Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun


Atunci când Nichita Stănescu scria: „Poetul ca şi soldatul…”, în mod sigur nu s-a gândit la luptele intestine dintre literaţi. Tabere au existat dintotdeauna, dar trebuia să se ajungă în plină democraţie cu specific moldav pentru ca Ziua Internaţională a Poeziei să fie literalmente ruptă-n două la Chişinău, partizanii ex-preşedintelui Mihai Cimpoi (ce nu-şi recunoaşte de mai bine de patru luni înfrângerea în alegerile din 29 octombrie 2010, în ciuda validării rezultatelor de către Ministerul Justiţiei al RM) adunându-se pe Aleea Clasicilor la un recital „între patru ochi”, iar ceilalţi – de fapt, absoluta majoritate – răspunzând chemării preşedintelui ales al USM, Arcadie Suceveanu, de a participa la un maraton poetic în Sala cu Cămin de la sediul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Cum era şi firesc pentru un om care respectă democraţia internă, fie şi într-o zonă în care ierarhiile (deloc democratice!) au ultimul cuvânt, m-am dus la USM, deşi mi-ar fi plăcut ca maratonul organizat de noua conducere să aibă loc într-un spaţiu mai puţin convenţional – în troleibuz, la piaţa de alimente, la talcioc, la gara auto (sau de trenuri; după moartea tinerei poete ruse în atentatul terorist de la aeroportul din Domodedovo, nu aş îndrăzni să propun aeroportul internaţional Chişinău, deşi m-a bătut gândul…), la urma urmei într-o librărie – alta decât din Centru (pentru a nu monopoliza acţiunea) –, în ideea că poezia se întâmplă în lume, totul e s-o exprimi. Or, de data aceasta „lumea” s-a restrâns între pereţii unei instituţii, altădată de mare prestigiu, acum tot mai „supt vremi”, chit că un vânt de înnoire tot se simte… Cum însă, helas! cu o singură floare nu se face primăvara, nici o manifestare coborâtă cu hârzobul din cerurile înstelate ale Uniunii Europene nu poate compensa anii de lipsă a USM din viaţa „exterioară” a societăţii. Ca să parafrazez un titlu celebru – La vie est ailleurs –, viaţa literară s-a întâmplat în ultimul deceniu şi mai bine în altă parte, uneori în sălile pline ale unor librării, alteori într-o cumplită singurătate.

Puţine surprize, în cadrul maratonului de la USM – poeţii buni au confirmat, amatorii & grafomanii n-au lipsit nici ei la apel, gestul frumos al lui Teo Chiriac de a-i lăsa pe tineri să recite din contul „timpului său” (cât ce să uit – Nicolae Popa a adus o clepsidră, fiecărui ins revenindu-i răstimp de o răsturnare a nisiparniţei) a fost mai puţin eficient, şi asta deoarece au dat buzna tot felul de nechemaţi şi nechemate (mai puţin o tânără, cu un poem auto-ironic despre primăvară), alte câteva voci i-au readus pe regretaţii Gheorghe Vodă, Adrian Păunescu, s-a auzit şi Poemul alcoolicilor de Ion Mureşan, dar şi versuri în rusă & găgăuză… Într-un cuvânt, s-a marcat (subl. mea) Ziua Internaţională a Poeziei, dar… sărbătoarea a lipsit. Să fie oare chiar întâmplător faptul că Arcadie Suceveanu dăduse startul maratonului de azi evocând nostalgic Sărbătoarea Poeziei de altădată, când Aleea Clasicilor din Chişinăul anilor ’80-’90 era neîncăpătoare pentru toţi cei veniţi să asculte. Nu cumva publicul venit (sau totuşi – adus?!...) la maratonul de la USM nu se are cu ascultatul, ci doar cu recitatul „creaţiei proprii”?! Ştiu că nu sună foarte democratic, dar cultura nu e „după clepsidră”, ci „pe scară (valorică)” – tânărul chemat să se producă în faţa unor profesionişti trebuie să trăiască evenimentul ca pe o „mare glorie” (vorba lui K. Kavafis), şi nu să împroaşte cu producţiile sale puerile sărind peste capetele scriitorilor consacraţi (e de înţeles gestul lui Serafim Saka de a părăsi, sastisit, recitalul, după ce s-a trecut la „rezerve”…). Poate că – ierte-mi-se gura slobodă – cu Ziua Internaţională a Poeziei e ca şi cu globalizatul Valentine’s Day, pe care nu văd de ce trebuie să-l sărbătorim la grămadă cu toată lumea câtă vreme avem Drăgaicele noastre.
Altfel spus, cu poezia (cea de toate zilele, fără majusculă) e ca într-o inscripţie pe care am văzut-o recent la o tarabă închisă din Piaţa Centrală: „Mă întorc când vin”. Nimeni nu ştie când a plecat, dar unii o mai aşteaptă!
(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

