Mai mulți scriitori din România și Republica Moldova au participat săptămâna trecută, la Chișinău, la Zilele Literaturii Române, organizate de Editura Cartier. Cu această ocazie, Europa Liberă i-a adresat mai multe întrebări scriitorului Marius Chivu.
Europa Liberă: Mulțumesc, Marius, că ai acceptat să vii să vorbim aici. Am vrut să te întreb mai întâi de ce este important pentru tine să călătorești, dar și să scrii despre asta? De ce n-ai rămâne un călător fericit, anonim?
Marius Chivu: „A fost o întâmplare că am ajuns și să scriu cărți de călătorie, un fel de necesitate, pentru că prima călătorie pe care am făcut-o – prima călătorie semnificativă, și lungă, și la mare îndepărtare, și anume în Nepal, în Himalaya - pentru ea aveam nevoie de o finanțare mai consistentă decât puteam să-mi asigur eu însumi și atunci am primit sprijin un fel de avans, dacă vrei, din partea Editurii „Humanitas” în contul unei viitoare cărți. Lucru care s-a dovedit a fi mult mai benefic decât mi-aș fi imaginat în sensul în care, știind că trebuie să mă întorc acasă cu o carte de călătorie, am fost mult mai... am avut ochii mai deschiși, spiritul de observație mai alert, mult mai interesat de ceea ce vedeam.
Nu-mi permiteam să am momente de oboseală, de indiferență, de apatie și atunci am absorbit maximumul posibil pe care puteam să-l obțin dintr-o astfel de călătorie. Altfel, m-aș fi bazat doar pe senzația de moment, poate pe fotografii... Or, scrisul de fapt, păstrează memoria în cel mai bun mod cu putință, mult mai bine decât o cameră video sau un aparat foto, pentru că în scris ai la dispoziție cuvintele necesare pentru o introspecție adevărată. Or, fiecare călătorie e o călătorie nu doar într-o cultură străină, într-o țară străină, printre oameni care vorbesc altă limbă, dar, în primul rând, e o călătorie cu tine, cel care se schimbă sau, în fine, absoarbe lucruri, învață lucruri. La sfârșitul călătoriei, în mod ideal, ești un pic mai bun.”
Zilele Literaturii Române la Chișinău
Europa Liberă: Aici ești în cadrul Festivalului Zilelor Literaturii Române la Chișinău. Ce te fascinează și ce nu îți place în literatura românească?
Marius Chivu: „În general?”
Europa Liberă: Da. Iată, citești un autor și zici: „Aceeași poveste, aceeași stare...”
Marius Chivu: „Și literatura română s-a schimbat foarte mult din momentul în care eu am intrat ca recenzent. Am început să scriu cronici literare acum aproape 20 de ani în România literară, în 2000 am început. Era cu totul alt peisaj. A apărut o generație de scriitori tineri, între timp a mai apărut o generație de scriitori tineri, s-a împrospătat foarte mult peisajul. Vorbind în general, mi-e greu să spun ce-mi place și ce nu-mi place, pentru că, ca în orice altă literatură vie, sunt cărți de toate felurile, cărți extraordinare care au nevoie de timp să se impună, cărți bune care se impun imediat, dar care după un timp sunt uitate, cărți care fac vânzări inexplicabile la un moment dat, altele care devin cărți-cult și se reeditează...”
Europa Liberă: Bestseller...
Marius Chivu: „Da, ai toată varietatea de existență a unei cărți într-o piață literară. Pe de altă parte, unii scriitori care debutau când scriam despre ei au ajuns între timp să aibă o operă consistentă, să fie traduși; pe unii îi urmăresc în continuare, pe alții mai puțin. Cred că e o literatură vie, cred că în tot acest timp o bună parte din autorii care scriu aici au fost asimilați și dincolo de Prut. Deja, cum se vorbea zilele astea, toți colegii mei îmi spuneau că nu văd două literaturi sau nu mai văd diferența.”
Europa Liberă: Dar tu vezi?
Marius Chivu: „Nu, nu. Dar la început vedeam, pentru că nu cunoșteam literatura de aici.”
Europa Liberă: Dar există un specific?
