Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Moldova Blog Emilian Galaicu-Paun Audio Program banner
Moldova Blog Emilian Galaicu-Paun Audio Program banner

Argos să fi fost, şi tot n-ai fi reuşit să urmăreşti, cu cei o sută de ochi (vorba clasicului: „Simt enorm şi văz monstruos”) toate dezbaterile televizate din seara zilei de joi, 15 octombrie; cele „trei ceasuri rele” ale Joimăriţei s-au consumat însă nu la posturile Moldova Unu, Prime, Jurnal TV, PRO TV, Publika TV ş.a., ci chiar în Parlamentul Republicii Moldova. În premieră absolută, i-a fost ridicată – cu 79 de voturi, venind de la toate fracţiunile, mai puţin de la PLDM, care a părăsit in corpore sala – imunitatea deputatului Vladimir Filat, iar din sediul Legislativului ex-premierul a fost escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, unde va fi reţinut 72 de ore. Vestea a fost salutată cu chiote entuziaste de simpatizanţii socialişti şi de trupele mobile ale primarului de Bălţi, care şi-a cam făcut viză de reşedinţă în Chişinău în ultima vreme; nici protestatarii din PMAN nu i-au plâns de milă ex-liderului PLDM – atât că intensitatea trăirii (sindromul „capul lui Moţoc”) a fost diferită, astfel încât Parlamentul RM era înconjurat de numeroase cordoane de poliţişti bine înarmaţi, iar Casa Guvernului mai mult de formă.

De unde atunci această senzaţie de déjà-vu, şi încă una la mâna a doua?! Cu precizarea că, de data aceasta, tragedia s-a întors în farsă. Care tragedie? – aia denunţată de acelaşi Vlad Filat, pe 13 februarie 2013, după dezvăluirea omorului din Pădurea Domnească. Nu era vorba doar de o viaţă curmată, ci mai cu seamă de uciderea unei speranţe; şi tot atunci s-a pronunţat un nume, Vlad Plahotniuc, şi s-a adăugat ritos: Păpuşarul. (Care Păpuşar a devenit, între timp, dacă-i să ne luăm după retorica invitaţilor de joi seara, Caracatiţa ce ţine captiv statul Republica Moldova.) La scurt timp, celălalt Vlad contraataca (una din puţinele ieşiri directe la rampă, şi s-a văzut ce poate da dintr-un oligarh turbat de supărare; după – o va face prin interpuşi); nu va trece cine ştie ce, şi primul îşi va cere public scuze, chipurile din raţiuni de stat, omorând la rându-i speranţele acelui „7 Aprilie 2009” (şi el, vai! îndoliat). Cercul părea astfel închis; cine să bănuiască atunci că tocmai s-a intrat în spirala morţii?!

Dar să-i lăsăm pe comentatorii politici să-şi facă meseria, eu voi încheia aceste note cu o parabolă budistă „cu final neaşteptat” (vorba lui Florin Iaru). Iat-o, cu alineat & italice:

Odată, Buddha trecea printr-un sat cu bulucul lui de ucenici.

Şi s-au adunat câţiva indivizi – inamici de-ai lui – şi au prins a-l bălăcări, cu spume la gură, vărsându-şi tot veninul. Buddha îi asculta foarte senin, fără a zice nimic. Seninătatea aceasta i-a cam pus pe gânduri. Erau în ceaţă totală: păi, cum vine asta? Ei îl beştelesc ca la uşa cortului, iar el le ascultă vorbele ca pe o muzică. E ceva putred la mijloc.

Unul dintre ei l-a întrebat pe Buddha:

– Care-i treaba? Nu cumva nu înţelegi ce spunem?

– Tocmai înţelegerea face posibilă o tăcere atât de adâncă, i-a răspuns Buddha. Dacă-mi veneaţi zece ani în urmă, săream pe voi. Atunci îmi lipsea înţelegerea. Acum înţeleg. Şi nu mă pot pedepsi pe mine din cauza prostiei voastre. E treaba voastră să decideţi să mă insultaţi ori nu, dar să vă accept ori nu insultele ţine doar de mine – în aceasta constă libertatea mea. Nu mi le puteţi impune. Eu, pur şi simplu, renunţ la aceste ocări – nu merită atenţie. Vă puteţi spăla pe cap cu ele. Iar acum, ucenicii mei au să vă tăbăcească fundurile.

