Linkuri accesibilitate

Peste jumătate din refugiații ucraineni din R. Moldova sunt adăpostiți de localnici


Refugiați ucrainieni intrând în R. Moldova pe la Punctul de trecere Palanca, 26 februarie 2022.
Refugiați ucrainieni intrând în R. Moldova pe la Punctul de trecere Palanca, 26 februarie 2022.

În timp ce în centrele de găzduire a refugiaților rămân tot mai puțini ucraineni, circa jumătate din refugiații aflați în R. Moldova sunt adăpostiți de localnici. Potrivit Agenției ONU pentru Refugiați, „situația refugiaților din Moldova a trecut de la faza de urgență la cea de incluziune”.

Inspectoratului General pentru Migrație anunță că în R. Moldova sunt acum peste 116.000 de ucraineni, 45.000 dintre aceștia sunt copii. Cei mai mulți, aproximativ 65.000 de refugiați ucraineni sunt găzduiți de peste 17.000 de familii din R. Moldova, iar 2.300 de persoane sunt cazate în centre de găzduire a refugiaților.

Din cele 137 de centre de găzduire a refugiaților din Ucraina, deschise în 2022, au rămas doar 44. În câteva săptămâni se vor închide altele patru.

Unul dintre centrele care urmează să se închidă este și centrul de găzduire a refugiaților din Anenii Noi. Cei 15 ucraineni care locuiesc acolo vor trece la centrul din satul Bulboaca, Anenii Noi, unde sunt cazați alți 12 beneficiari.

„Centrul din Bulboaca a fost deschis în februarie 2022. Cu o capacitate de 30 de locuri, atunci centrul adăpostea și 45 de persoane. Acum au rămas să locuiască 12 refugiați: familii monoparentale, vârstnici și persoane cu nevoi speciale”, a spus Europei Libere șefa centrului din satul Bulboaca, Anenii Noi, Eugenia Buruiană.

Centrele de găzduire a refugiaților, mai puține și mai pustii. „Au rămas vârstnicii, suntem o luminiță pentru ei”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00

Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) și Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite prin intermediul mai multor ONG-uri rămân a fi principalele instituții care oferă în continuare asistență financiară familiilor care găzduiesc refugiați ucraineni; mese calde și vouchere alimentare refugiaților cazați în centrele din R. Moldova.

„Situația refugiaților din Moldova a trecut de la faza de urgență la faza de incluziune. Eforturile noastre se concentrează asupra posibilității de a-i face pe refugiați să se simtă parte a societății moldovenești”, a declarant pentru Europa Liberă Monica Vazquez, ofițerul pentru relații Externe al UNHCR.


Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), de la începutul invaziei ruse peste 1.200 de cetățeni ucraineni s-au angajat în câmpul muncii din R. Moldova. Cei mai mulți sunt angajați în Chișinău, Bălți și UTA Găgăuzia.

Peste 2.000 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova

În perioada 24 februarie 2022 – 31 ianuarie 2024, 2.067 cetățeni ai Ucrainei au obținut cetățenia Republicii Moldova, potrivit datelor din Registrul de stat аl populației. În sistemul de azil al R. Moldova sunt înregistrate 1.203 persoane, 204 cu statut de refugiați, 366 beneficiari de protecție umanitară, iar 633 se află în proces de examinare

De la începutul războiului, peste 1,4 milioane de persoane din Ucraina au intrat în R. Moldova. Peste 116.000 de persoane rămân în continuare pe teritoriul R. Moldova.

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG