Jurnalistul Ihar Karnei era bine dispus când a ieșit într-o dimineață de luni, acum doi ani, să meargă la magazin, după un weekend petrecut la țară împreună cu soția sa, Ina, în vizită la niște prieteni.
Nu a apucat să meargă prea departe. La câteva secunde după ce a ieșit din apartament, a văzut o umbră pe palier și a fost confruntat de un ofițer al KGB-ului, așa cum se numește încă principala agenție de securitate internă din Belarus, la aproape 35 de ani după destrămarea Uniunii Sovietice.
„Se pare că era o ambuscadă lângă ghenă”, postește Karnei Europei Libere într-un interviu. „Și, pur și simplu, îmi arată o bucățică de hârtie, mi-o bagă sub nas și zice: «Hai înapoi în casă, am niște întrebări pentru tine și vom face o percheziție»”.
După o percheziție invazivă a apartamentului, făcută de mai mulți agenți KGB, Ihar Karnei a fost luat.
„Îmi amintesc chiar și ce cămașă purta. Și mă gândeam că trebuie să ținem minte acest moment, pentru că nu știam cât va lipsi. Mai târziu, anchetatorul a sunat și a spus că va fi reținut 10 zile”, își amintește Ina, soția lui Ihar.
De fapt, Ihar Karnei a fost plecat aproape doi ani, fiind închis în mai multe penitenciare din Belarus – mare parte din timp în celule supraaglomerate sau în izolare chinuitoare – înainte să fie eliberat luna trecută și dus în Lituania, în cadrul unui schimb de 14 deținuți intermediat de SUA cu regimul autoritar al lui Aleksandr Lukașenko.
Karnei, care a colaborat mai bine de 20 de ani cu Europa Liberă, este unul dintre miile de belaruși închiși în baza unor acuzații pe care organizațiile pentru drepturile omului le consideră motivate politic, după ce Lukașenko – care a tolerat foarte puțină opoziție în cei 31 de ani de când conduce – a intensificat represiunea împotriva libertăților fundamentale după alegerile din 2020, despre care milioane de oameni spun că le-a fraudat.
„Condiții inumane”
Calvarul lui Ihar Karnei evidențiază atmosfera de opresiune și nedreptate despre care oponenții și activiștii afirmă că domină în Belarus. Totul a început cu perioada petrecută la Akresțina, un centru de detenție preventivă notoriu din Minsk, unde „condițiile… sunt, pur și simplu, inumane”, spune Karnei.
A fost plasat într-o celulă de mai puțin de șase metri pătrați, „și acolo bagă 10 oameni – noi eram 10, în medie, iar băieții spuneau că uneori erau și mai mulți”, povestește jurnalistul. „E ca și cum ai sta într-un autobuz supraaglomerat. Și așa trec 5, 10, 12 zile – totul continuă la nesfârșit.”
Gardienii îi trezeau pe deținuți de două ori pe noapte pentru apel, la ora 2 și la 4 dimineața, a adăugat el, precizând că „este greu fizic să te ridici, pentru că oamenii sunt înghesuiți ca un puzzle și cu greu reușești să te desprinzi.”
Deținuții stăteau la coadă să-și facă nevoile la vedere, în fața colegilor de celulă, spune Karnei. Mesele erau un adevărat stres, cu 1.500 de oameni trecând prin cantină în mai puțin de o oră, într-o „agitație uriașă”, a relatat el.
„Aceasta este arma principală a oricărui deținut – dacă o pierzi, rămâi flămând”, relatează Ihar Karnei, ridicând o lingură de aluminiu rudimentară pe care a luat-o cu el din perioada petrecută după gratii. „O porți în buzunar zi și noapte – ceva care te ajută să supraviețuiești.”
În august 2023, la o lună după arest, Karnei a aflat că dosarul său avea legătură cu afilierea sa la Asociația Jurnaliștilor din Belarus, pe care KGB-ul o declarase organizație extremistă mai devreme în acel an.
A fost condamnat pentru „participare la un grup extremist” și a primit trei ani de închisoare în martie 2024, iar pedeapsa i-a fost prelungită cu încă 10 luni în decembrie.
Una dintre principalele „probe” prezentate împotriva lui a fost o cerere pe care o scrisese în 1997, prin care solicita să fie primit ca membru în Asociația Jurnaliștilor din Belarus, povestește Karnei – un detaliu pe care l-a considerat absurd.
