Mădălin Hodor scrie în revista 22 despre cum au arătat ceremoniile din Polonia, organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la începutul celui de-al doilea război mondial. „Cei 80 de ani (...) ar fi trebuit să găsească fostele state beligerante într-o ceremonie comună a memoriei şi omagierii victimelor. Nu s-a întâmplat” așa. A existat și un „moment meritoriu, anume scuzele oficiale prezentate de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier pentru „victimele poloneze ale tiraniei germane“. Un moment singular, care însă nu a putut masca discordia şi interesele diverse ale participanţilor. Nici absenţele.” S-au marcat răzgândirea președintelui american Donald Trump, absența „a câta oară stridentă” a Moscovei, „disputa aprigă între forţele politice din Polonia în legătură cu organizarea evenimentului”, sosirea neașteptată a cancelarului german Angela Merkel. Toate acestea au fost ocolite diplomatic de presa internațională, scrie Mădălin Hodor, și ignorate de presa de la București. Ceremonia din Polonia a reprezentat de fapt „un nou episod al unui război care se poartă deja de aproape 10 ani cât se poate de deschis. Războiul politic şi propagandistic din jurul istoriei celui de Al Doilea Război Mondial”. Şi nu doar Rusia are interesele ei în acest război”. Discursul Rusiei despre pactul Ribbentrop Molotov s-a schimbat semnificativ în ultimul deceniu: mai nou, e considerat un „succes mediatic”. Pntru că „Între timp s-au întâmplat Crimeea şi Ucraina de Est, sancţiuni economice şi izolare diplomatică. Ca reacţie, regimul Putin s-a refugiat în propaganda din epoca sovietică, ba chiar în cea stalinistă”. Nici țările din Est nu fac excepție de la tendința de a mistifica istoria. Sunt pomenite ca exemple Poonia și Ucraina.
Da, dar Parlamentul de la Kiev tocmai a adoptat o lege care desființează imunitatea parlamentarilor, îndeplinidu-se astfel una dintre cele mai ambițioase promisiuni ale lui Volodimir Zelenski din campania electorală. A fost ușor, partidul său are majoritate consistentă de unul singur, scrie G4Media. Dar aceasta este o mișcare „de neimaginat pentru PSD, scrie Aktual24.
Andreea Pora analizează în 22 starea Partidului Social Democrat și implicațiile pentru scena politică, după o vară extrem de agitată. Mai au în sondaje doar 20%. Ar putea trece în opoziție, dar acest gest, făcut déjà de două ori în 2009 și în 2015, acum nu-i avantajează. Atunci s-au pus inteligent la adăpost și au câștigat alegerile următoare. Ar avea și acum un argument, acela că, părăsind puterea, pun opoziția într-o situație extrem de incomodă: ar trebui să repare sau să deconteze într-un an toate prostiile făcute de PSD. Pora crede că guvernul Dăncilă va rezista totuși unui vot în parlament, poate și unei moțiuni de cenzură, până la prezidențiale, dacă opoziția nu se complică cu promisiuni făcute partidului Pro România condus de Victor Ponta. Și e de reținut că „Ponta e un individ cinic și lipsit de orice scrupul (ca și Mircea Diaconu, de altfel)”.
În aceeași publicație, Cristian Câmpeanu face portretele politice ale celor „trei lichele” care sunt pe cale să se alieze : Ponta, Diaconu și Călin Popescu Tăriceanu. Ponta rămâne același „mincinos compulsiv” și „cinic” absolut. Tăriceanu este „trădătorul prin excelență” (în text, șirul complet al trădărilor fostului șef al Senatului). Mircea Diaconu și-a început cariera politică pe 22 decembrie 1989. A fost membru al Alianței Civice, a cochetat cu Partidul Democrat, a trecut la liberali și a fost pus ministru al culturii, drept care a asasinat rapid Institutul Cultural Român condus de Horia-Roman Patapievici,. Repede a fost declarat incompatibil, dar tot repede a devenit europarlamentar.
