Pe cât de monolit-unitară pare a fi, văzută din exterior, poezia generaţiei ’80 (y compris, cea din Antologia… lui Muşina), la o lectură atentă se disting câteva poetici de autor – Nota bene: clasamentul propus în prefaţă e unul mai degrabă schematic –, datorate unor „personalităţi poetice ireductibile”: „outsiderul” Mircea Cărtărescu ia faţa lui Traian T. Coşovei şi Florin Iaru pe terenul de joacă al acestora din urmă; tot aşa cum Alexandru Muşina, unul dintre cei Cinci, se arată a fi un poet de prim-plan odată cu Budila-Express; Nichita Danilov este tot mai singular în parohia lui; Liviu Ion Stoiciu ridică la putere mitologia personală; Mariana Marin dă o Est Etică în care se regăsesc liniile de forţă ale generaţiei; Romulus Bucur, pe de-o parte, şi Aurel Pantea, pe de-alta, sunt doi caligrafi desăvârşiţi, primul al scrisului propriu-zis, şi ultimul al angoaselor subliminale; Marta Petreu, la un pol, şi Simona Popescu, la altul, transcriu experienţe de viaţă diametral opuse, de femeie-vampă prima, şi de fetiţă abia ajunsă la pubertate, cea de a doua; Ion Mureşan dă glas (profetic!) nebuniei, pe când Cristian Popescu o domesticeşte, bagatelizând-o; Matei Vişniec coboară funambulescul în cotidianul cel mai banal; Ion Stratan foarţează scriitura etc., etc.
Din păcate, selecţia textelor îi depunctează pe unii şi-i favorizează pe alţii, cel puţin din punct de vedere al evoluţiei ulterioare (Aurel Pantea are nepermis de puţine pagini faţă de Caius Dobrescu, să zicem; altminteri, în chiar anul apariţiei Antologiei…, primul scoate Negru pe negru, unul dintre volumele de referinţă ale generaţiei ’80); ca să nu mai spun că Paul Grigore poate fi oricând înlocuit cu Octavian Soviany (sau Emil Hurezanu sau Augustin Pop sau Andrei Zanca – lista rămâne deschisă). Nu că „împroprietărirea” cu asupra de măsură a unora şi parţiala „expropriere” a altora ar schimba din temelii relieful generaţiei, dar o mai dreaptă aşezare în teren ar fi fost de dorit – la urma urmei, înainte să treacă prin Braşov, una dintre axele poeziei optzeciste s-a trasat via Piatra Neamţ (cu onestitatea-i caracteristică, antologatorul aminteşte în prefaţă de „colocviile de poezie de la Sighişoara şi Piatra Neamţ”), de unde este selectat doar regretatul Aurel Dumitraşcu (nu aş vrea să cred că din motive sentimentale!), lăsându-se pe dinafară Adrian Alui Gheorghe (nu-i bai, acesta se va regăsi pe „lista lui Manolescu”, de data asta în colecţia Canon a editurii lui Muşina).
Mă tem însă că niciun arpentor nu ar fi în stare să mulţumească pe toată lumea, şi oricum trebuie luată în calcul şi calitatea solului (cernoziom curat, Poemul despre poezie, al lui Ion Mureşan, de doar 5 versuri; la fel şi M.M. al Marianei Marin, de citat cap-coadă: „Liniile din palma mea stângă/ seamănă uimitor cu cele din palma mea dreaptă./ Nu ştiu ce înseamnă pentru chiromanţi asta./ E ca şi cum aş fi venit pe lume în rugăciune”), şi proximitatea/distanţa faţă de principalele axe de comunicaţie (lunediştii sunt de departe favorizaţi, în dauna echinoxiştilor sau a aripei moldave), şi de suzeranul pe a cărui „moşie” li s-a repartizat lotul de pământ (Manolescu versus Marian Papahagi & Ion Pop versus Al. Călinescu), şi câte şi mai câte. Fără a fi demarcate cu stricteţe, „plăcile tectonice” ale celor trei mari areale sunt inegale atât ca suprafaţă (partea leului îi revine neîndoios Bucureştilor, gruparea braşoveanu gravitând oarecum în jurul capitalei), cât şi raportate la „nivelul mării” (Dealurile Clujului şi Dejului, Coasta Iaşilor şi Câmpia Vlăsiei).
Şi dacă tot am trecut nu atât dintr-un aliniat în altul, cât dintr-un plan (orizontal) într-unul vertical, force est de constater că adevăratul relief al Antologia poeziei generaţiei ’80 îl dau cele câteva poeme de vârf, nu doar ale desantului în cauză, ci ale poeziei româneşti postbelice, de la O seară la Operă a lui Mircea Cărtărescu la Budila-Express al lui Alexandru Muşina, fără a uita de Nouă variaţiuni pentru orgă ale lui Nichita Danilov, Pasivul absent şi Adio. La Galaţi ale lui Florin Iaru, Înălţarea la cer şi Izgonirea din poezie ale lui Ion Mureşan sau Corabia lui Matei Vişniec. Greu de spus care ar fi vârful Omul al antologiei (încă ezit între Înălţarea la cer sau Izgonirea din poezie şi Budila-Express), cert este că Poetul generaţiei nu poate fi decât Unul-Adunat-Împreună – zice-ţi-i pe nume.