Marius Chivu: „E un specific și, în primul rând, e cel de limbă, limbajul, pentru că e o limbă care a evoluat diferit, o limbă cu un lexic diferit față de cel românesc, o limbă care a încorporat cuvinte mai degrabă din rusă decât din engleză, cum s-a întâmplat în România, dar nu este atât de diferită încât să fie suficientă pentru a vedea două literaturi scrise în două limbi diferite. Asta în niciun caz. În plus, și tu știi, foarte mulți dintre scriitorii de aici s-au școlit în România, s-au stabilit în România, publică la edituri din România, deja între timp mulți scriitori din România publică la edituri de aici, călătoresc cu foarte mare ușurință și unii, și alții la festivalurile celorlalți. Cred că peisajul e foarte diferit, în bine, față de cum mi s-a părut mie sau cum l-am întâlnit în urmă cu 17 ani, când am venit pentru prima dată aici, la Chișinău.”
Europa Liberă: Dar există o tematică care, uite, te-ai gândit vreodată că despre asta nu s-a scris în spațiul acesta, dar aș vrea foarte mult să citesc iată așa un roman total, gen, nu știu, Războiul sfârșitului lumii? Un exemplu, un roman, o tematică care te-ar interesa, dar nu există aici?
Trăim într-o mare piață editorială mondială, în care important pentru cei din culturile mici e să fie traduși în engleză...
Marius Chivu: „Acum e greu să ceri literaturii române sau oricărei alte literaturi să semene cu marile literaturi sau cu alte mari literaturi. Nicio altă literatură nu are romanele care se scriu în America de Sud sau în America de Nord, sau în Japonia, dacă vrei, sau în Scandinavia. De fapt, nu poți avea pretenția să citești același tip de roman plasat în fiecare cultură în parte, pentru că romanul este emanația unei culturi, dincolo de limbaj, vine cu obsesiile culturii respective, cu perspectivele ei. Și chiar dacă acum literatura circulă cu foarte mare ușurință, trăim, de fapt, într-o mare piață editorială mondială, în care important pentru cei din culturile mici e să fie traduși în engleză, ca să poată călători automat și în Statele Unite, și în Europa. Cu toate astea, se păstrează specificitățile, niciun alt autor care trăiește aici nu va ajunge vreodată să scrie ca un alt autor care trăiește dincolo. Pentru asta am preferințe, citesc o literatură mai mult decât alta și n-aș vrea să citesc marile romane americane scrise în România, de pildă...”
Europa Liberă: Copii palide...
Marius Chivu: „Da. Sau să citesc realismul magic românesc, sau lucruri de genul acesta. Există, firește, tentații, există încercări, unele sunt și reușite, dar cred că scriem ceea ce putem să scriem și ceea ce ni se dă să scriem. Și n-aș gândi în termeni de frustrare – noi de ce nu producem, noi de ce n-avem ș.a.m.d.?”
Europa Liberă: Eu l-am pomenit aici pe Llosa și tu ieri l-ai pomenit și ai zis că nu ești un mare admirator.
Marius Chivu: „Nu sunt un mare admirator...”
Europa Liberă: Între Llosa și Borges, probabil pe Borges îl alegi?
Marius Chivu: „Probabil că-s mai apropiat un pic de Borges, deși m-am îndepărtat de amândoi. Cred că, dacă e să fac, așa,o generalizare, care poate pe alții i-ar putea supăra, cred că literatura sud-americană este o literatură, dacă vrei, mai degrabă a tinereții sau cel puțin pentru generația noastră a fost. După care m-am îndepărtat, de pildă, și de Cortázar, dar am descoperit între timp alți autori sud-americani care îmi plac mai mult – Juan Rulfo, spre exemplu, sau noua generație de scriitori americani. În ceea ce-l privește pe Llosa, cred că m-au interesat și mi-au plăcut mai mult romanele din prima lui perioadă, pe ultimele, cele scrise în ultimii 20 de ani, le-am citit, dar n-am mai putut face o pasiune ca pentru Războiul sfârșitului lumii sau Conversație la Catedrală, spre exemplu.”
Europa Liberă: Nici eu, la fel.
Marius Chivu: „Ceea ce e normal. Nu poți cere unui autor să producă toată viața la același nivel cărți și asemănătoare, dar în același timp și suficient de diferite, să-l urmezi cu fiecare carte și să te mențină la același nivel de interes și entuziasm, și admirație. E foarte mult să ceri așa ceva unui autor și nu poate, e ca și în muzică – nu poți cere unei trupe, fie că e vorba de ... să-ți cânte toată cariera albume de nivelul The Joshua Tree.”
Europa Liberă: Deci ai o perioadă scurtă de glorie?
