Încheiem blocul de articole dedicate procesului de pregătire a comunizării României și anexării Basarabiei, pus în aplicare de URSS prin intermediul Legației Sovietice de la București, prezentând ultima parte a reflecțiilor lui Fiodor Butenko, care descrie cu lux de amănunte organizarea ambasadei și funcțiile reale ale personalului diplomatic:

„O altă figură, cu mult mai odioasă, este Bodrov Vladimir Vasilievici, camuflat la București ca agent al Agenției TASS. Reprezentanța Agenției TASS constituie numai o camuflare a lui Bodrov, care, în realitate, este reprezentantul Departamentului IV de Informații al Comisariatului Războiului din URSS și activând în România după directivele organelor superioare informative din Moscova.

Bodrov a absolvit înainte de revoluție o școală secundară, în războiul 1914-1918 a fost ofițer, a fost în Franța cu corpul expediționar rus, cu care ocazie a învățat și limba franceză, iar după revoluție a fost aviator militar în Armata Roșie. În Serviciul de Informații funcționează de circa șase ani. Consul în una din țările arabe, îndeplinea în realitate aceleași funcții în resortul Informațiilor Militare, având ca zonă de acțiune țările Orientului Apropiat.

Sub eticheta de reprezentant al Agenției TASS el debutează abia la București, căci până la sosirea lui în România n-a fost ziarist și nici la Agenția TASS n-a lucrat. Deoarece Sovietele nu au atașat militar în România, Bodrov joacă la București rol de ziarist, luând întinse măsuri de conspirație veritabilei sale activități în România.

La plecarea din Moscova el a primit următoarele directive cu caracter general de la Marele Stat Major:

1. Urmărirea înarmării Armatei Române, a efectivelor, situația materială și tehnică și introducerea prin rețeaua de informații în Marele Stat Major și Comandamente;

2. A se urmări raporturile reciproce militaro-industriale între România-Franța și Cehoslovacia;

3. A se urmări dezvoltarea tuturor categoriilor industriei militare române, precum și a industriilor furnizoare de resurse pentru înarmarea țării.

Afară de aceste însărcinări, în cadrul preocupărilor lui Bodrov intră și supravegherea situației economice și politice a țării din punct de vedere militar. Marele Stat Major sovietic a însărcinat pe Bodrov să redacteze o broșură cu privire la România în care să se trateze sus-arătatele puncte de vedere, ceea ce el a și făcut. Toate capitolele acestei cărți au fost scrise de Bodrov și expediate la Moscova. O copie după această broșură se găsește la el în clădirea Agenției TASS.

Bodrov dispune de mari sume de bani în diverse valute străine pentru realizarea operațiunilor sale informative. El se introduce ca ziarist, are foarte mari legături cu ziariștii români și străini și cu orice ocazie subliniază demonstrativ aceste legături pentru a camufla astfel mai bine veritabila sa funcție.

Cunoaște cele mai secrete chestiuni ale legației, deși din punct de vedere juridic nu are nicio legătură cu legația. Astfel, înainte de plecare, Ostrovski m-a autorizat să-i transmit lui Bodrov suma de 40 mii lei lunar, dintre care 30 mii se plătea gazetei Reporter, ca o compensație a liniei sovietice urmată de gazetă, iar 10 mii lei unui informator al legației, anume Alexandrovski (basarabean, care și-a făcut studiile la Petersburg). Din spusele lui Bodrov, directorul ziarului Reporter, dl Cocea, nu primea salariu, în schimb erau plătiți doi colaboratori care îi furnizau lui Bodrov foarte multe informații și care dirijau gazeta potrivit indicațiilor lui.

Acum câtva timp Bodrov a adus la legație o tablă de șah executată artistic și cu inscripția „Marelui eliberator al României Stalin, din partea comuniștilor ce zac în închisorile din România”. Această tablă de șah ar fi fost, după spusele lui Bodrov, executată în decurs de mai mulți ani și deținuții au depus cel mai artistic zel. De aici deduc că Bodrov are legături cu cercurile comuniste din România și chiar din închisori.

Bodrov este veșnic în gardă în ceea ce privește aprecierile Moscovei asupra activității sale, mai ales că acolo se cunoaște legătura lui intimă cu Ostrovski. Lapin în nenumărate rânduri mi-a povestit că el trimite la Moscova rapoarte contra lui Bodrov și că atunci când Ostrovski va fi arestat, Bodrov va fi rechemat la Moscova și forțat să declare tot ce ar putea compromite pe Ostrovski. Înclin să cred că există toate șansele ca Bodrov să vrea să rămână în străinătate și ceea ce îl reține, deocamdată, este incertitudinea situației sale, precum și faptul că la Moscova au rămas doi copii, la care se adaugă și faptul că are un băiat în vârstă de 8 ani, care se găsește cu el la București.

Această stare de spirit a lui Bodrov își are originea în teama că la Moscova, ca de altfel și lui Ostrovski, va fi acuzat de spionaj în folosul străinătății sau de „insuficientă vigilență”. Deși aceste acuzații sunt lipsite de orice temei, ca de altfel și în privința șui Ostrovski, totuși să nu neglijăm atmosfera apăsătoare și psihoza care cuprinde pe fiecare colaborator din străinătate, având ca final răzbunarea cea mai sângeroasă, soartă care nu i-a ocolit pe zeci de diplomați nevinovați, dar totuși executați numai pe baza de suspiciuni.

Bodrov are un ajutor, Tanin Alexandr Mihailovici, care oficial deține funcția de șef al Biroiului Inturist, în realitate însă nu are nicio activitate turistică, întrucât turism nu există între România și URSS. Tanin este ajutorul cel mai apropiat a lui Bodrov și execută numai însărcinările sale, făcând legătura cu agentura și recrutări, însă numai cu aprobarea lui Bodrov. Vârsta 35 de ani, cultură medie, militar. Poate fi ușor urmărit, deoarece nu are automobil propriu și la întâlniri se duce pe jos, cu autobusul sau taximetru”.

Cu această ocazie prezentăm și spicuiri din tabelul Serviciului Secret cu agenți, curieri și rezidenți sovietici din Europa, aflați în legătură cu România și Legația sovietică de la București:

1. Peani Bedri, albanez, semnalat în 1932 ca agent al GPU din Centrala de la Stambul. Arestat de autoritățile turce, găsindu-se asupra sa material informativ privitor la Armata Română și cea Turcă. Făcea dese călătorii în România și sunt indicații că nu ar fi străin de un complot care se pusese la cale pentru asasinarea regelui Albaniei;

2. Peremîșev Ivan, agent GRU, camuflat ca funcționar al Legației Sovietice în România, rus, căsătorit cu Paraskovia, domiciliat în București, str. Kogălniceanu 4;

3. Pliutinski Stanislav, agentul principal al Kominternului, însărcinat în septembrie 1937 cu reorganizarea activității Partidului Comunist din România;

4. Poloncev Ivan, agent al GPU sub numele conspirativ „Ivanov”, originar din Basarabia, semnalat în februarie 1936 ca organizator de treceri clandestine peste Nistru în timpul iernii;

5. Reznikov Ivan, născut în 1880, la Tambov, înscris în 1917 în Partidul Comunist din URSS, intrat în 1921 în serviciul GPU, semnalat în decembrie 1933 ca fiind delegat pentru București;

6. Rosenberg, agent al Kremlinului, însărcinat cu diferite misiuni în România; semnalat în 1933, când a intrat în România de patru cu ajutorul unui pașaport fals eliberat de Rezidentura Kominternului de la Stambul;

7. Rozovski, semnalat la 12 februarie 1934 ca șef al GPU din Paris, unul dintre cei mai marcanți membri ai GPU; fost membru al Secției generale a GPU și unul din cei trei conducători ai Școlii Superioare Speciale de Poliție a URSS; conducea activitatea GPU în Bulgaria, Grecia și România;

8. Thouse Marcel, comunist francez, cunoaște puțin limba română; în lunile august-decembrie 1937 a susținut o serie de prelegeri despre „Tactica și strategia războiului civil” în cadrul cursurilor special pentru pregătirea agitatorilor destinați să activeze în România. Cursurile s-au ținut la sediul Biroului Balcanic al Kominternului din Paris;

9. Tonek Gaston, supus francez, fost ofițer, agent al GPU; semnalat în septembrie 1932, când a fost arestat de autoritățile turcești împreună cu Bedri Plani și Rusein Zeivelian, deoarece asupra lor s-a găsit material informativ militar privind armatele română și turcă; făcea deseori călătorii în România și lucra pentru centrala GPU din Stambul;

10. Tumanov Vasilii (nume conspirativ), agent din secția Zotz-GPU (în a cărei competență intră asasinatele și răpirile din afara frontierelor URSS); în 3 februarie 1938 a sosit de la Viena la Legația Sovietică din București pentru ca împreună cu agenții Lapin și Vladimirov să-l înlăture pe Butenko, însărcinatul cu afaceri al Sovietelor în România, actualmente fugit în Italia; după 3-4 zile a plecat la Moscova”.

Din analiza făcută în acest bloc de articole asupra activității Legației Sovietice de la București putem desprinde faptul că URSS a stabilit de formă raporturi diplomatice cu România, pentru ca la adăpostul Legației Sovietice la București să creeze un centru important de spionaj și propagandă comunistă. Activitatea diplomatică a legației era numai de suprafață. Paralel cu aceasta și camuflată de ea se desfășura mai intens activitatea ocultă a legației, care se realiza prin cele cinci „servicii informative”, un număr de „reprezentanțe” şi un corp funcționăresc, în majoritate agenți ai Kominternului sau NKVD, și printr-un număr de informatori locali. Materialul ridicat de la fosta Legație Sovietică demonstrează cu prisosință că întreaga mișcare comunistă din România era condusă din teritoriul legației.

În plus, o mare parte a activității de la legație era dedicată captării stării de spirit din Basarabia, situația și poziționarea unităților militare române în provincie, precum și investigarea capacității de apărare la Nistru. Toate aceste acțiuni în vederea pregătirii invaziei și anexării provinciei românești la URSS, fapt realizat la 26-28 iunie 1940.

Mulțumiri dnului Vadim Guzun pentru oferirea lucrării Complimente de la Tanti Haritina. Spionaj sovietic în România, 1924-1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), folosită în elaborarea acestei serii de publicații.