Revenit la oile noastre, frică mi-i că, în timp ce unul din cei doi Vlazi-ce-nu-încap-unul-de-altul-în-ţara-asta îşi risipea trupele (cu cine să încep: cu Mihai Godea? cu Alexandru Tănase? cu…? cu…? cu! pentru a se ajunge la Iurie Leancă), celălalt şi-a fidelizat noi şi noi trupe de şoc, astfel încât poate foarte senin să-şi anunţe retragerea din politică (sigur, printr-un comunicat, că de arătat nu se mai arată!), în timp ce „bulucul lui de ucenici” au să-i tăbăcească (nici o legătură cu ţigările de contrabandă!), oricui pornit să-l denunţe, fundul.

Moldova Blog Emilian Galaicu-Paun Audio Program banner
Moldova Blog Emilian Galaicu-Paun Audio Program banner

Acordarea Premiului Nobel-2015 pentru Literatură scriitoarei de limbă rusă din Belarus Svetlana Aleksievici (n. 1948) nu este chiar o surpriză, cum a lăsat să se înţeleagă criticul Ion Bogdan Lefter într-un interviu la RFI – de ceva timp, autoarea Ultimilor martori este în cărţi la bursa pariurilor (Premiul Herder-1999; Premiul Erich-Maria Remarque-2001; Premiul Ryszard Kapuscinski-2011; Premiul Păcii al Librarilor germani-2013; Premiul Médicis-2013), iar faptul că în primăvara aceasta s-au împlinit 70 de ani de la victoria aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial trebuie că a jucat şi el un rol (la fel cum, în 2009, la două decenii de la căderea zidului berlinez, prestigioasa distincţie mergea către scriitoarea germană originară din România Herta Muller – şi într-un caz, şi-n altul valoarea propriu-zisă a operei literare fiind de necontestat). Din câte-mi amintesc, ultimii doi laureaţi Nobel din spaţiul ex-sovietic sunt, în ordine descrescătoare, poetul Iosif Brodski (1987) şi romancierul Aleksandr Soljeniţân (1970), la momentul decernării Premiului ambii plecaţi/expulzaţi din URSS. Or, odată cu bielorusa Svetlana Aleksievici începe o altă numărătoare, Domnia Sa fiind chiar prima laureată Nobel din spaţiul post-sovietic – să fie o simplă întâmplare că vine dintr-o ţară care numai model de democraţie nu poate fi numită, de când e condusă (din iulie 1994!) cu mână de fier de preşedintele Aleksandr Lukaşenko?! Care ţară îl va realege, cu certitudine, pentru a cincia oară consecutiv pe Батька în chiar duminica aceasta… Or, se ştie că proaspăta în-Nobel-ată e şi o jurnalistă de mare curaj care s-a pronunţat împotriva politicii liderului de la Minsk (între paranteze mă întreb dacă acesta va găsi curajul să-şi felicite ilustra compatrioată, şi ce-i va răspunde – în cazul prea puţin probabil dacă acest lucru se va întâmpla totuşi – distinsa opozantă), cărţile sale fiind interzise în Belarus odată cu venirea (şi eternizarea!) acestuia la putere.

Mea culpa – de la prozele publicate prin anii ’80 (ah, romanticii ani ai Perestroikăi!) în revista Новый Мир, nu am mai citit nimic semnat de Svetlana Aleksievici, textele sale nefiind traduse în româneşte. Prin urmare, voi cita titlurile ce au impus-o în limba rusă, aşa cum au fost scrise: «У войны не женское лицо» (1985), «Последние свидетели» (1985), «Цинковые мальчики» (1989), «Чернобыльская молитва» (1997), «Время секонд-хэнд» (2013), toate făcând parte din ciclul de romane documentare «Голоса Утопии». Răvăşitoarea, mărturia autoarei: „De foarte timpuriu, m-am interesat de cei care sunt trecuţi cu vederea de Istorie. Acei oameni care se mişcă în întuneric fără a lăsa urme şi fără a cere nimic. Tatăl meu şi bunică mea povesteau tot felul de istorii (…) – acestea m-au şocat în copilărie, iar imaginaţia mea a fost marcată odată pentru totdeauna” (dintr-un interviu acordat publicaţiei franceze Figaro, în 2013). De reţinut şi această confesiune a unei voci pe cât de militante în publicistică, pe atât de calde în scrierile literare: „Îmi pun întrebări nu despre socialism, dar despre dragoste, gelozie, copilărie, bătrâneţe. Despre muzică, dansuri, frizuri. Despre miile de detalii ale unei vieţi dispărute. Este singura modalitate de a insera catastrofa într-un cadru familial şi de a povesti câte ceva. A ghici câte ceva… Istoria nu se interesează decât de fapte, emoţiile rămânând mereu pe tuşă. Nu prea sunt lăsate să intre în istorie. Or, eu privesc lumea cu ochi de literat şi nu de istoric”.

Cu ochi în care se citeşte compasiunea, o compasiune pentru cei mulţi şi umiliţi care în-Nobel-ează!

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG