O misiune a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), condusă de șeful organismului de supraveghere nucleară al ONU, Rafael Grossi, a sosit la centrala nucleară Zaporojie, ocupată de Rusia, pentru o inspecție.
Zhwandoon TV este cea mai recentă instituție media independentă care a fost supusă la presiuni în Afganistan, unde talibanii au încercat să elimine orice formă de disidență.
Președintele Cehiei, Petr Pavel, afirmă că civilii ruși care trăiesc în țările vestice ar trebui monitorizați de serviciile de securitate.
Rusia a lansat în cursul nopții o nouă serie de atacuri aeriene asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk, în timp ce în întreaga țară a fost declarată din nou alertă antiaeriană.
Trupele rusești care se îndreptau spre Zaporojie au ajuns doar până la podul prăbușit de pe râul care traversează Kamianske, în februarie 2022. Acum, contraofensiva ucraineană fiind în curs de desfășurare, zona este cutremurată neîncetat de bubuitul rachetelor și al proiectilelor de artilerie.
Anatoli Berezikov, în vârstă de 40 de ani, care își ispășea a treia pedeapsă administrativă consecutivă, a murit într-un centru de detenție temporară din Rostov pe Don.
Ministrul taiwanez de externe, Joseph Wu, a început la Praga un turneu european. El încearcă să profite de schimbarea relațiilor dintre Beijing și Bruxelles.
Iată câteva dintre cele mai semnificative fotografii din cea de-a 24-a săptămână a anului 2023 din întreaga regiune acoperită de RFE/RL.
Președintele ceh Petr Pavel afirmă că serviciile de securitate ar trebui să-i monitorizeze pe rușii care trăiesc în Occident, considerând că acesta este „pur și simplu costul războiului” declanșat de Kremlin împotriva Ucrainei.
Marina Galisova este redactoarea-șefă a revistei și publicației online .týždeň („Săptămâna”), jurnalistă specializată în politică externă.
Pristina a acuzat forțele sârbe de „răpirea” a trei ofițeri de poliție în regiunea de nord a Kosovo, locuită predominant de etnici sârbi, unde situația rămâne tensionată de câteva săptămâni din cauza instalării în funcții a unor primari de etnie albaneză.
Secretarul de Stat, Antony Blinken se va deplasa în China la sfârșitul săptămânii într-o vizită cu o mare miză, în încercarea de a îmbunătăți raporturile dintre cele două mari puteri.
Încarcă mai mult