Argos să fi fost, şi tot n-ai fi reuşit să urmăreşti, cu cei o sută de ochi (vorba clasicului: „Simt enorm şi văz monstruos”) toate dezbaterile televizate din seara zilei de joi, 15 octombrie; cele „trei ceasuri rele” ale Joimăriţei s-au consumat însă nu la posturile Moldova Unu, Prime, Jurnal TV, PRO TV, Publika TV ş.a., ci chiar în Parlamentul Republicii Moldova. În premieră absolută, i-a fost ridicată – cu 79 de voturi, venind de la toate fracţiunile, mai puţin de la PLDM, care a părăsit in corpore sala – imunitatea deputatului Vladimir Filat, iar din sediul Legislativului ex-premierul a fost escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, unde va fi reţinut 72 de ore. Vestea a fost salutată cu chiote entuziaste de simpatizanţii socialişti şi de trupele mobile ale primarului de Bălţi, care şi-a cam făcut viză de reşedinţă în Chişinău în ultima vreme; nici protestatarii din PMAN nu i-au plâns de milă ex-liderului PLDM – atât că intensitatea trăirii (sindromul „capul lui Moţoc”) a fost diferită, astfel încât Parlamentul RM era înconjurat de numeroase cordoane de poliţişti bine înarmaţi, iar Casa Guvernului mai mult de formă.
De unde atunci această senzaţie de déjà-vu, şi încă una la mâna a doua?! Cu precizarea că, de data aceasta, tragedia s-a întors în farsă. Care tragedie? – aia denunţată de acelaşi Vlad Filat, pe 13 februarie 2013, după dezvăluirea omorului din Pădurea Domnească. Nu era vorba doar de o viaţă curmată, ci mai cu seamă de uciderea unei speranţe; şi tot atunci s-a pronunţat un nume, Vlad Plahotniuc, şi s-a adăugat ritos: Păpuşarul. (Care Păpuşar a devenit, între timp, dacă-i să ne luăm după retorica invitaţilor de joi seara, Caracatiţa ce ţine captiv statul Republica Moldova.) La scurt timp, celălalt Vlad contraataca (una din puţinele ieşiri directe la rampă, şi s-a văzut ce poate da dintr-un oligarh turbat de supărare; după – o va face prin interpuşi); nu va trece cine ştie ce, şi primul îşi va cere public scuze, chipurile din raţiuni de stat, omorând la rându-i speranţele acelui „7 Aprilie 2009” (şi el, vai! îndoliat). Cercul părea astfel închis; cine să bănuiască atunci că tocmai s-a intrat în spirala morţii?!
Dar să-i lăsăm pe comentatorii politici să-şi facă meseria, eu voi încheia aceste note cu o parabolă budistă „cu final neaşteptat” (vorba lui Florin Iaru). Iat-o, cu alineat & italice:
Odată, Buddha trecea printr-un sat cu bulucul lui de ucenici.
Şi s-au adunat câţiva indivizi – inamici de-ai lui – şi au prins a-l bălăcări, cu spume la gură, vărsându-şi tot veninul. Buddha îi asculta foarte senin, fără a zice nimic. Seninătatea aceasta i-a cam pus pe gânduri. Erau în ceaţă totală: păi, cum vine asta? Ei îl beştelesc ca la uşa cortului, iar el le ascultă vorbele ca pe o muzică. E ceva putred la mijloc.
Unul dintre ei l-a întrebat pe Buddha:
– Care-i treaba? Nu cumva nu înţelegi ce spunem?
– Tocmai înţelegerea face posibilă o tăcere atât de adâncă, i-a răspuns Buddha. Dacă-mi veneaţi zece ani în urmă, săream pe voi. Atunci îmi lipsea înţelegerea. Acum înţeleg. Şi nu mă pot pedepsi pe mine din cauza prostiei voastre. E treaba voastră să decideţi să mă insultaţi ori nu, dar să vă accept ori nu insultele ţine doar de mine – în aceasta constă libertatea mea. Nu mi le puteţi impune. Eu, pur şi simplu, renunţ la aceste ocări – nu merită atenţie. Vă puteţi spăla pe cap cu ele. Iar acum, ucenicii mei au să vă tăbăcească fundurile.
Revenit la oile noastre, frică mi-i că, în timp ce unul din cei doi Vlazi-ce-nu-încap-unul-de-altul-în-ţara-asta îşi risipea trupele (cu cine să încep: cu Mihai Godea? cu Alexandru Tănase? cu…? cu…? cu! pentru a se ajunge la Iurie Leancă), celălalt şi-a fidelizat noi şi noi trupe de şoc, astfel încât poate foarte senin să-şi anunţe retragerea din politică (sigur, printr-un comunicat, că de arătat nu se mai arată!), în timp ce „bulucul lui de ucenici” au să-i tăbăcească (nici o legătură cu ţigările de contrabandă!), oricui pornit să-l denunţe, fundul.