„Probabil că un alt artist ar fi lansat albumul acesta sub un nume diferit”, scrie cronicarul muzical John Platt la începutul unei recenzii dedicate albumului „IC-01 Hanoi”, al doilea lansat în 2018 de o trupă despre care am mai vorbit la Dicționarul de sunete rare, Unknown Mortal Orchestra, din Noua Zeelandă.
Un alt nume, bănuiesc eu, pentru că materialul sonor pe care-l avem aici pleacă cu totul din „teritoriile” frecventate pînă acum de acest grup, adică ceva între un fel de pop lejer, pe alocuri melancolic, și sunetul abraziv, frust, visceral, cumva la marginea violenței sonore, al ghitărilor hard-rock de la sfîrșitul anilor 1960, în spațiul anglo-saxon.
Sunetul de pe noul album a rămas abraziv și frust, dar a devenit cerebral, a „călătorit”, adică, spre psihedelic (acel psihedelic însă inconfundabil nemțesc, numit generic krautrock), îmbârligat în forme neașteptate de jazz.
Uimitor e că această „călătorie” stilistică nu e și una temporală, cum s-ar putea crede, din moment ce „Hanoi” fost lansat în octombrie, iar celălalt album, „Sex & Food”, în aprilie.
Nu, „Hanoi” a fost înregistrat în pauzele pe care le luau Unknown Mortal Orchestra la înregistrarea lui „Sex & Food”.
Din cauza asta ar fi fost cu totul improbabil, cred, ca Unknown Mortal Orchestra să lanseze noul său album sub un nume diferit.
Unknown Mortal Orchestra, adică Ruban Nielson, ghitară, voce, Jacob Portrait, bas, Quincy McCrary, clape, și Amber Baker, tobe, plus un muzician invitat, vietnamezul Minh Nguyen, care cântă la mai multe instrumente tradiționale din Vietnam.
