Emilian Galaicu-Păun

Sigur, expresia cunoscută de toată lumea este „Uite popa nu e popa!”, doar că rostită cu inimitabilul accent georgian – azi, la mare trecere prin cancelariile de stat! – iat-o sunând mai… catolic decât papa de la Roma.

Jena cu care o ţară întreagă a ascultat convorbirea telefonică a falsului Mihail Saakaşvili cu (pe cât de adevăratul?! – iată-ntrebarea) preşedinte Nicolae Timofti nu se compară cu nimic, şi nici – şi asta e partea cea mai tristă a farsei – nu cred să mai mire pe cineva. După ce că joi, 15 octombrie, s-a dat de pământ cu toată clasa noastră politică – nu prin arestarea lui Vlad Filat, ci prin felul în care 79 de deputaţi (mai puţin liberal-democraţii), au votat unanim pentru ridicarea imunităţii parlamentare a liderului PLDM, demonstrând astfel că sunt în buzunarul unui singur stăpân –, a mai fost nevoie de o altă zi de joi, 22, ca să se dea cu tifla şi unuia dintre simbolurile statalităţii (că la ce altceva o fi bun, preşedintele nostru?!). Iar la orizontul, nu foarte îndepărtat, al săptămânii viitoare se arată cealaltă joi, 29 octombrie, când Parlamentul Republicii Moldova urmează să dezbată moţiunea de cenzură la adresa guvernului Valeriu Streleţ, depusă de PSRM & PCRM. Cum ar veni, în ajunul lui 7 Noiembrie, se pune de-o Revoluţie din Octombrie!

(Cealaltă farsă, alias convorbirea telefonică dintre pseudo-ministrul ucrainean de Interne cu omologul său moldovean, n-ar merita mare atenţie; dar când te gândeşti pe mâna cui s-a dat paza cetăţenilor RM, lucrurile capătă o cu totul altă dimensiune – să nu existe oare nici un fel de filtre pentru tot felul de indivizi necunoscuţi ca să nu poată intra în contact direct cu primele persoane ale statului? În acest caz, cum stăm cu scurgerile de informaţie?! sau cu intoxicarea voluntară a unor înalţi demnitari?!...)

După toate probabilităţile, provocările se vor ţine lanţ – mă aştept să-i vizeze şi pe liderii platformei DA şi sper pentru ei să nu se prindă! –, paralel cu procesul, scăpat de sub control, al dezintegrării structurilor statale, ajunse în urma unor distribuiri „partinice” pe mâini nepricepute, dacă nu de-a dreptul criminale. De ce n-ar primi, bunăoară, doamna ministru al Învăţământului un telefon de la „Aureliu Busuioc” (cu ghilimele de rigoare, poetul plecând dintre noi acum trei ani), pentru a se interesa de felul în care (nu) i se studiază opera în şcoală? Şi ministrul Apărării, de la generalul Şoigu?! Şi preşedintele Parlamentului, de la Călin Popescu-Tăriceanu?!... Şi – să nu-l uităm, că altul ca el nu se există! – Marian Lupu de la… Charles de Gaulle, colosul politicii (de fapt, al naţiunii) franceze?! (În paranteze fie spus, acum nişte ani un tânăr cenaclist i-a sunat pe câţiva „monştri sacri” ai realismului socialist, ca să-i dea fiecăruia vestea cea mare – tocmai a fost selectat pe lista Academiei Suedeze, acum urmând doar să-şi depună cele mai reprezentative volume la secretariatul Uniunii Scriitorilor. Credeţi că s-a prins cineva?! – da de unde! a doua zi „monştrii sacri” se călcau în picioare în anticamera academicianului Mihai Cimpoi, căruia îi mai cereau şi recomandaţie!!!)

* * * * * * *

Scurt pe doi: nu-i baiu că un impostor s-a dat drept Mihail Saakaşvili, convorbind telefonic cu preşedintele Nicolae Timofti ca de la egal la egal; nici că falsul ministru de Interne al Ucrainei îl interpelează direct pe omologul său moldav; baiu-i că cineva nelalocul lui a răspuns – pe post de preşedinte & de membru al guvernului! «Стыдно, товарищи, стыдно!»

Argos să fi fost, şi tot n-ai fi reuşit să urmăreşti, cu cei o sută de ochi (vorba clasicului: „Simt enorm şi văz monstruos”) toate dezbaterile televizate din seara zilei de joi, 15 octombrie; cele „trei ceasuri rele” ale Joimăriţei s-au consumat însă nu la posturile Moldova Unu, Prime, Jurnal TV, PRO TV, Publika TV ş.a., ci chiar în Parlamentul Republicii Moldova. În premieră absolută, i-a fost ridicată – cu 79 de voturi, venind de la toate fracţiunile, mai puţin de la PLDM, care a părăsit in corpore sala – imunitatea deputatului Vladimir Filat, iar din sediul Legislativului ex-premierul a fost escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, unde va fi reţinut 72 de ore. Vestea a fost salutată cu chiote entuziaste de simpatizanţii socialişti şi de trupele mobile ale primarului de Bălţi, care şi-a cam făcut viză de reşedinţă în Chişinău în ultima vreme; nici protestatarii din PMAN nu i-au plâns de milă ex-liderului PLDM – atât că intensitatea trăirii (sindromul „capul lui Moţoc”) a fost diferită, astfel încât Parlamentul RM era înconjurat de numeroase cordoane de poliţişti bine înarmaţi, iar Casa Guvernului mai mult de formă.

De unde atunci această senzaţie de déjà-vu, şi încă una la mâna a doua?! Cu precizarea că, de data aceasta, tragedia s-a întors în farsă. Care tragedie? – aia denunţată de acelaşi Vlad Filat, pe 13 februarie 2013, după dezvăluirea omorului din Pădurea Domnească. Nu era vorba doar de o viaţă curmată, ci mai cu seamă de uciderea unei speranţe; şi tot atunci s-a pronunţat un nume, Vlad Plahotniuc, şi s-a adăugat ritos: Păpuşarul. (Care Păpuşar a devenit, între timp, dacă-i să ne luăm după retorica invitaţilor de joi seara, Caracatiţa ce ţine captiv statul Republica Moldova.) La scurt timp, celălalt Vlad contraataca (una din puţinele ieşiri directe la rampă, şi s-a văzut ce poate da dintr-un oligarh turbat de supărare; după – o va face prin interpuşi); nu va trece cine ştie ce, şi primul îşi va cere public scuze, chipurile din raţiuni de stat, omorând la rându-i speranţele acelui „7 Aprilie 2009” (şi el, vai! îndoliat). Cercul părea astfel închis; cine să bănuiască atunci că tocmai s-a intrat în spirala morţii?!

Dar să-i lăsăm pe comentatorii politici să-şi facă meseria, eu voi încheia aceste note cu o parabolă budistă „cu final neaşteptat” (vorba lui Florin Iaru). Iat-o, cu alineat & italice:

Odată, Buddha trecea printr-un sat cu bulucul lui de ucenici.

Şi s-au adunat câţiva indivizi – inamici de-ai lui – şi au prins a-l bălăcări, cu spume la gură, vărsându-şi tot veninul. Buddha îi asculta foarte senin, fără a zice nimic. Seninătatea aceasta i-a cam pus pe gânduri. Erau în ceaţă totală: păi, cum vine asta? Ei îl beştelesc ca la uşa cortului, iar el le ascultă vorbele ca pe o muzică. E ceva putred la mijloc.

Unul dintre ei l-a întrebat pe Buddha:

– Care-i treaba? Nu cumva nu înţelegi ce spunem?

– Tocmai înţelegerea face posibilă o tăcere atât de adâncă, i-a răspuns Buddha. Dacă-mi veneaţi zece ani în urmă, săream pe voi. Atunci îmi lipsea înţelegerea. Acum înţeleg. Şi nu mă pot pedepsi pe mine din cauza prostiei voastre. E treaba voastră să decideţi să mă insultaţi ori nu, dar să vă accept ori nu insultele ţine doar de mine – în aceasta constă libertatea mea. Nu mi le puteţi impune. Eu, pur şi simplu, renunţ la aceste ocări – nu merită atenţie. Vă puteţi spăla pe cap cu ele. Iar acum, ucenicii mei au să vă tăbăcească fundurile.

Revenit la oile noastre, frică mi-i că, în timp ce unul din cei doi Vlazi-ce-nu-încap-unul-de-altul-în-ţara-asta îşi risipea trupele (cu cine să încep: cu Mihai Godea? cu Alexandru Tănase? cu…? cu…? cu! pentru a se ajunge la Iurie Leancă), celălalt şi-a fidelizat noi şi noi trupe de şoc, astfel încât poate foarte senin să-şi anunţe retragerea din politică (sigur, printr-un comunicat, că de arătat nu se mai arată!), în timp ce „bulucul lui de ucenici” au să-i tăbăcească (nici o legătură cu ţigările de contrabandă!), oricui pornit să-l denunţe, fundul.