Fruntașii Partidului Acțiune și Solidaritate cheamă oamenii și miercuri, 28 aprilie, la un protest organizat în fața Curții Constituționale, când magistrații vor examina sesizările privind legalitatea introducerii stării de urgență în Republica Moldova, începând cu data de 1 aprilie. La fel și liderul socialiștilor, Igor Dodon, amenință cu proteste, dacă președinta Maia Sandu va semna decretul de dizolvare a Parlamentului: „CC poate anula starea de urgență, și ne vom pomeni într-o situație fără precedent”. El a făcut aceste declarații după ce a invitat-o pe președintă la dialog. Cum sunt văzute de la Moscova confruntările politice de la Chișinău? O convorbire cu politologul Victor Josu, stabilit de mai mulți ani în capitala Rusiei.
Victor Josu: „Nu știu cum văd aceste realități oficialitățile ruse, oficialii ruși, în ceea ce mă privește pe mine și din discuțiile pe care le mai am cu unii analiști de aici, se observă foarte clar că, dacă e să vorbim în termeni geopolitici, Rusia pierde teren din cauza faptului că Dodon își pierde pozițiile, toate pozițiile pe care le-a avut, și nu atât Dodon poate în persoană, cât în genere acest proiect politic în frunte cu Dodon, proiectul Partidului Socialiștilor, inclusiv prin ultimele mișcări pe care le-au făcut socialiștii pe scena politică moldovenească. Am în vedere această încăierare cu Curtea Constituțională care s-a început un pic mai devreme...”
Europa Liberă: Cum ați înțeles acest gest al deputaților socialiști, al celor din Partidul „Șor” și „Pentru Moldova” de a-și subordona politic Curtea Constituțională?
Victor Josu: „Nu poți, pur și simplu, din propria voință să iei și se demiți niște judecători ai Curții Constituționale, în genere, nici chiar din judecătoriile din primă instanță nu poate parlamentul din propria voință să ia să modifice, să facă schimbări, indiferent de ce majoritate este acolo, de ce orientare politică, sunt niște lucruri specifice, procedura este cu totul alta, legislația prevede cu totul alte lucruri. Deci, s-au încălcat în mod evident orice prevederi - și constituționale, și legale. Ce înseamnă să ieși și să spui că atunci ai votat o componență, acum nu-ți place, ai adoptat o hotărâre cu care nu ești de acord? Bine, hai și vom umbla și vom schimba... Deci a fost într-atât de evident acest pas în contradicție nu numai cu Constituția, cu legile, dar și cu bunul-simț. Dacă în politică mai există noțiunea de bun-simț, vasăzică ceea ce a rămas dintr-însa a venit în contradicție absolut cu totul.
A fost un pas în contradicție nu numai cu Constituția, cu legile, dar și cu bunul-simț...
Și eu cred că chiar și Dodon vineri seară a fost conștient de acest lucru, fiindcă după ce a fost declarația ambasadorului Michalko, după ce a venit cu o declarație Ambasada Statelor Unite, în seara zilei de vineri, Dodon personal a recunoscut că da, noi nu suntem de acord cu hotărârea Curții, dar noi ne vom conforma. Și când colo vedem că luni dimineață, adică ieri-dimineață a venit iarăși cu niște propuneri, cu niște oferte, cu nu știu ce, cu niște negocieri către Maia Sandu, că hai să stăm și să ne înțelegem. Dar despre ce să vă înțelegeți? Voi ați încălcat, ceea ce ați făcut voi a fost o încălcare. Adică, voi corectați-vă greșeala și după asta, dacă va dori cineva să discute cu voi, e altă treabă. În fine, comportamentul acesta, în opinia mea, cel puțin, denotă faptul că Dodon este până în prezent într-o stare de frustrare.”
Europa Liberă: El nu se împacă cu gândul că a pierdut puterea, el vrea să revină în prim-planul politicii? Ce și-ar dori Igor Dodon, dacă ziceți că nu ar mai avea sprijinul Moscovei, el fiind considerat totuși un politician cu viziuni proruse?
