Linkuri accesibilitate

Vadim Pistrinciuc: „Guvernarea are o problemă mare, oamenii nu o văd ca promotoare a unor reforme profunde sau garantă a drepturilor și libertăților cetățenilor...”


Interviul dimineții cu deputatul PLDM despre avizul favorabil dat luni de CC de modificare a Constituției.

Curtea Constituțională a avizat favorabil o inițiativă de modificare a Constituției, inițiativă provenită de la PDM, prin care în Legea fundamentală va scrie expres că „integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare a tării”. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Constituţiei Republicii Moldova ar putea fi adoptat după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei de modificare a Constituţiei, adică începând cu iunie anul viitor. Punctul de vedere al deputatului PLDM, Vadim Pistrinciuc.

Deputatul Vadim Pistrinciuc
Deputatul Vadim Pistrinciuc

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:48 0:00
Link direct

Europa Liberă: Curtea Constituțională a avizat favorabil o inițiativă de revizuire a Constituției astfel încât integrarea europeană să fie prevăzută constituțional ca obiectiv strategic. Este o inițiativă a PDM și condrumeților de guvernare. PLDM încă nu și-a făcut publica atitudinea față de această decizie. Cum vedeți însă Dvs., ca deputat, această inițiativă, respectiv această decizie a Curții? Va consolida, va fortifica în vreun fel procesele de integrare europeană?

Vadim Pistrinciuc: „Noi, într-adevăr, încă urmează să luăm o decizie, însă, aşa personal, pot să vă spun că am un sentiment dual. Pe de o parte, ca o persoană care crede foarte mult în calea cea mai bună pentru Moldova care este integrarea europeană, nu pot să spui că este un lucru rău. Pe de altă parte, când ştii foarte bine că această decizie a fost luată într-un moment foarte dificil pentru guvernare, care se confruntă cu o criză de încredere din partea cetăţenilor, îţi dai seama că motivaţia pentru această modoificare este eminamente politică şi de a îmbunătăţi cumva imaginea acestei guvernări în ochii cetăţenilor. Este un sentiment dual.

Nu cred că această modificare va aduce mai multă Europa sau va întări valorile europene în Republica Moldova. Mă aliniez în rândul celor care spun că de fapt noi şi aşa suntem europeni din punct de vedere constituţional – Constituţia noastră prevede valori, libertăţi, drepturi, separarea puterilor în stat conform unui model de dezvoltare european. Însă există opţiunea asta de a întări lucrul dat în Constituţie, de a introduce o sintagmă clară. Repet – un sentiment dual mă încearcă.

Pe de o parte, parcă nu poţi să zici că o să votezi împotriva acestei iniţiative, iar pe de altă parte, înţelegi foarte bine argumentele şi justificările guvernării, aflată în criză de imagine, care stau în spatele acestei acţiuni.”

Europa Liberă: Dle Pistrinciuc, mulți ar putea vedea lucrurile în felul următor: indiferent dacă vor fi sau nu votate aceste amendamente PD iese câştigător. Dacă se votează, obţine ceea ce doreşte, dacă nu se votează, oricum îşi va revendica rolul de apărător şi promotor principal al vectorului european intrând cu aceasta flamura într-un an electoral şi aducându-vă critici probabil că susţineţi doar în aparenţă vectorul european. Şi atunci vă întreb ce ar fi mai păgubos să sprijiniți sau nu iniţiativa democrată?

Vadim Pistrinciuc: „E bună întrebarea. Noi nu prea ne temem de critici. Suntem criticaţi de dimineaţă până seara. Şi în cazul lor nu este atât de simplu. Cetăţenii Republicii Moldova nu sunt atât de simplu de fentat. Dacă vă uitaţi la încercările lor (n.r. a democraților) de a se plasa ca apărători exclusivi, cum spuneţi şi Dvs., a integrării europene, ele nu sunt atât de succes. Te uiţi şi la sondaje şi la încrederea cetăţenilor în diferite partide şi observi că ei (n.r. PDM) cresc foarte modest şi nicidecum nu reprezintă primul partid în opţiunea pro-europeană. Sunt alte partide pro-europene extraparlamentare care se află astăzi în topul preferinţelor cetăţenilor.

Altfel spus, ei mai degrabă încearcă să se plaseze ca nişte vânzători de stabilitate pro-europeană decât promotori adevăraţi ai mişcării europene din simplul motiv că cetăţenii văd foarte clar. Pentru cetăţeni ideea pro-europeană se asociază cu câteva lucruri: reforme şi schimbări profunde, nu perpetuarea acelorași persoane la guvernare, lupta anticorupţie şi cel mai important drepturi, libertăţi, viitor, deschidere. Aici guvernarea are o problemă mare. Oamenii nu-i văd nici ca promotori ai unor reforme profunde şi nici ca pe unii care garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor.”

Europa Liberă: Cât de mult va dilua această decizie, eventual viitoarea prevedere constituțională, scepticismul partenerilor europeni față de sinceritatea efortului de ajustare la standardele europene ale autorităților moldovene?

