Linkuri accesibilitate

Peskov: Rusia se află „în stare de război”


Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la o conferință de presă după închiderea secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia, Moscova, 18 martie 2024.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la o conferință de presă după închiderea secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia, Moscova, 18 martie 2024.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia se află acum în „stare de război” din cauza interferenței occidentale în ceea ce Moscova a numit anterior „operațiunea militară specială” în Ucraina.

„Suntem în stare de război. Da, a început ca o operațiune militară specială, dar de îndată ce s-a format această gașcă acolo, când Occidentul colectiv a devenit participant la aceasta, de partea Ucrainei, pentru noi a devenit deja un război”, a declarat Peskov pentru publicația „Argumentî i Faktî”, finanțată de executivul municipal din Moscova.

„Sunt convins de acest lucru. Și toată lumea ar trebui să înțeleagă acest lucru pentru mobilizarea lor internă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În mod oficial, președintele Vladimir Putin și alți oficiali ruși numesc invazia Rusiei în Ucraina drept o „operațiune militară specială”. Ziariști și activiști ruși care o numeau „război” erau persecutați și chiar sancționați în temeiul unui articol privind așa-numita discreditare a armatei ruse.

Peskov nu a precizat dacă a vorbit în nume propriu sau în cel al lui Vladimir Putin. Ulterior, el a spus că nu se referea la „schimbări legale”, menționând că „de jure” este vorba de o operațiune militară specială, în timp ce „de facto” aceasta s-a transformat într-un război. De precizat, însă, că în legislația rusă nu există noțiunea de „operațiune militară specială”.

Peskov a făcut trimitere la Putin atunci când a justificat necesitatea de a ocupa întregul teritoriu al regiunilor Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson. Potrivit lui, acum, aceste regiuni sunt „ocupate de regimul de la Kiev”. Peskov a mai spus că Rusia „nu poate permite existența la granițele sale a unui stat” care încearcă să folosească „orice metode pentru a-i lua Crimeea” - adică să își restabilească integritatea teritorială în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional.

Rusia va continua să acționeze „în așa fel încât potențialul militar al Ucrainei să nu poată amenința securitatea cetățenilor săi și a teritoriului său”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În același interviu, Peskov a declarat că Rusia „nu așteaptă” revenirea cetățenilor ruși care au plecat din cauza că „au trecut de partea inamicului țării lor”, iar dacă aceștia luptă împotriva trupelor ruse cu arma în mână, vor fi „distruși”. Recent, președintele Putin a spus că „trădătorii” vor fi uciși, chiar dacă în Rusia nu există pedeapsa cu moartea.

  • Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a început în februarie 2022. Lupte aprige au loc pe un front care se întinde pe 1300 de kilometri. Numărul victimelor nu este anunțat de ambele părți, dar este estimat la sute de mii de militari și civili.
  • Nici Rusia și nici Ucraina nu au declarat oficial război. De asemenea, Rusia nu a impus legea marțială, dar continuă să aplice un regim de mobilizare parțială. În general, Putin continuă să se refere la luptele din Ucraina ca la o „operațiune militară specială” (SVO), dar folosește și cuvântul „război”.
  • Rusia a anunțat anexarea a patru regiuni ucrainene în toamna anului 2022 (peninsula Crimeea a fost anexată în martie 2014). Totodată, niciuna dintre acestea nu este controlată în totalitate de trupele rusești. Două centre regionale din aceste regiuni - Herson și Zaporojie - se află sub control ucrainean.
XS
SM
MD
LG