Linkuri accesibilitate

Școli cu puțini elevi sau care existau numai pe hârtie. Ce se va întâmpla cu instituțiile închise din Sângerei, Soroca și Florești  


Clădirea gimnaziului din satul Parcani, Soroca, unde procesul educațional a fost suspendat anul trecut.
Clădirea gimnaziului din satul Parcani, Soroca, unde procesul educațional a fost suspendat anul trecut.

Ministerul Educației a anunțat că 10 școli și grădinițe din trei raioane (Sângerei, Soroca și Florești) nu vor relua procesul de învățământ la 1 septembrie. Europa Liberă a vorbit cu autoritățile locale pentru a afla care va fi soarta angajaților și clădirilor instituțiilor închise. 

Jumătate din instituțiile de învățământ care vor fi închise – trei școli și două grădinițe – sunt din raionul Sângerei. Șeful Direcției Educație Sângerei, Nicolae Melinte, susține că lichidarea lor a fost inevitabilă, din cauza numărului foarte mic de copii care le frecventau.

„De exemplu, la gimnaziul din Petrovca învățau doar 37 de elevi. În clasele întâia și a treia nu erau elevi. Cu 37 de copii nu faci școală. Ei au nevoie de condiții, de educație de calitate”, spune responsabilul.

Gimnaziul „Mihai Dolgan” din satul Petrovca avea 10 angajați, dintre care cinci profesori. Doar unul dintre ei va fi reangajat. Este vorba de profesoara de matematică, o tânără specialistă care va lucra fie la Grigorăuca, unde vor face naveta elevii din Petrovca, fie în centrul de comună – Copăceni. Ea face acum cursuri de recalificare și va putea preda și informatica.

Celelalte cadre didactice din Petrovca sunt de vârstă pensionară și au refuzat să încheie contracte de muncă cu alte școli, ca să nu umble pe drumuri.

Primarul comunei Copăceni, Vitalie Gojenevschi, a spus Europei Libere că, cel mai probabil, în clădirea gimnaziului, cu o capacitate de circa 200 de elevi, va fi amenajat un azil de bătrâni.

„Este solicitarea localnicilor. Satul are circa 1.400 de persoane, dintre care 700 sunt în vârstă. Mulți au copii plecați peste hotare, care sunt dispuși să plătească pentru astfel de servicii”, a explicat edilul.

Doar paznicii primeau salarii

În raionul Soroca vor fi închise oficial trei școli. De fapt, ele nu aveau elevi deja de câțiva ani.

„La filiala de liceu din satul Țepilova nu exista proces educațional din 2019, școala exista numai pe hârtie. La școala primară din satul Ocolina, la fel, demult a fost reziliat contractul. La școala primară din satul Parcani anul trecut a fost suspendat procesul educațional”, a spus Europei Libere șefa Direcției Educație din Soroca, Elena Prodan.

Potrivit ei, decizia privind lichidarea acestor școli a fost tergiversată de consiliul raional din Soroca „pentru că nu exista un consens politic”. În același timp, din bugetul raional erau achitate serviciile comunale și salariile paznicilor.

În raionul Florești vor fi închise două școli primare – din satele Dumitreni și Cenușa. Șefa Direcției Educației, Angela Balan, a spus că acestea aveau câte 16 elevi și câte trei profesori.

„Elevii din Dumitreni vor merge la școala din Rădulenii Vechi, iar cei din Cenușa – în Roșietici. Nu se făcea educație de calitate în aceste școli. Elevii de clasa întâi învățau împreună cu cei din a doua, iar cei din a treia – cu cei din a patra”, a precizat Balan.

Patru profesori vor fi angajați la școlile din satele vecine. Ceilalți doi erau pensionari și au refuzat să prelungească contractele de muncă. Nici autoritățile din Soroca, nici cele din Florești nu au decis, deocamdată, ce vor face cu clădirile școlilor lichidate.

Ministerul Educației va oferi indemnizații în valoare de 1.000 de lei părinților care își vor da copiii la școli mai mari din apropiere și vor pune la dispoziția instituțiilor de învățământ autobuze pentru transportarea elevilor. Totodată, autoritățile locale trebuie să aibă grijă de reîncadrarea cadrelor didactice în câmpul muncii.

97 de școli din R. Moldova au mai puțin de 50 de elevi. Majoritatea sunt din nordul țării.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Liuba Maxim

    Sunt îndrăgostită de drumeții la munte și de televiziune, domeniu în care am lucrat aproximativ 8 ani. Din 2022 fac parte din echipa Europei Libere Moldova, unde scriu despre educație și spun poveștile oamenilor care au curajul să-și depășească limitele.

XS
SM
MD
LG