indirect între președintele [ucrainean Volodimir] Zelenski și ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace.
Și de partea ucrainenilor, care sunt în război, așteptările sunt foarte mari când vine vorba de ajutorul Occidentului cu armament și muniții, în condițiile în care ritmul folosirii munițiilor este foarte mare.
Aici este vorba de o concurență, nu conflict, poate nici concurență...este vorba despre așteptări de ambele părți, așteptări supradimensionate în funcție de poziția fiecăruia.
Decidenții din statele occidentale când hotărăsc să ajute militar Ucraina trebuie să se justifice în față de propriul electorat. Avem de a face cu un Occident democratic, în care trebuie justificată cheltuirea banului public. De aceea, domnul Wallace a spus „Nu suntem Amazon”.
Pe de altă parte sunt așteptările ucrainenilor, definite și stimulate de situația pe teren. Este o țară în război, cu mari probleme, o țară care trece printr-o dramă, o tragedie umană. Rusia a încercat și în mare parte a reușit să distrugă infrastructura economică a Ucrainei. Pe acest fundal vin așteptările ucrainenilor.”
Europa Liberă: Tot în această cheie (a așteptărilor) ați citi și summitul NATO de la Vilnius, dezamăgirea Ucrainei că nu a primit un calendar clar al aderării?
Liliana Popescu: „Aderarea Ucrainei la NATO este o poveste lungă, nu vreau să intru în toate amănuntele. O foarte bună bucată de timp, Ucraina - cetățenii ucraineni - nu a dorit aderarea la NATO. Pe de altă parte, dacă ne uităm la ultimii 9 ani, din 2014, situația este destul de limpede: în 2018 s-a votat aderarea la NATO ca obiectiv prin constituția Ucrainei, ceea ce înseamnă că electoratul dar și clasa politică ucraineană s-au radicalizat ca urmare a războiul pe care Rusia l-a declanșat în Donbas și prin anexarea peninsulei Crimeea.
Acum însă decizia privind aderarea Ucrainei la NATO este foarte dificil de luat pentru că diferite state membre ale NATO au diferite poziții. NATO este un organism în care deciziile se iau în unanimitate, pentru că este vorba de participarea statelor [membre] la apărarea celorlalte în caz de nevoie.
Din nefericire, Ucraina are teritoriul ciuntit prin forță. așa că decizia de a invitare a Ucrainei în NATO a dat rezultatul pe care l-am văzut la Vilnius.
Pe de o parte, sunt diferențe de opinie între statele [membre], și aici să nu uităm poziția Statelor Unite, spusă foarte clar de președintele Joe Biden înainte de [summitul] de la Vilnius.
Când ai o organizație cum este NATO, care funcționează pe baza contribuțiilor statelor membre, o organizație interguvernamentală în care depinzi de decizia statelor membre, rezultatul a fost cel cunoscut: Ucraina nu a primit un calendar clar al aderării.
Categoric, a fost nemulțumitor pentru ucraineni.
Vedem însă că principiul ușilor deschise a fost menținut. Vedem eforturile G7, grupul celor mai bogate democrații, de a se coordona pentru a oferit garanții [de securitate] Ucrainei. Până la urmă, important este să ne uităm la realitatea curentă, și anume că în mod activ și permanent, Ucraina este sprijinită.
Ucraina, la ora actuală, este dependentă nu numai de militar de Occident, ci pentru menținerea statalității sale. Dacă nu mă înșel, analize serioase vorbesc de circa 5 miliarde de euro lunar, sumă de care Ucraina are nevoie din afară pentru susținerea economiei sale, pentru posibilitatea de a continua războiul.
Iar aici nu este vorba de un angajament de principiu, cum ar fi acela oferit de calitatea de membre [NATO], ci de ajutor care este deja oferit, pe bază continuă.
Înțeleg simbolul și realitatea calității de membru în NATO, care are acoperite prin Articolul 5 de apărare. Ar însemna angajarea NATO într-un război deja început. Nu cred că NATO dorește acest lucru. NATO, pe perioada întregului război, s-a autocenzurat, să nu participe direct la război, ca să nu se considere că este direct în război cu Federația rusă. Rusia asta ar aștepta, propaganda sa spune deja că NATO luptă [în acest război]. NATO nu luptă, statele membre sprijină într-un fel sau altul eforturile ucrainenilor care nu fac altceva decât să-și apere țara, o țară a cărei suveranitatea este recunoscută de Națiunile Unite.”
Europa Liberă: Sunt analiști care atrag atenția că spre deosebire de Polonia sau țările baltice, România ar fi mult mai „tăcută” când vine vorba de condamnarea directă și radicală a Rusiei pentru războiul pornit în Ucraina. Cum comentați această interpretare?
Liliana Popescu: „Sunt de acord că România, spre deosebire de alte state membre în NATO, nu a fost transparentă în ce privește sprijinul militar pentru Ucraina. A fost o decizie la nivel guvernamental, eu nu o comentez, cu nu au comentat-o niciunul din miniștrii de externe, domnul Bogdan Aurescu sau doamna Luminița Odobescu.
Nu comentez partea militară, dar din punct de vedere al sprijinului civil, România a manifestat o solidaritate extraordinară cu Ucraina: hub-ul din nordul țării, de la Suceava, care a continuat cu sprijinul UE. Defapt sprijinul pentru Ucraina a început prin deschiderea arătată de români, de toată populația, față de tragedia ucrainenilor. Tot sprijinul economic oferit, prin dezvoltarea infrastructurii....Și totul în ciuda unui discurs care a apărut în societatea românească, cu tente revizioniste. Am avut mereu o atitudine critică, inclusiv la nivel guvernamental, cu privire la acțiunile Federației ruse, în linie cu partenerii de coaliție, în linie cu Uniunea Europeană.
Am fost în prima linie când vine vorba de susținerea sancțiunilor, a valurilor de sancțiuni impuse de UE, spre deosebire de alte state membre. Dar sigur, a existat decizia de a nu fi foarte vocali cu privire la alte tipuri de sprijin.”
