Linkuri accesibilitate

„Nici Vest, nici Est, nici Unire cu România, ci pro-Moldova“ (Dan Dungaciu/Adevărul)


Revista presei de la București.

Dan Dungaciu semnează o analiză a interviului acordat recent de premierul Maia Sandu agenției Tass. Textul, publicat pe blogurile Adevărul, consideră că interviul are o importanță strategică. Așa ceva este expresia aparatului de politică externă al premierului şi a Ministerului de Externe de la Chişinău, deci prezintă cea mai amplă şi clară perspectivă de politică externă a guvernului Sandu pe spaţiul estic făcută publică până acum. Răspunsurile Maiei Sandu ar suscita mai multe semne de întrebare, etalând teze neașteptate. De pildă că „Interdicţiile ruseşti pentru produsele moldoveneşti NU sunt politice (…) Problema comerţului între Rusia şi R. Moldova este una strict comercială/tehnică, nicidecum politică sau (...) geopolitică”.

În termeni de politică externă şi conflicte îngheţate, la Chişinău nu s-a schimbat nimic...

Legat de formulările din interviu despre retragerea trupelor rusești din Transnistria, Dungaciu consideră că Maia Sandu a adoptat deja distincția de sorginte rusă între trupele rusești și Grupul Operativ al Trupelor Ruse, „trupele de pacificatori“. La acestea s-a referit în interviu și Maia Sandu când a reluat ideea retragerii din Transnistria. Pentru închiderea conflictului, n-ar mai fi pusă nici precondiția retragerii rusești din Transnistria, întrucât, citește Dan Dungaciu în spusele Maiei Sandu, chestiunea e privită strict ca „problemă economică”. În fine, analistul ajunge la concluzia că noul premier continuă „faimoasa ideologie a lui Vladimir Plahontiuc - „nici Vest, nici Est, nici Unire cu România, ci pro-Moldova“. Cît despre unire, s-ar fi revenit la vechea viziune a lui Snegur, cum că Moldova și România sunt doar „neamuri”. Pe scurt, „în termeni de politică externă şi conflicte îngheţate, la Chişinău nu s-a schimbat nimic”.

G4Media publică cu precizări redacționale scrisoarea adresată Autorității Electorale Permanente și Ministerului Afacerilor Externe de aproape 30 de organizații civice din țară și din diaspora, pentru a solicita „asigurarea de urgență a vizibilității site-ului www.votstrainatate.ro”. În prima săptămână, numărul celor care s-au înscris pentru vot prin corespondență sau vot electronic a fost mic, iar semnatarii cer să fie promovate avantajele noului sistem de vot prin canalele aflate la dispoziția guvernului, fie și numai pentru că organizarea a trei zile de scrutin va necesita un număr mare de personal. Asociațiile sunt gata să sprijine organizarea, dar spun că nu se pot substitui autorităților statului.

În revista Reporter Global, Constantin Rudnițki abordează o chestiune tangentă cazului de răpire și omor de la Caracal: statul a abandonat transportul public, de aceea oamenii din mediul rural, adesea și elevii, sunt ca și invitați să folosească sistemul „ocazie”. Nenumărate rute CFR locale au fost desființate. S-a dezvoltat în loc un tip de transport oficial, un așa-numit „serviciu public”, pentru că rutele sunt licitate la nivel județean. Dar și acesta e ca și desființat, lăsat la mâna autorităților locale fără reguli precise. Lucrurile se vor agrava din toamnă, spune Rudnițki, pentru că nemaifiind „serviciu public”, nu mai există nici obligativitatea de a acorda gratuități sau reduceri pentru elevi și studenți. Soluția? Iei o ocazie.

Pressone dedică un articol fake-news-urilor puse în circulație de două pagini de Facebook legat de cazul Caracal. litere.net și politice.net au proprietari ascunși și sunt în top 5 al celor mai bine finanțate de către PSD. De aici au pornit cel puțin trei fake-news care îi disculpă pe „bieții polițiști”și aruncă vina pe magistrați.

XS
SM
MD
LG