Pe cât de monolit-unitară pare a fi, văzută din exterior, poezia generaţiei ’80 (y compris, cea din Antologia… lui Muşina), la o lectură atentă se disting câteva poetici de autor – Nota bene: clasamentul propus în prefaţă e unul mai degrabă schematic –, datorate unor „personalităţi poetice ireductibile”: „outsiderul” Mircea Cărtărescu ia faţa lui Traian T. Coşovei şi Florin Iaru pe terenul de joacă al acestora din urmă; tot aşa cum Alexandru Muşina, unul dintre cei Cinci, se arată a fi un poet de prim-plan odată cu Budila-Express; Nichita Danilov este tot mai singular în parohia lui; Liviu Ion Stoiciu ridică la putere mitologia personală; Mariana Marin dă o Est Etică în care se regăsesc liniile de forţă ale generaţiei; Romulus Bucur, pe de-o parte, şi Aurel Pantea, pe de-alta, sunt doi caligrafi desăvârşiţi, primul al scrisului propriu-zis, şi ultimul al angoaselor subliminale; Marta Petreu, la un pol, şi Simona Popescu, la altul, transcriu experienţe de viaţă diametral opuse, de femeie-vampă prima, şi de fetiţă abia ajunsă la pubertate, cea de a doua; Ion Mureşan dă glas (profetic!) nebuniei, pe când Cristian Popescu o domesticeşte, bagatelizând-o; Matei Vişniec coboară funambulescul în cotidianul cel mai banal; Ion Stratan foarţează scriitura etc., etc.

Din păcate, selecţia textelor îi depunctează pe unii şi-i favorizează pe alţii, cel puţin din punct de vedere al evoluţiei ulterioare (Aurel Pantea are nepermis de puţine pagini faţă de Caius Dobrescu, să zicem; altminteri, în chiar anul apariţiei Antologiei…, primul scoate Negru pe negru, unul dintre volumele de referinţă ale generaţiei ’80); ca să nu mai spun că Paul Grigore poate fi oricând înlocuit cu Octavian Soviany (sau Emil Hurezanu sau Augustin Pop sau Andrei Zanca – lista rămâne deschisă). Nu că „împroprietărirea” cu asupra de măsură a unora şi parţiala „expropriere” a altora ar schimba din temelii relieful generaţiei, dar o mai dreaptă aşezare în teren ar fi fost de dorit – la urma urmei, înainte să treacă prin Braşov, una dintre axele poeziei optzeciste s-a trasat via Piatra Neamţ (cu onestitatea-i caracteristică, antologatorul aminteşte în prefaţă de „colocviile de poezie de la Sighişoara şi Piatra Neamţ”), de unde este selectat doar regretatul Aurel Dumitraşcu (nu aş vrea să cred că din motive sentimentale!), lăsându-se pe dinafară Adrian Alui Gheorghe (nu-i bai, acesta se va regăsi pe „lista lui Manolescu”, de data asta în colecţia Canon a editurii lui Muşina).

Mă tem însă că niciun arpentor nu ar fi în stare să mulţumească pe toată lumea, şi oricum trebuie luată în calcul şi calitatea solului (cernoziom curat, Poemul despre poezie, al lui Ion Mureşan, de doar 5 versuri; la fel şi M.M. al Marianei Marin, de citat cap-coadă: „Liniile din palma mea stângă/ seamănă uimitor cu cele din palma mea dreaptă./ Nu ştiu ce înseamnă pentru chiromanţi asta./ E ca şi cum aş fi venit pe lume în rugăciune”), şi proximitatea/distanţa faţă de principalele axe de comunicaţie (lunediştii sunt de departe favorizaţi, în dauna echinoxiştilor sau a aripei moldave), şi de suzeranul pe a cărui „moşie” li s-a repartizat lotul de pământ (Manolescu versus Marian Papahagi & Ion Pop versus Al. Călinescu), şi câte şi mai câte. Fără a fi demarcate cu stricteţe, „plăcile tectonice” ale celor trei mari areale sunt inegale atât ca suprafaţă (partea leului îi revine neîndoios Bucureştilor, gruparea braşoveanu gravitând oarecum în jurul capitalei), cât şi raportate la „nivelul mării” (Dealurile Clujului şi Dejului, Coasta Iaşilor şi Câmpia Vlăsiei).

Şi dacă tot am trecut nu atât dintr-un aliniat în altul, cât dintr-un plan (orizontal) într-unul vertical, force est de constater că adevăratul relief al Antologia poeziei generaţiei ’80 îl dau cele câteva poeme de vârf, nu doar ale desantului în cauză, ci ale poeziei româneşti postbelice, de la O seară la Operă a lui Mircea Cărtărescu la Budila-Express al lui Alexandru Muşina, fără a uita de Nouă variaţiuni pentru orgă ale lui Nichita Danilov, Pasivul absent şi Adio. La Galaţi ale lui Florin Iaru, Înălţarea la cer şi Izgonirea din poezie ale lui Ion Mureşan sau Corabia lui Matei Vişniec. Greu de spus care ar fi vârful Omul al antologiei (încă ezit între Înălţarea la cer sau Izgonirea din poezie şi Budila-Express), cert este că Poetul generaţiei nu poate fi decât Unul-Adunat-Împreună – zice-ţi-i pe nume.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG