Cristian Pârvulescu, în numărul din Observator cultural publicat înainte de Paște, dar care e considerat încă la zi de pagina electronică a revistei, pune problema europenizării alegerilor europene – o transformare absolut necesară, întrucât dezbaterea temelor Uniunii a slăbit în mai toate țările membre și e ca și inexistentă în cele din Estul Europei, cu România studiu de caz.
Per total, participarea la aceste alegeri a scăzut constant de când au fost introduse, dar Pârvulescu spune că la procentul de patruzeci și ceva la sută din 2014 au contribuit masiv exact țările estice, care au sentimentul că Europa se descurcă și fără voturile lor. Alegerile europene sunt privite mai degrabă ca niște alegeri intermediare, prin care partidele de guvernământ din anumite țări își verifică potențialul la jumătatea legislaturii.
Alegătorii nu sunt foarte interesați de ele, în schimb, spune Pârvulescu, cercetătorii fenomenului electoral trag întotdeauna concluzii foarte utile. „După fiecare rând de alegeri europene, tendințele anti-europene au ieșit tot mai bine conturate, încât am putea concluziona că aceste alegeri au legitimat anti-europenismul. (...) Alegerile europene din 2014, spre exemplu, anticipau votul pro-Brexit, dar consultanții electorali ai lui David Cameron nu au văzut pericolul și s‑au aventurat într-un experiment electoral riscant”.
Pârvulescu, care este un admirator echilibrat al președintelui francez Emmanuel Macron, evocă inițiativa acestuia de a permite liste transnaționale la alegerile europarlamentare, ceea ce Parlamentul european nu a aprobat. Totuși, „europenizarea” acestor alegeri începe să se înfăptuiască pe altă cale, nu neapărat cea mai fericită: prin „populiștii anti-europeni, care, pentru a credibiliza mesajul privind pericolul imigrației și colonizării islamice a Europei, și-au impus temele transnațional”.
În Dilema Veche, Teodor Tiță analizează pe mai departe starea opoziției din România, care conține partide noi aflate în fața primului test electoral. Observă că fenomenul loviturilor pe la spate continuă. Activ e mai ales Partidul Național Liberal, panicat de ascensiunea neașteptată a alianței dintre Uniunea Salvați România și PLUS. Contrele nu sunt sumate la nivelul conducerii partidului, dar sunt înregistrate în teritoriu. Pe de altă parte, jurnalistul le atrage atenția celor de la USR și PLUS, care și ei mai au asperități de depășit în interiorul alianței, că singurul lor partener posibil de guvernare rămâne PNL. Partidele din opoziție „au nevoie să își găsească numitorul comun. Iar acesta este munca împreună pentru conservarea și stabilizarea unei democrații funcționale. (…) România are nevoie de un pact pentru democrație, înainte de orice altceva. O promisiune că nu vom mai vedea niciodată absurditățile periculoase din ultimii doi ani”.
Partidele din opoziție au nevoie să își găsească numitorul comun...
Se știe că știrile pozitive nu produc adrenalină. Scriitorul Matei Vișniec pomenește totuși în Dilema Veche două cărți apărute recent în Franța care argumentează că Europei nu îi merge deloc prost, orice se spune. O confirmă și președintele Comisiei Europene: „Să fim fericiţi că trăim pe un continent al păcii, un continent care cunoaşte pacea graţie Uniunii Europene”, mai spunea Jean-Claude Juncker (și Vișniec îl citează). Acest veteran al construcţiei europene ştie ce spune pentru că de fapt niciodată, în istoria ei, Europa nu a cunoscut o secvenţă atât de lungă de pace precum cea care a început în 1945”.
