Puțină arheologie contemporană sonică azi, într-un oraș doldora de cultură, arhitectură, artă, muzică - veche, clasică, modernă, cosmopolită: Viena.
Pe la sfîrșitul anilor 1990, la Viena exista o vibrantă scenă muzicală underground, cluburi de dans și case de discuri care promovau muzicieni și disc-jockeys a căror muzică ieșea din „canoanele” produselor culturale de divertisment, care se numesc generic mainstream (muzica din topuri sau de pe FM-uri, ascultată îndeobște ca zgomot ambiental la coafor, în lift și la supermarket).
Zeci de muzicieni și disc-jockeys, precum Sofa Surfers, Kruder&Dorfmeister, dZhihan&Kamien, Stefan Jungmair, despre care și cu care - mă rog, cu unii dintre ei - am vorbit la Dicționarul de sunete rare, alcătuiau o nișă muzicală „înșurubată” perfect în ceea ce a reprezentat pînă la un punct însuși Imperiul austro-ungar: un creuzet multinațional. În cazul acesta fiind însă vorba de culturi muzicale din afara granițelor Austriei, adunate laolaltă prin muzica electronică.
Una din cele mai importante platforme a acestei muzici a fost casa de discuri Vienna Scientists, care a publicat între 1999, când a fost înființată, pînă în 2015, când probabil a dispărut, zeci de compilații cu muzicieni și disc-jockey downtempo, trip-hop, funk, dub, soul, jazz, breakbeat, rythm’n’blues, Brazil, latin, afro, și mai știu eu cîte altele, toate învăluite, adunate laolaltă în sunete electronice.
Am spus la început că e vorba de arheologie contemporană sonică, pentru că „săpând” pe internet după Vienna Scientists, am dat și peste site-ul lor, un site cu linkuri ce par active, dar care, dacă dai click pe ele, deschid pagini albe, ceea ce înseamnă că e e un fel de „vestigiu” a ceea ce au fost cândva Vienna Scientists, fără însă nici un fel de conținut.
Am găsit și contul lor pe Facebook, inactiv din 2015 încoace, în care, la rubrica despre, cineva a scris: „sală de dans și cântec în loc de tropăit, cu un simțămînt pentru adîncimea și căldura sufletului”.
