Victor Ponta se află într-o situație complicată tocmai pentru că e greu de crezut că nu știa ce făceau sora și cumnatul său.
În spatele premierului Victor Ponta, familia și prietenii lui politici au profitat, prin mai multe firme, de afaceri cu statul și fonduri europene, gestionate se pare defectuos.
De ce românilor le e teamă de ce se întâmplă în Ucraina şi au încredere în Germania?
Poroșenko a spus la finalul întrevederii cu Iohannis că îl așteaptă cât mai curând la Kiev pe șeful statului român.
Pentru a doua oară Senatul României votează împotriva începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian.
Klauss Iohannis ar vrea să convingă Germania și Franța să primească România în Schengen.
Deputata Elena Udrea a fost reținută după o audiere la sediul din București al DNA care a durat mai mult de 10 de ore.
Primul discurs al președintelui României Klaus Iohannis în Parlamentul de la București.
Direcția Națională Anticorupție anunță în fiecare zi acțiuni pornite împotriva actualilor sau foștilor demnitari.
Declarațiile ei aruncă o undă de îndoială asupra serviciilor de informații, la fel cum începerea cu întârziere a cercetării ei penale umbrește DNA.
Premierul socialist al României, Victor Ponta, este supus unor presiuni concentrice pe care încearcă să le reducă prin strategii simultane.
Protejata fostului președinte Traian Băsescu pusă sub control judiciar de procurorii anticorupție din România.
Raportul pe Justiție al Comisiei Europene critică pe larg mai cu seamă Parlamentul român…
E posibil ca demisia lui George Maior să fi fost acceptată la Palatul Cotroceni, după ce judecătorii Curții Constituționale s-au plâns că asupra lor se fac presiuni pentru adoptarea legii big brother.
Noul președinte al României, liberalul Klaus Iohannis, a vizitat Centrul Național pentru Studierea Arhivelor Fostei Securități, evenimentul readucând în discuție subiectul muzeului comunismului.
Pregătirile pentru schimbarea guvernului condus de Victor Ponta se fac deocamdată într-o oarecare surdină.
Magistratul Toni Greblă este cercetat penal, suspectat de fals în documente vamale, trafic de influență, incompatibilitate, fals în declarația de avere și formarea unui grup infracțional organizat.
Preşedintele României a fost absolvit de acuzaţia de incompatibilitate.
Creșterea francului elvețian în raport cu euro și deci și cu leul a redeschis în România dezbaterea responsabilității creditului pentru populație.
Un adevărat proces al comunismului nu va mai avea loc niciodată pentru că autorii morali sau direcți ai crimelor dispar în mod natural, fără să fi fost deranjați vreodată…
Încarcă mai mult