Marius Chivu: „Cred că e o perioadă de maximă productivitate pentru oricare artist, care poate să dureze mai puțin sau mai mult, dar nu cred că se poate întinde decât rareori pe toată durata carierei. Și cred că scriitori de genul acesta, dacă e să rămânem la literatură, există, dar sunt foarte puțini. Mircea Ivănescu sau Petre Stoica, sau Emil Brumaru în poezie au cărțile de la debut până la ultima lor carte de o constanță valorică incredibilă. E ca și cum le-ar fi scris pe toate odată. Dar sunt foarte puțini astfel de autori.”
Europa Liberă: Dar și anonimi în perioada aia când au apărut, din păcate. Dar tu te-ai gândit să scrii un roman? Știu că îți place proza, dar la roman te-ai gândit, te gândești?
Marius Chivu: „Lucrez acum la ce inițial trebuia să fie o proză mai lungă, un fel de nuvelă, care însă s-a dezvoltat și probabil că va ieși un mic roman, ceea ce, nu știu, britanicii numesc, ei au roman și au novela, e ceva între nuvelă și roman în termenii românești, dar nu-ți propui neapărat să scrii într-un gen anume decât... îți propui să scrii într-un gen anume, dar nu întotdeauna îți iese. Uneori crezi că scrii jurnal și-ți iese poezie, cum mi s-a întâmplat mie cu Vântureasa de plastic sau vrei să scrii proză scurtă și te trezești că se dezvoltă într-un roman, sau vrei să scrii un roman și-ți dai seama că, de fapt, ai o suită de povestiri care sunt legate de o temă anume sau prin anumite personaje.
Asta e și partea frumoasă a scrisului –neprevăzutul, pentru că, indiferent de ce planuri ai pe hârtie, fie și de personaje, fie replici ș.a.m.d., în procesul scrisului lucrurile astea se ajustează și uneori te pot lua prin surprindere chiar pe tine, pentru că literatura are uneori niște reguli ale ei pe care, în ciuda controlului tău, ea și le impune. De asta foarte mulți pornesc de la o idee, scriind un roman, și pe parcurs își dau seama că romanul lor e de fapt despre altceva. Și atunci urmează ce impune romanul de la punctul respectiv încolo. Asta e și frumos până la urmă, această cantitate de neprevăzut care se adaugă unor obsesii ale tale foarte bine stabilite inițial.”
Europa Liberă: Dar tu ai încredere în ceea ce scrii, în perioada când scrii ești sigur că ceea ce faci e OK sau s-ar putea să arunci? Ai aruncat vreodată manuscrise?
Mi-a luat ceva timp până să ajung la nivelul dorit de mine și nu poți să ajungi la nivelul acela decât scriind și având eșec după eșec...
Marius Chivu: „N-am aruncat, dar până să debutez, până să scriu prima mea carte de povestiri, Sfârșit de sezon, am mai scris o carte de povestiri ca volum, deci foarte multe povestiri care ar fi putut alcătui o carte de povestiri, dar mi-am dat seama că nu sunt satisfăcut de nivelul lor, nu mă mai reprezentau la un moment dat. A fost, dacă vrei, un fel de ucenicie în spatele ușilor închise. Voiam să scriu proză scurtă, dar mi-a luat ceva timp până să ajung la nivelul dorit de mine și nu poți să ajungi la nivelul acela decât scriind și având eșec după eșec, până în punctul în care îți dai seama că nu e tocmai un eșec. Și din momentul acela până la o victorie aproape deplină nu e mult. E un proces care necesită foarte multă răbdare. Și mă bucur că am avut-o.”
Europa Liberă: Acum, în România, mulți scriitori au devenit activiști civici înflăcărați. Cât de important asta este pentru un scriitor?
Marius Chivu: „Aș fi zis că nu e important, dar și eu m-am trezit că militez pentru anumite cauze cum au fost referendumul pentru redefinirea familiei, iarăși mi s-a părut că e împotriva unui spirit democratic, european, progresist către care aș vrea ca România să se îndrepte și multă vreme, vreme de opt ani de zile, eu am scris editorialele în revista „El”, în varianta românească a revistei „El”. Revista „El”, care e o revistă foarte progresistă, a vorbit întotdeauna despre drepturile minorităților, despre drepturile comunității LGBT, despre asumarea unor vini istorice precum Holocaustul, despre pierderea unui multiculturalism pe care România l-a avut la 1900 și după, despre toate aceste lucruri, despre feminism și drepturile femeilor, despre toate lucrurile acestea care se discută în momentul acesta peste tot în lume și cumva m-am trezit că îmi scriau oamenii, aveau reacții foarte bune și îmi spuneau: „Nu m-am gândit niciodată la asta” sau: „M-ați ajutat să clarific anumite probleme”.