Vadim Pistrinciuc: „Am reuşit să discut cu câţiva parteneri de-ai noştri, inclusiv politici de la Bruxelles, din state care ajută mult Republica Moldova. am întâlnit mai degrabă o indiferență atentă. Unii zic „puteţi să o faceţi”, unii zic „vă priveşte foarte mult”, alţii spun că nu e mare nevoie pentru că oricum „o să fiţi apreciaţi după temele de acasă, după reformele pe care le faceţi şi nu mimarea acestora”.

Nu aş zice că va trezi o diferenţă foarte mare sau că vor fi reacţii prea pozitive sau prea negative. Mai degrabă este o indiferență şi un soi de reţinere destul de sobră vizavi de acest subiect. Cert este că această iniţiativă este orientată în primul rând spre piaţa internă politică.

Guvernarea vrea să convingă cetăţenii că ea este pro-europeană indiferent de criticile care îi sunt aduse. Nu cred că va avea un efect de durată şi că după eventuala votare a acestui proiect toţi o să spună că „Slava Domnului, avem o guvernare pro-europeană”. Nu este chiar aşa. Va fi o victorie de moment.

Guvernarea va trebui să răspundă la foarte multe întrebări promovând acest proiect în Parlament din partea inclusiv a opoziţiei de stânga, a celei liberale ş.a.m.d. Vor fi multe întrebări de dat la acest subiect. Noi încă nu ştim ce vom face. Pe de o parte, nu vrei să votezi împotriva unui proiect care prevede introducerea sintagmei integrare europeană, pe de altă parte, înţelegi că acest lucru nu are efecte practice asupra procesului de transformare europeană a Moldovei. ”

Europa Liberă: Înseamnă oare această hotărâre a Curții şi eventuala modificare constituţională că orientarea europeană este ireversibilă, indiferent de eventuala venire la putere a unor forțe total străine dezideratului de integrare în UE?

Vadim Pistrinciuc: „Părerea mea este că ea complică într-un fel schimbarea vectorului de către o altă guvernare, în special dacă poate fi eventual o guvernare de coaliţie care nu va avea voturile necesare pentru a amenda altfel Constituţia, însă nu garantează. Aşa cum ar putea fi amendată Constituţia acum, aşa poate face oricine având numărul suficient de voturi. Constituţia noastră în forma actuală este una europeană care prevede un model de dezvoltare european.”

Europa Liberă: Aşa este şi în hotărârea Curții se spune că „indiferent de rezultatul examinării acestor amendamente orientarea spre spaţiul valoric democratic european constituie un principiu cu valoare constituțională”. Dvs. cum citiți această constatare? Că indiferent de rezultatul examinării și, în ultimă instanță, a votului din Parlament, orientarea spre spațiul respectiv, spre UE rămâne spirit și literă de lege pentru întreagă clasa politică moldovenească, adică presupune un fel de obligativitate a clasei politice de a urma acest parcurs?

Vadim Pistrinciuc: „Pe de o parte, aşa este. Într-adevăr noi, toată clasa politică suntem obligaţi să promovăm litera acestui model civilizațional

Moldova din punct de vedere geografic şi pragmatic nu are o altă posibilitate de dezvoltare şi nu are o altă direcţie...

european de dezvoltare. Realitatea însă este diferită. Sunt forţe politice care manipulează opinia publică. Moldova din punct de vedere geografic şi pragmatic nu are o altă posibilitate de dezvoltare şi nu are o altă direcţie. Nu suntem nici în vecinătatea acestei Uniuni Eurasiatice. PSRM care pledează pentru relaţii nu ştiu cât de strategice cu Federaţia Rusă încep să vorbească şi ei mai puţin despre Uniunea Eurasiatică, Uniunea Vamală fiindcă înţeleg că este o chestie irealizabilă din punct de vedere tehnic şi juridic, şi geografic. Viaţa bate filmul.

Din păcate, de 25 de ani, deşi avem o Constituţie corectă în acest sens, oricum avem foarte multe forţe politice care încearcă să inventeze altfel de soluţii şi panacee pentru ţara noastră, decât o clasă politică unită prin consens că viitorul acestei ţări este în UE.”

Europa Liberă: Există totuşi segmente largi de populație care nu înțeleg sau principial nu acceptă valorile europene, integrarea sub aspect instituțional. Aceste forțe și susținători acestora din rândul populației vor trebui să facă ce?

Vadim Pistrinciuc: „Este adevărat. Sunt categorii, sunt oameni destul de mulţi care nu consideră că vectorul nostru este cel european. Aceşti oameni sunt reprezentați şi ei în parlament, deci au prin cine să-şi argumenteze deciziile. Există mai multe cauze de ce numărul acestor persoane uneori creşte, alteori scade, dar este destul de mare.

Vorbim aici şi de factori istorici – de 25 de ani suntem penetrați de propaganda altor state, dar sunt şi factori obiectiv-politici când însăşi noi politicienii oferim foarte multe cauze de euroscepticism. Vorbim aici de performanța slabă, greşelile făcute, guvernarea slabă – toate cauzează euroscepticismul. Manipularea este şi ea un bun instrument pentru a bulversa idei în rândul cetățenilor. Cetăţenii au încă dreptul să-şi expună opinia pe toate căile. Acest curent, repet, este foarte bine reprezentat în Parlament prin fracțiunea care după alegeri era cea mai mare în Parlament – PSRM.”

XS
SM
MD
LG