Victor Josu: „Nu putem spune că el nu va avea niciun fel de sprijin, dar înseși pozițiile lui, deoarece ele se micșorează, am văzut, sub aspectul ratingului, sub aspectul șanselor pe care poate să le aibă la viitoarele alegeri Partidul Socialiștilor, fiindcă dacă Dodon din start ar fi înțeles un lucru care mi se pare că era clar, că acest parlament este compromis, el din start a fost compromis - și din cauza sistemului mixt de alegeri prin care a fost ales, și din cauza faptului că alegerile acelea din 24 februarie 2019 au fost sub coordonarea lui Plahotniuc făcute, din criza care a fost că trei luni de zile nu s-a putut forma nicio majoritate atunci, în toată primăvara anului 2019, însă, până la urmă, s-a ajuns, hai să zicem așa, sub presiunea partenerilor externi, s-a format acea coaliție a socialiștilor cu Blocul ACUM, pe care tot Dodon pe urmă a distrus-o, adică o serie întreagă de acțiuni politice care au compromis acest parlament.
Și tu în loc să scapi cât mai degrabă de el și să te menții pe poziții, hai să zicem așa, atunci chiar dacă ai pierdut tu președinția, dar formațiunea ta avea, în opinia mea, niște poziții destul de puternice și în loc să mergi dintr-odată și să accepți această idee cu alegerile anticipate, să mergeți la dizolvarea parlamentului și să ieșiți la o nouă treaptă, în genere, să se schimbe, să nu se mai discute despre Plahotniuc, despre această moștenire, ei s-au pus în poziția de a apăra acest parlament prin diferite pretexte, numai ce pretexte nu s-au adus în toată această perioadă. Dar istoria cu Curtea Constituțională doar nu s-a început vineri, ea s-a început mai devreme. Iată chiar să luăm unul din penultimele exemple când s-a votat această majoritate a socialiștilor cu Șor și cu acești transfugi, au votat niște modificări la buget. Păi, voi ați făcut modificări la buget fără să aveți avizul guvernului. Din start erați conștienți de faptul că Curtea Constituțională îl va anula, fiindcă nu poți fără avizul guvernului, iar un guvern provizoriu nu poate face așa aviz, nu poate da aviz la modificarea bugetului, asta poate face numai un guvern cu competențe depline.”
În loc de scape cât mai repede de acest parlament compromis, ei s-au pus în poziția de a-l apăra prin diferite pretexte...
Europa Liberă: Dar Dvs. credeți că disperarea lor crește și pe fondalul așteptării verdictului Înaltei Curți referitoare la instituirea stării de urgență?
Victor Josu: „Eu nu știu ce va fi cu această decizie, fiindcă aici depinde din punct de vedere procedural, nu cred că Curtea se va apuca să analizeze dacă există sau nu circumstanțe pentru instalarea stării de urgență, dar Curtea poate analiza dacă s-au respectat sau nu procedurile constituționale și normele constituționale atunci când s-a declarat starea de urgență.”
Europa Liberă: Da, dar socialiștii s-ar considera învinși dacă ar anunța verdictul că trebuie scoasă starea de urgență?
Victor Josu: „Starea de urgență din start nu era clar pentru ce se introduce. Însuși Ciocoi, prim-ministrul interimar, a recunoscut acest lucru când a fost întrebat ce au de gând să facă, pentru ce au nevoie de starea de urgență. Dânsul n-a putut da în parlament un răspuns clar că, iată: 1) facem asta; 2) facem asta; 3, 4, nimic. El așa a și spus că este un fel de posibilitate de a anula dizolvarea parlamentului, fiindcă Constituția spune clar că parlamentul nu poate fi dizolvat în stare de război, de asediu și în timpul stării de urgență.”
Europa Liberă: Și după ce va fi anunțată hotărârea Curții Constituționale, va fi clar când ar putea să aibă loc și alegerile parlamentare anticipate, pentru că Maia Sandu a insistat pe ideea dizolvării actualului parlament și ajungerea la anticipate?
