Linkuri accesibilitate

Opinie | Șor sau „mitul salvatorului”, groparul moralității


Listele candidaților supleanți ai partidului „Șor” în Parlament și în consiliile locale, validate anterior, se declară nule.
Listele candidaților supleanți ai partidului „Șor” în Parlament și în consiliile locale, validate anterior, se declară nule.

Luni, 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a Republici Moldova a scos în afara legii Partidul „Șor”, acuzat de finanțare ilicită și asociere cu un grup criminal organizat.

Formațiunea va fi radiată din registrul partidelor și al organizațiilor obștești, deputații „Șor” și aleșii lui de toate nivelele vor deveni „independenți”, nu vor mai putea să se afilieze altor grupări politice. Totodată, listele candidaților supleanți ai partidului „Șor” în Parlament și în consiliile locale, validate anterior, se declară nule. Nicio hotărâre a acestui partid nu mai are valoare juridică.

Se încheie astfel o lungă epopee de hărțuire a statului de către omul care a devenit simbolul absolut al corupției moldovenești – Ilan Șor, fondatorul partidului care-i poartă numele, implicat în mega-frauda din 2014, care a condus la devalizarea sectorului bancar național și la devalorizarea leului. Raportul companiei americane Kroll a prezentat suficiente dovezi care-l incriminează pe Șor, însă procesul lui s-a întins nepermis de mult. Condamnat într-o primă instanță la o detenție de 7,5 ani, abia în aprilie 2023 Curtea de Apel Chișinău a pronunțat sentința definitivă: 15 ani de închisoare.

Executarea sentinței depinde de extrădarea infractorului. Autoritățile de la Chișinău au făcut demersuri către statul Israel, acolo unde se află penalul fugar, dar o decizie în acest sens încă nu a fost comunicată. Specialiștii în jurisprudență susțin că Șor ar putea să-și ispășească pedeapsa și într-un penitenciar din țara de refugiu.

Furtul miliarului, comis de Ilan Șor și complicii săi, Plahotniuc-„coordonatorul”, Tauber și alții, a constituit un atac la siguranța națională, lăsând statul moldovean mult mai vulnerabil în fața pericolelor externe și interne. A fost un atentat la bunăstarea cetățenilor, care a zdruncinat echilibrul economic al Moldovei, menținut mai ales prin fluxuri de capital din partea instituțiilor financiare internaționale.

Crima lui Șor, încadrată în termenii Codului Penal, are însă și un corelativ moral, mult mai grav, după părerea noastră. Pentru că a livrat unei societăți sărace, manipulate atâta amar de vreme de politicienii care s-au perindat la putere în Republica Moldova, până la schimbarea guvernării în 2020 și în 2021, iluzia unei soluții miraculoase, prin eludarea legii. A întreținut „mitul salvatorului”.

Viața moldovenilor se va schimba în bine, salariile și pensiile vor crește vertiginos, Moldova va deveni o „Elveție a răsăritului”, în care companii și oameni de afaceri din Est și din Vest vor da buzna să investească – aceste minciuni sfruntate, răspândite în schimbul voturilor, de politicienii post-sovietici, i-au permis lui Șor să-și facă propriul număr de iluzionism populist, mult mai inteligent decât ale predecesorilor săi.

Sub pavăza partenerului său de afaceri Plahotniuc, care l-a utilizat pentru a-l încarcera pe fostul premier Filat, în baza unei mărturii false, Șor și-a dezvoltat o rețea de „magazine sociale” în raioanele republicii, unde moldovenii își puteau vedea visul cu ochii: pâine de-un leu (cine a spus că Uniunea Sovietică a pierit?!) și alte produse alimentare la prețuri mai mici decât în rețeaua de comerț obișnuită. Lungile cozi de la magazinele lui Șor erau imaginea tristă a degradării valorilor morale în acest stat și triumful unui alt principiu: „fură, dar ne dă și nouă!”

Asta ni se pare extrem grav: răsturnarea valorilor morale, ideea, inculcată în masele largi de către aventurieri de felul lui Șor, că e OK să înșeli statul, statul e inamicul poporului: „dacă vrei să te îmbogățești, trebuie să ai tupeu, urmează-mi exemplul!”. Nu mai trebuie subliniat ce efect devastator are răspândirea acestor iluzii la adresa eforturilor de combatere a corupției în Moldova.

Ilan Șor are în ochii electoratului naiv, frustrat, resentimentar, imaginea unui haiduc care „ia de la bogați și dă la săraci”, un fel de Kotovski fără cal, dar în Mercedez de sute de mii de euro și cu gardă de corp personală. Fără doctrină, fără ideologie, fără scrupule. Doar profitul, cu orice preț, chiar și cu prețul trădării de țară, al subminării actualei guvernări proeuropene de la Chișinău în folosul Federației Ruse.

Șor a fost adesea comparat cu Al Capone – legendarul gangster american cu un cazier cât pentru toți deținuții luați împreună din Alcatraz (faimoasa închisoare spălată de apele golfului San Francisco). Al Capone își securizase atât de bine faptele criminale, încât nu a putut fi condamnat decât pentru evaziune fiscală. A fost de-ajuns însă ca „steaua” lui să apună.

După un secol de-atunci, emulul său moldovean, fugit în Israel, are ambiții mai mari: râvnește să ajungă la guvernare cu ajutorul Moscovei. Interzicerea partidului Șor este un pas important al justiției, dar, așa cum subliniază diverși comentatori, ea, singură, nu va elimina corupția instrumentată (geo)politic. Șor se poate reinventa sub o altă titulatură.

Pentru a pune capăt „fenomenului Șor” și nu doar partidului pe care l-a fondat, e nevoie ca reforma sistemului judecătoresc să fie dusă până la capăt. E nevoie ca ceilalți oligarhi fugari, aflați ca și Șor pe listele de sancțiuni occidentale, să-și cunoască sentința definitivă și mai ales să fie curmată influența Rusiei, a „valorilor” pe care aceasta le propagă.

Condamnarea lui Șor și interzicerea partidului său nu va „dezumfla” mitul salvatorului, atâta timp cât statul nu va ridica bunăstarea cetățenilor, încurajând munca onestă, și până când nu vor fi restaurate în deplina lor claritate principiile morale.

  • 16x9 Image

    Vitalie Ciobanu

    Sunt scriitor și jurnalist. Colaborez cu Europa libera de 23 de ani în calitate de comentator. Începând cu iunie 2023 realizez podcastul „Cultura la frontieră”. Vreau prin această emisiune să punem în valoare artiștii, scriitorii, oamenii de creație din Republica Moldova, să vorbim despre opera lor, să-i descifrăm înțelesurile, să o plasăm într-un context mai larg, național și european. Acest produs sper să continue tradiția emisiunilor culturale ale Europei libere, în condiții noi, în era tehnologiilor digitale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG