Emilian Galaicu-Păun

Îngrijitorii de animale din India au observat un fenomen foarte curios: odată priponit, fie şi cu un ţăruş de lemn de grosimea unui creion, puiul de elefant va rămâne locului, fără baremi să încerce a se smulge din prinsoare! Gestul în sine – priponitul! – îl „leagă” de pământ, mai abitir decât lanţurile de la picioare (nici o grijă, le va purta când va creşte mai mare). E suficient însă să smulgă o singură dată priponul, fie şi din întâmplare, pentru ca apoi nimic să nu-i mai poată sta împotrivă, elefantul devenind conştient de forţa sa – o forţă a naturii, nu-i aşa?! – exact în clipa în care „se rupe” de constrângerea formală a gestului uman.

Suntem un popor „mioritic”, iar animalul nostru totemic se numeşte… turma! Mânată când de-un baci, când de altul – şi unul, şi altul în egală măsură de străini (chit că de acelaşi sânge, unii)! –, a parcurs iată mai mult de jumătate de soroc (în ruseşte, сорок înseamnă chiar 40), din cei patruzeci de ani ce trebuie traversaţi prin Pustie înainte de a ajunge în Pământul Făgăduinţei, şi tot nu s-a eliberat de „sentimentul ţarcului”. (Ţarcul – echivalent al priponului pentru puiul de elefant, doar că împrejmuindu-l de jur împrejur.) Bine observa cineva: până de curând, mereu am fost scoşi la Mari (şi mai mici) Adunări Naţionale de către conducătorii noştri, de la proclamarea independenţei, în 1991, la mitingul de aderarea la Uniunea Europeană, din 2014 – întrebarea este dacă protestele platformei DA declanşate în primăvara aceasta vin de data aceasta „de jos în sus” (sigur, nu se poate fără o structură organizatorică ce presupune, orice s-ar zice, şi o „verticală” a puterii) sau sunt, iarăşi, instrumentalizate de anumite forţe, prin canalizarea mâniei legitime a unui popor înşelat în aşteptările lui într-o albie anume?! Cum s-a ajuns de la lozinca-promisiune „Moldova fără sărăcie” la revendicarea „Moldova fără oligarhi”, în doar câţiva ani de guvernare „democratică” & „pro-europeană”, iată ce-ar trebui să-i preocupe şi pe cei care ştiu (căci l-au pus în practică, în tot acest timp) răspunsul, şi pe cei care le cer socoteala.

Senzaţia mea – n-aş vrea să greşesc, de unde am tot votat cu forţe ce mi-au promis soarele & stelele de pe cerul european! – este că, de curând, lumea noastră a început să conştientizeze că reprezintă o forţă, nu neapărat o forţă a naturii ca elefantul, totuşi una suficient de importantă ca să se smulgă din tot felul de „pripoane” (în formă de stejari seculari, tufe de trandafiri, stele în cinci colţuri, seceri şi ciocane etc., etc.), fapt ce poate marca o turnantă în edificarea conştiinţei de sine. De data aceasta, în nume propriu.

Sigur, expresia cunoscută de toată lumea este „Uite popa nu e popa!”, doar că rostită cu inimitabilul accent georgian – azi, la mare trecere prin cancelariile de stat! – iat-o sunând mai… catolic decât papa de la Roma.

Jena cu care o ţară întreagă a ascultat convorbirea telefonică a falsului Mihail Saakaşvili cu (pe cât de adevăratul?! – iată-ntrebarea) preşedinte Nicolae Timofti nu se compară cu nimic, şi nici – şi asta e partea cea mai tristă a farsei – nu cred să mai mire pe cineva. După ce că joi, 15 octombrie, s-a dat de pământ cu toată clasa noastră politică – nu prin arestarea lui Vlad Filat, ci prin felul în care 79 de deputaţi (mai puţin liberal-democraţii), au votat unanim pentru ridicarea imunităţii parlamentare a liderului PLDM, demonstrând astfel că sunt în buzunarul unui singur stăpân –, a mai fost nevoie de o altă zi de joi, 22, ca să se dea cu tifla şi unuia dintre simbolurile statalităţii (că la ce altceva o fi bun, preşedintele nostru?!). Iar la orizontul, nu foarte îndepărtat, al săptămânii viitoare se arată cealaltă joi, 29 octombrie, când Parlamentul Republicii Moldova urmează să dezbată moţiunea de cenzură la adresa guvernului Valeriu Streleţ, depusă de PSRM & PCRM. Cum ar veni, în ajunul lui 7 Noiembrie, se pune de-o Revoluţie din Octombrie!

(Cealaltă farsă, alias convorbirea telefonică dintre pseudo-ministrul ucrainean de Interne cu omologul său moldovean, n-ar merita mare atenţie; dar când te gândeşti pe mâna cui s-a dat paza cetăţenilor RM, lucrurile capătă o cu totul altă dimensiune – să nu existe oare nici un fel de filtre pentru tot felul de indivizi necunoscuţi ca să nu poată intra în contact direct cu primele persoane ale statului? În acest caz, cum stăm cu scurgerile de informaţie?! sau cu intoxicarea voluntară a unor înalţi demnitari?!...)

După toate probabilităţile, provocările se vor ţine lanţ – mă aştept să-i vizeze şi pe liderii platformei DA şi sper pentru ei să nu se prindă! –, paralel cu procesul, scăpat de sub control, al dezintegrării structurilor statale, ajunse în urma unor distribuiri „partinice” pe mâini nepricepute, dacă nu de-a dreptul criminale. De ce n-ar primi, bunăoară, doamna ministru al Învăţământului un telefon de la „Aureliu Busuioc” (cu ghilimele de rigoare, poetul plecând dintre noi acum trei ani), pentru a se interesa de felul în care (nu) i se studiază opera în şcoală? Şi ministrul Apărării, de la generalul Şoigu?! Şi preşedintele Parlamentului, de la Călin Popescu-Tăriceanu?!... Şi – să nu-l uităm, că altul ca el nu se există! – Marian Lupu de la… Charles de Gaulle, colosul politicii (de fapt, al naţiunii) franceze?! (În paranteze fie spus, acum nişte ani un tânăr cenaclist i-a sunat pe câţiva „monştri sacri” ai realismului socialist, ca să-i dea fiecăruia vestea cea mare – tocmai a fost selectat pe lista Academiei Suedeze, acum urmând doar să-şi depună cele mai reprezentative volume la secretariatul Uniunii Scriitorilor. Credeţi că s-a prins cineva?! – da de unde! a doua zi „monştrii sacri” se călcau în picioare în anticamera academicianului Mihai Cimpoi, căruia îi mai cereau şi recomandaţie!!!)

* * * * * * *

Scurt pe doi: nu-i baiu că un impostor s-a dat drept Mihail Saakaşvili, convorbind telefonic cu preşedintele Nicolae Timofti ca de la egal la egal; nici că falsul ministru de Interne al Ucrainei îl interpelează direct pe omologul său moldav; baiu-i că cineva nelalocul lui a răspuns – pe post de preşedinte & de membru al guvernului! «Стыдно, товарищи, стыдно!»