Linkuri accesibilitate

Netflix a distrus sălile de cinema, așa cum Amazon distruge librăriile


Imagine generică

Netflix a distrus sălile de cinema, așa cum Amazon distruge librăriile
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:57 0:00
Link direct

Nu se întâmplă des să citim texte de Martin Scorsese. Sigur, știm cu toții că scrie, că se joacă cu vorbele, pentru că participă la scriitura scenariilor lui, însă cuvintele, într-un scenariu de cinema, sunt folosite într-un cu totul alt fel decât într-un text literar sau într-un eseu.

În scenariul de film, cuvintele nu se văd folosite în sine, pentru valoarea lor expresivă, ci sunt simple unelte. Un scenariu de film poate fi chiar anti-literar, căci acolo, în descrierea acțiunii, vorbele nu trebuie să se facă remarcate, ci doar să descrie ce se vede pe ecran și ce spun personajele – acceptabile fiind doar numai dacă fac să avanseze acțiunea. Într-un eseu despre cinema, însă, vorbele lui Scorsese despre ce înseamnă a face film – sau mai degrabă ce a însemnat odinioară și la ce s-a ajuns azi – capătă valoare programatică, de manifest.

Martin Scorsese a publicat așadar un text în Harper’s Magazine, intitulat Il Maestro, în care omagiază o formă de artă pe cale de a fi uitată: Federico Fellini și magia pierdută a cinematografiei.

Că Scorsese are nostalgia unei cinematografii în care forma era la fel de importantă ca narațiunea vizuală se știe. El a crescut văzând films d'auteur, acel „auteur” fiind regizorul. A crescut cu Noul Val francez, cu Fellini și cu școala Actors Studio. Nu se aștepta, ca nimeni atunci, să se ajungă la Netflix, VOD și super-eroii Marvel pe ecrane ca esență a filmului de azi.

Așa încât, Scorsese constată acum că platformele de streaming precum Netflix sau HBO au distrus sălile de cinema, la fel cum Amazon e pe cale de a distruge librăriile.

Vizionarea unui film a fost, tradițional, o experiență colectivă încă de când cineva a proiectat intrarea în gară a trenului de La Ciotat. Vreme de un secol, filmele s-au văzut în sală cinemascop, cu popcorn și bere, printre oameni care palpită și crănțănesc. Vine apoi și chestiunea sunetului. Am mai scris cum sunetul unui film trebuie ascultat în colectiv, trăind odată cu cei lipiți pe fotoliu, în beznă, în jurul tău.

Și aici Scorsese atinge principala problemă a filmului de azi: «Înainte, artistul își punea constant întrebarea: ce este cinematografia? lăsând răspunsul în seama filmului. Fiecare film reinventa cinematografia.»

Și Scorsese dă exemplul lui Fellini, pe care îl rezumă astfel: «Precum Charlie Chaplin, Pablo Picasso sau Beatles, Fellini era mai mare decât arta lui.»

Dar tot acest strigăt de revoltă al lui Scorsese poate părea paradoxal, dacă nu chiar un pic ipocrit, când ne gândim că ultimul lui film, The Irishman, a fost distribuit exclusiv de Netflix.

Lenta moarte a cinematografiei tradiționale

«The Irishman» nu a putut fi văzut pe ecrane în multe țări. Cel mai bun film al anului, cu cei mai mari actori în viață și cu un buget de 150 milioane dolari, poate fi văzut doar de abonații Netflix.

Demersul lui Scorsese, dincolo de dimensiunea sa financiară, a putut fi considerat ciudat, după ce el se ridicase împotriva dominației imperiului comercial al vizualului care este cel al super-eroilor Marvel, urmat de Disney, DC, Harry Potter și altele.

Spusese Martin Scorsese că filmele Marvel cu super-eroi “nu sunt cinema”! Scorsese a mai și zis de altfel că el nu se uită la ele, că tot ce vede acolo e doar un parc de atracții.

Așa încât s-a ajuns la situația în care circuitele comerciale, sălile mari și mall-urile, proiectează doar Avengers sau Toy Story, în vreme ce filmele de artă sau films d’auteur au fost gonite prin obscure cinemateci cu programare nocturnă. Gloata care nu locuiește în capitală se va mulțumi cu Game of Thrones sau copii de proastă calitate pe YouTube.

Dimensiunea socială, colectivă, a cinematografiei, care a fost o artă majoră vreme de un secol, e acum pe cale de dispariție.

Ce mai spusese Martin Scorsese despre filmele cu super-eroi

Mai spusese Scorsese că multe filme din asemenea francize cu super-eroi sunt făcute, desigur, de oameni cu un foarte mare talent. Și că dacă ar fi fost mai tânăr, și el ar fi dorit să facă parte din universul acela. Dar, explică el, aparține unei generații care considera filmele o operă de artă: -- Pentru noi, cinematografia trebuia „să aducă o revelație – estetică, emoțională și spirituală. Era despre personaje – complexitatea oamenilor și natura lor contradictorie și paradoxală, felul în care se pot răni și iubi unul pe altul, ca apoi să se regăsească față în față cu ei înșiși.”

Și mai zice Scorsese, spre tristețea nostalgicilor adevăratului cinema: «Dar, au să spună unii, ce te oprește să mergi acasă și să vezi ce vrei pe Netflix sau pe iTunes? Exact — bravo, adică, cum ar veni, oriunde dar nu într-o sală cu ecran mare, așa cum își dorise regizorul ca filmul să fie văzut.»

Așa încât, insistă el, pentru generația lui cinematografia a fost artă, la egalitate cu literatura. Noua generație și valul de francize proiectate în mall-uri sunt însă pe cale de a sufoca cinematografia independentă, de artă. Și nu este adevărat, spune el, că oamenii doresc asta. Oamenii consumă ceea ce le dai. „Situația în acest moment e brutală și ostilă față de artă. Simplul fapt de a scrie aceste cuvinte mă umple de o tristețe cumplită.”

Netflix și moartea cinematografiei tradiționale

Netflix s-a regăsit în centrul actualității nu doar când a anunțat în 2019 că The Irishman al lui Scorsese va fi vizibil doar pe platforma sa, dar și când a creat o nouă polemică anunțând introducerea opțiunii de « speed watching ».

Unii au văzut acolo o robotizare totală a spectatorului, a consumatorului, deși opțiunea exista deja pe YouTube (unde filmele pot fi văzute în viteză x2) și pe softuri precum VLC (x4).

O banalitate, așadar, însă introducerea de către Netflix a acestei opțiuni are o mare valoare simbolică. În primul rând, asta va reduce timpul în care poți privi, de pildă, The Irishman (care altfel durează trei ore și jumătate).

Rămâne însă faptul că opțiunea de viteză rapidă a fost introdusă pe telefoanele Android, imediat după ce Martin Scorsese rugase publicul: “Aș propune ca cine dorește să vadă vreunul din filmele mele, să nu facă asta pe ecranul unui telefon,” a rugat el. “Please.”

În cel mai rău caz, implorase Scorsese, uitați-vă la film ‘on a big iPad‘... pe o tabletă mare.

Nici o tabletă nu va fi însă vreodată suficient de mare pentru a-l cuprinde pe Robert de Niro în Taxi Driver amenințându-se pe sine în oglindă: Are you talking to me? Sau, mai degrabă, acea tabletă e una singură: ecranul de cinema, în sală, pe întuneric, între alți oameni cu răsuflarea tăiată.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii (3)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG