Trei președinți din trei țări baltice merg împreună pe 27 august la Chișinău ca să felicite R. Moldova de Ziua Independenței. Ce se știe despre cei trei?
Arestul în Franţa al directorului platformei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a fost prelungit duminică şi ar putea dura până la 96 de ore. Durov a fost reținut duminică pe un aeroport din Paris și plasat imediat în arest preventiv.
Papa Francisc a condamnat măsura recentă a autorităților de la Kiev, care au interzis activitatea organizațiilor religioase cu legături cu Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina.
Trupele conduse de NATO au pus capăt războiului devastator din Kosovo în urmă cu 25 de ani, însă atacurile asupra patrimoniului sârbesc au modificat peisajul cultural al regiunii. Mai multe biserici și mănăstiri deteriorate au fost restaurate cu fonduri UE, altele au dispărut complet.
Premierul israelian Beniamin Netanyahu a declarat duminică, 25 august, că atacurile aeriene din sudul Libanului asupra țintelor Hezbollah, care a fost desemnată organizație teroristă de Statele Unite, au împiedicat grupul să lanseze „mii de rachete” înspre Israel.
În munții de unde izvorăsc apele care alimentează marele râu Sîrdaria, trei generații de apicultori kârgâzi caută câmpurile de flori care vor hrăni zecile de mii de albine ce le țin în viață afacerea de familie.
Cetățenii non-UE care intră în spațiul Schengen vor fi monitorizați printr-un nou sistem de intrare-ieșire, care va intra în vigoare din 10 noiembrie. Cei din țările scutite de viză, inclusiv R.Moldova, vor avea nevoie de o autorizare online de intrare în UE. După unii, din luna mai, 2025.
Gruparea paramilitară Hezbollah a lansat duminică dimineață sute de rachete asupra Israelului. Atacul masiv vine ca răzbunare pentru asasinarea, luna trecută, a unui comandant superior al organizației libaneze.
În timp ce Ucraina marchează 33 de ani de independență, pe 24 august, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că 115 prizonieri ucraineni au fost eliberați în urma unui schimb cu Rusia.
Încarcă mai mult