Victor Josu: „Într-adevăr, s-a ajuns într-o situație de neclaritate, fiindcă în cazul în care Curtea anulează această hotărâre cu starea de urgență, atunci, da, atunci este clar, atunci președintele deja în baza hotărârii existente a Curții dizolvă parlamentul și fixează data alegerilor parlamentare anticipate. În cazul în care hotărârea rămâne așa cum este, trebuie să așteptăm acele 60 de zile, pentru că după asta ce se întâmplă? Și dacă această majoritatea din nou va prelungi starea de urgență, pretextând cu campania de vaccinare? Ceea ce, după mine, este și aici un mare neadevăr, fiindcă dacă ei într-adevăr ar fi fost preocupați de pandemie și de vaccinare, în mod normal, haideți să vorbim așa, vasăzică, când Dodon era președinte în toamnă avea parlamentul, avea majoritatea, avea guvernul lui, guvernul Chicu, cine i-a împiedicat pe ei să negocieze cu Federația Rusă aducerea vaccinului Sputnik atunci și să înceapă campania de vaccinare în luna noiembrie? Rusia la început
Dodon prin ceea ce face acum denotă o lipsă de strategie de viitor...
ul lui septembrie anul trecut deja a început negocierile cu un șir de state care aveau interesul să aducă acest vaccin.”
Europa Liberă: Dl Josu, devine clar că și vaccinul a fost politizat...
Victor Josu: „Desigur, fără doar și poate, nu se urmărea interesul de a lupta cu pandemia, erau interese politice... Dar încă o dată repet, Dodon prin ceea ce face acum denotă o lipsă de strategie de viitor, eu nu știu ce are de gând să facă el mai departe, dar, de fapt, nici nu mă interesează.”
Europa Liberă: Bine, dar așa sau altfel, oricum, sondajele arată că PSRM are șanse mari să acceadă în următorul parlament, va avea, cel mai probabil și multe mandate. Igor Dodon, dacă devine deputat, o să aibă și el pofte politice în continuare?
Victor Josu: „În ceea ce privește următoarea configurație, din așteptările care pot fi legate de aceste alegeri, una din așteptările mele este ca să se facă ordine pe segmentul de dreapta. Eu cred că președintele Maia Sandu are această mare șansă ca pe dreapta să rămână un singur partid, Partidul Acțiune și Solidaritate, cu un număr, zic eu, impunător de mandate, partid care să meargă în aceeași direcție cu președintele, cu aceeași politică, astfel, cel puțin, pe dreapta să avem o claritate și să fie pe viitor o perspectivă. În ceea ce privește stânga, aici situație e mai complicată. Da, într-adevăr, Partidul Socialiștilor are șanse să purceadă cu un număr de mandate, dar nu cred că va fi deja atât de impunător cum a fost până în prezent. Sunt sondaje între sondaje, sunt diferite sondaje, dar ceea ce face Dodon denotă faptul că dânșii pierd teren. Da, au un segment electoral care este al lor, dar în ceea ce privește indecișii, doar la noi tot timpul, în toate alegerile rata aceasta a indecișilor este mare, nu cred că din partea indecișilor vor fi mulți din cei care vor dori iarăși să voteze cu socialiștii. Există Partidul Nostru, există această nouă formațiune - am în vedere Congresul Civic -, nu știu au ei șanse, nu au ei șanse, dar, cel puțin, luptă. La urma urmei, cred să se va lansa iarăși și Partidul Comuniștilor, adică pe stânga va fi, așa, un fel de luptă...”
Președintele Maia Sandu are marea șansă ca pe dreapta să rămână un singur partid, PAS...
Europa Liberă: Dar exponenții PSRM spun că ei se gândesc la ideea să facă un bloc de stânga și PSRM îi invită în acest bloc pe cei din partidul lui Vladimir Voronin.
Victor Josu: „Dodon, după ce a fost președinte 4 ani de zile, după ce s-a comportat așa cum s-a comportat absolut cu toți, adică n-a vrut cu nimeni niciodată să discute, n-a vrut cu nimeni să facă niciun fel de înțelegere, adică s-a pus el în frunte, datorită, mă rog, unor calități care nu sunt chiar ale lui, noi le-am văzut și la alți lideri politici și până la dânsul, adică devine imposibilă orice înțelegere și orice asociere, ceea ce spune el acum că invită pe oricine, mai degrabă poate l-au sfătuit consultanții sau poate el însuși face asta, dar este mai degrabă o mișcare de PR, eu așa o văd, un fel de gest propagandist, nu însă și o invitație serioasă la niște discuții, așa cum a procedat el și cu aceste invitații către Maia Sandu pe care le făcea: hai și-om sta de vorbă... - Dar despre ce să vorbim? Dodon pentru Maia Sandu este o parte din moștenirea lăsată de Plahotniuc. Iată a fost pe timpuri acest binom Plahotniuc-Dodon, deci cu Plahotniuc s-a rezolvat cum s-a rezolvat și a rămas partea cealaltă a binomului, iar Maia Sandu are scopul ei, ca să se debaraseze de această parte a moștenirii. Cum va fi acest lucru mai departe, ce va fi, vom vedea. Vom vedea care va fi configurația viitorului parlament, dar, deocamdată, așteptăm decizia Curții.”
Europa Liberă: În general, cum ar trebui să-i răspundă Maia Sandu lui Igor Dodon atunci când o invită la dialog, spunând că ea trebuie să discute cu parlamentul, pentru că doar în asemenea fel s-ar putea depăși criza politică?
Victor Josu: „Vedeți și acutizarea crizei, criza, să zicem așa, a existat mai de mult, dar ea s-a acutiza vinerea trecută. Cel puțin, voi corectați-vă ceea ce ați făcut vineri, adică anulați hotărârea luată, adică acum nu are rost, fiindcă deja s-a pronunțat Curtea Constituțională, dar înainte de a lansa acest apel către dialog, faceți pasul vostru, în primul rând, curățați ceea ce ați făcut după voi, faceți curat și după asta, poftim, veniți cu ideea că, iată, noi ne-am corectat ceea ce am făcut, așteptăm din partea voastră nu știu ce fel de pas, dar dânșii doar nu au făcut ceea ce trebuie, în opinia mea, atunci când vrei să negociezi cu cineva.”
Europa Liberă: Dar ce trebuie să facă PSRM, fracțiunea socialiștilor, iată, reieșind din aceste împrejurări?
Victor Josu: „Consider că timpul pentru acest proiect a fost scăpat. Cel mai bun lucru, dacă să vorbim de partid și în privința acestuia de a avea un viitor a fost ca, după ce și-a pierdut funcția, Dodon să încerce să facă un fel de mișcare, să aducă pe cineva în fruntea acestei formațiuni, el să se păstreze pe undeva, fiindcă el deja a devenit o figură perdantă. Și orice ai încerca tu să faci, dacă tu de-acum ai început să pierzi fiind în fruntea formațiunii, impactul acesta negativ se răsfrânge și asupra ei, impactul tău personal negativ, adică imaginea ta personală negativă, dar la noi, din păcate, noi doar știm această istorie, la noi partidele politice se formează în interesul unui sau altui lider și atâta timp cât se menține liderul la suprafață, atât timp există și partidul. Deîndată ce liderul începe să scadă în sondaje, în rating, scade și formațiunea. Așa a fost și până la Dodon și Dodon urmează această cale, care, din păcate, nu este cea mai bună pentru sistemul politic din Moldova, dar alte exemple deocamdată noi nu avem de urmat. Poate va reuși ceva să facă Maia Sandu, nu vreau acum să fac presupuneri, fiindcă trebuie să vedem cu ce se va termina această istorie și când totuși vor avea loc aceste alegeri anticipate, despre care se vorbește deja de mult timp.”
Europa Liberă: Și totuși, ce presupuneri ați avut?
Victor Josu: „Așteptarea despre care am spus deja, că totuși va rămâne pe dreapta un singur partid puternic, dar mai departe strategia acestui partid și ce și cum va fi în mare măsură va depinde de Maia Sandu și de echipa care este acum și în fruntea partidului, și la președinție. Oricum, vorbim despre o mișcare politică comună, cu aceleași scopuri. Vom vedea mai departe ce vor propune, dar din ceea ce s-a spus – lupta cu corupția, adică această reformă mult râvnită a sistemului judecătoresc și a justiției, oriunde ai da, nimerești că trebuie făcute reforme. Reforme, reforme, reforme... De bine, de rău, parcă cu procuratura ceva-ceva acolo au început, dar noi vedem ce se face în sistemul judecătoresc. Până și acest caz cu acești doi deputați care au fost lipsiți de imunitate, numai-numai a încercat procuratura să-i rețină, că îndată a venit o decizie judecătorească și iarăși le-a dat drumul, adică e debandadă în sistemul juridic, dar trebuie de făcut regulă. Aștept Maia Sandu să înceapă să facă regulă, iată așa văd eu situația acum... Ei, dar nu contează, bărbat sau femeie, dacă bărbații nu au minte, atunci femeile să treacă.”