„Domnilor, a trecut un sfert de secol, totul a fost bine mulți ani: Asociația Jurnaliștilor a fost înregistrată, a funcționat, nu deranja pe nimeni... Nimeni nu era nici măcar interesat de ea înainte”, se revoltă Ihar Karnei, în vârstă de 57 de ani.
În orice caz, a spus el, în timpul procesului și al detenției, procurorii și gardienii s-au concentrat nu pe activitatea lui în Asociația Jurnaliștilor, ci pe colaborarea sa cu Europa Liberă, al cărei serviciu belarus este cunoscut local sub numele de Svaboda — „Libertate” în belarusă.
„Svaboda era mereu menționată, iar asta a fost un factor dificil pentru mine”, a spus el, sugerând că a fost vizat special din cauza acuzației false a statului, conform căreia „asta însemna că mă vândusem demult, că nu acționam după propria mea voință, ci după voința care mi-a fost impusă”.
După Akresțina, Ihar Karnei a fost trimis într-o închisoare din orașul Șklou, din estul țării. După un obicei care persistă din epoca sovietică, deținuților condamnați pentru „infracțiuni politice”, spre deosebire de cei condamnați pentru crime violente sau financiare, li se refuzau deseori drepturi de bază precum vizitele sau contactul cu rudele, accesul la biblioteca penitenciarului, la terenurile de sport sau la aparatele de exerciții.
„Dacă ești credincios, nu ai voie să mergi la biserică”, menționează jurnalistul, în timp ce „ucigașii, răsculații și escrocii” aveau acces la aceste activități.
De asemenea, deținuții care se opuneau guvernului erau puși într-o poziție compromițătoare atunci când imnul național era difuzat la începutul și sfârșitul zilei: li se cerea să-și țină mâna la inimă, fiind amenințați cu pedeapsă sau prelungirea izolării în celulă dacă refuzau.
Atmosferă „extrem de severă”
Ulterior, Karnei a fost mutat într-o închisoare de regim strict din orașul sud-estic Mazîr. Infrastructura degradată de acolo făcea ca închisoarea din Șklou să pară „ca Las Vegas prin comparație”, însă atmosfera din Șklou era extrem de severă, povestește Karnei.
Cele mai mici presupuse acte de nesupunere erau sancționate cu izolare sau cu plasarea într-o celulă cu mai mulți deținuți, dar cu restricții mult mai dure decât cele obișnuite.
Karnei spune că a fost tratat în mod deosebit de dur de un adjunct al directorului închisorii, pe care l-a recunoscut de la proces, unde acesta fusese unul dintre cei 22 de martori ai acuzării.
Ihar și Ina Karnei, împreună cu cele patru fiice ale lor, se numără printre numeroșii belaruși care au părăsit țara – deseori fugind de teama urmăririi penale sau a unor consecințe și mai grave – după alegerile din 2020. Peste 65.000 de oameni au fost arestați de atunci, iar mulți au relatat că au fost abuzați sau torturați de forțele de ordine.
În ianuarie, cu câteva luni înainte de eliberare, Ihar Karnei a devenit al treilea jurnalist (actual sau fost) de la Europa Liberă forțat să apară în fața camerelor televiziunii de stat într-un material pe care l-a numit „un film de propagandă al KGB”.
Filmele, în care jurnaliștii sunt acuzați că vor să „incendieze Belarusul”, au fost difuzate la televiziunea de stat înaintea alegerilor prezidențiale din ianuarie 2025.
„Era cât pe ce să-mi înghețe nasul” în timpul filmării programului, care „a durat mult” din cauza vremii reci și umede, a spus Ihar Karnei, care a pus la îndoială valoarea propagandistică a acestor videoclipuri.
„Ar trebui să fie clar pentru orice idiot că acești oameni sunt forțați, că asta nu e real”, subliniază el.
Lukașenko a revendicat al șaptelea mandat la alegerile din ianuarie, considerate o farsă de opoziția din exil și de numeroase guverne occidentale.
În ciuda unei serii de eliberări din ultimele luni, un total de 1.175 de persoane considerate deținuți politici de către organizația pentru drepturile omului Viasna se aflau încă în detenție în Belarus la 1 iulie.
Unul dintre ei este Ihar Losik, un jurnalist al Europei Libere arestat acum mai bine de cinci ani.
În afară de apariția forțată în fața camerei pentru unul dintre filmele de propagandă din ianuarie, despre Losik nu s-a mai auzit nimic de aproximativ doi ani.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