În tot timpul acesta scriind, eu însumi, citind și documentându-mă pe tematici respective - pentru că eu nu le cunoșteam și nu voiam să scriu doar din... nu voiam să fie doar opinii personale - am început să citesc statistici, am început să citesc cifre și analize pe diverse domenii sociale și atunci m-am trezit că am un fel de responsabilitate pe care mi-o oferă canalele pe care mă exprim, revistele, Facebook-ul și unde ai un număr de oameni destul de semnificativ care te urmăresc.”
Europa Liberă: Tu crezi că ai o misiune?
Marius Chivu: „Nu, nu cred că am o misiune, dar cred că e de datoria fiecăruia să se poziționeze ori de câte ori are ocazia, de partea corectă, tolerantă, umană, democratică a oricărui tip de dezbateri la un moment dat. Și nu am fost singur, tu știi, în România Radu Vancu, de pildă, s-a dedicat foarte mult, a inventat sau sprijinit o mișcare, o vedem, cea de la Sibiu. Mircea Cărtărescu sau Mihai Șora, la 102 ani a devenit un fel de simbol al intelectualului care nu doar se exprimă pe Facebook, dar iese în piață și susține democrația și îi motivează pe tineri s-o facă.
A fost, dacă vrei, și un fel de... ne-am inspirat noi între noi și ne-am motivat, ne-am dat curajul unii altora, dar nu cred că scriitorii care au stat de-o parte și nu s-au exprimat sau nu se exprimă sunt de blamat. Depinde de fiecare, cât de mult simte că vrea să se implice sau vrea să se expună până la urmă, pentru că această formă de expunere vine și cu părți neplăcute. Toată lumea a primit la un moment dat mesaje de intimidare, injurii, calomnii, declarații, „n-o să vă mai citesc niciodată cărțile” ș.a.m.d., dar nici nu poți să faci astfel de compromisuri doar de dragul unei popularități și al unei iubiri…”
Europa Liberă: ...masive...
Marius Chivu: „…masive, unanime, dincolo de orice condiție.”
Europa Liberă: Dar literatura română are o misiune? Care ar fi ea, dacă?…
Marius Chivu: „Are o misiune, aceea de a fi bună.”
Europa Liberă: De a distra, de a limpezi?
Marius Chivu: „Nu de a distra. E foarte greu pentru literatura română să activeze în zonele genului popular-comercial, pentru că ea concurează cu literaturi străine care au tradiție de zeci de ani. În romanul polițist, de pildă, nu o să poți concura niciodată cu romanele scandinave. În materie de romane de dragoste nu o să poți concura niciodată cu tradiția anglo-saxonă sau cu cea franțuzească, pentru că ei vin, fac asta de foarte multă vreme, au scriitori specializați care scriu astfel de romane pe bandă rulantă, cunosc foarte bine anumite mecanisme.
În plus, în România, vânzările literaturii române sunt mult prea mici pentru ca un scriitor serios să se dedice doar de dragul banilor unor astfel de cărți de consum. Acesta e, dacă vrei, un dezavantaj, pentru că nu ajută scriitorul să se profesionalizeze și să-și transforme scrisul într-o meserie, să trăiască exclusiv din scris, dar pe de altă parte, marele avantaj vine din faptul că, nefiind constrâns să și vândă, el e foarte liber să scrie, de fapt, ce vrea, să fie foarte autentic cu propria lui viziune asupra literaturii. Nu va exista niciodată un editor care îi va respinge romanul sau îi va cere să facă niște modificări de dragul gustului comun, pieței, de dragul gustului popular.”
Europa Liberă: Noi vorbeam de misiunea literaturii. Cioran zicea că România are o cultură minoră, care o să se sufoce cumva și stihia aceasta o să fie întotdeauna, așa, morbidă. Tu cum vezi lucrurile?
Marius Chivu: „Nu mă deranjează că activez într-o literatură minoră, probabil că suntem, avem niște vârfuri care sunt de talie internațională și pot fi fără nicio rușine, ba chiar cu mândrie puse pe orice listă de mari scriitori ai lumii, și ca să dau un singur exemplu - e Mircea Cărtărescu, mi se pare că este de departe cel mai bun export literar pe care îl avem, poate nu știe toată lumea sau n-a realizat asta, dar Mircea Cărtărescu în ultimii șapte ani a primit în fiecare an un mare premiu internațional, are deja un palmares internațional de neimaginat sau la care niciun scriitor din istoria modernă a literaturii moderne române n-a visat vreodată că ar putea atinge un astfel de statut. Dar, cum spuneam, pe mine nu mă deranjează că scriu, nu am astfel de vise.
Nu visez ca povestirile mele sau poezia mea să fie traduse neapărat, deși s-a întâmplat. Scriu, în primul rând, pentru mine...
Spuneam și la dezbaterile din aceste zile: nu visez ca povestirile mele sau poezia mea să fie traduse neapărat, deși s-a întâmplat. Scriu, în primul rând, pentru mine și pentru plăcerea pe care mi-o produce scrisul, iar dacă sunt citit, mai ales la mine acasă, pentru mine asta e, cel puțin deocamdată, suficient. E o vorbă pe care am tot repetat-o a lui Amos Oz. Spunea el: „Ca să ajungi să cucerești lumea, va trebui mai întâi să ai propriul tău cartier la picioare”. Și cred că suntem cu toții în zona asta sau eu, cel puțin, mă văd în zona în care încerc să-mi câștig propriul cartier, n-aș vedea deocamdată mai dincolo de granițele unei comunități locale, fie ea și una de talie națională cum e România.”
Europa Liberă: Ce-ți place aici, la Chișinău, și ce nu-ți place?
Marius Chivu: „Îmi plac oamenii foarte mult.”
Europa Liberă: Îți plac?
Marius Chivu: „Da, îmi plac oamenii, mi se pare că sunt oameni de o căldură deosebită, sunt oameni cu foarte mult umor, sunt oameni a căror limbă îmi place să o ascult, e o limbă mai îngrijită, mai caldă, mai mustoasă decât am ajuns noi să vorbim la București unde am preluat foarte mult din lexicul corporate sau business sau…”
Europa Liberă: Romgleză.
Marius Chivu: „Da, romgleza asta care pe mine ca scriitor mă deranjează tot mai mult. Cum spuneam, îmi plac foarte mult oamenii, altfel mă bucur să văd că după 17 ani orașul e mult mai deschis, mult mai colorat, mai modern. E un oraș foarte curat, un oraș extraordinar de verde, nu știu dacă vă dați seama cât de verde e Chișinăul și cât de puține mașini sunt în trafic, pentru mine asta a fost o surpriză extraordinar de plăcută, deja suntem sufocați de mașini.”
Chișinăul e mult mai deschis, mult mai colorat, mai modern. E un oraș foarte curat, un oraș extraordinar de verde...
Europa Liberă: Dar eu îl văd infernal, așa, claustral.
Marius Chivu: „Vino puțin la București, încearcă să trăiești o jumătate de zi la București și să vezi ce înseamnă, de fapt, infernul. Îmi place mâncarea, mă simt bine.”
Europa Liberă: Ai mâncat la cantină azi, da?
Marius Chivu: „Am mâncat în mai multe locuri, dar nu mă plâng, am mâncat eu în locuri greu de descris în Asia sau în America de Sud. Nu sunt foarte pretențios, dar aici, nu știu, e ceva ce… combinația de atmosferă, de oameni, îmi priește până și mâncarea mai mult.”
Europa Liberă: Dacă ai spus de Asia, tu ce ai alege: un concert la Pink Floyd sau în Himalaya?
Marius Chivu: „E cea mai grea întrebare care mi s-a pus vreodată și n-o să te iert. Păi, pentru că în Himalaya am fost, aș alege, de fapt, un concert Pink Floyd. E realizabil în condițiile morții lui Rick Wright.”
Europa Liberă: Marius Chivu este un scriitor bogat?
Marius Chivu: „Sunt bogat în măsura în care nu am grija banilor, îmi permit cărți, îmi permit haine, îmi permit să călătoresc din când în când și n-am bani să-mi cumpăr proprietăți, n-am mașină, spre exemplu, dar nici nu-mi doresc. Cred că sunt bogat în măsura în care am un trai fără griji, făcând exclusiv ceea ce-mi place, și anume scriind, discutând despre cărți, scriind cărți, traducând ș.a.m.d. Toate lucrurile pe care le fac sunt exclusiv gravitând în jurul cărților.”
Europa Liberă: Eu îți doresc o vilă în munții Himalaya și un apartament la Barcelona și îți mulțumesc pentru acest interviu!
Marius Chivu: „Mulțumesc și eu de invitație!”
