Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Titlul de mai sus parafrazează un vers al Aurei Maru, din poemul Încă nu, cea de-a doua piesă a volumului de debut Du-te free, Cartier, 2015 (citez întreg fragmentul):

„mă opresc şi de frică îmi ţin respiraţia

se întâmplă atâtea lucruri

şi în faţa atâtor lucruri

mă las dracului de scris

mai ceva ca Evo Morales

mestecând o frunză de coca

în faţa Comisiei Antistupefiante”.

Ei bine, tânăra autoare, actualmente doctorandă în literatură comparată la University of California, Berkeley, SUA, tocmai a luat Premiul Tineretului al Republicii Moldova; de bună seamă, cum să te laşi de scris, când tocmai ai fost premiată?!

* * * * * * *

La fel cum în westernuri se pune preţ pe capul vreunui pistolar temut, eu unul pun pariu – în literatură – pe Aura MARU, primul poet globe-trotter al poeziei noastre tinere, ce se vede mai întâi tradus în câteva limbi de circulaţie (germană, olandeză, suedeză ş.a.) şi abia după debutat în volum, şi care joacă pe mize mari, dacă nu cumva totul pe o carte scrisă în română, du-te free, înainte de a trece Atlanticul şi, cine ştie, şi Rubiconul unei alte limbi de scris (căci de vorbit, vorbeşte mai multe). Altminteri, poemele ei sunt tot atâtea poduri suspendate, într-o primă fază între Chişinău şi Bucureşti, apoi între cele două capitale româneşti şi Berlin, iar mai încoace şi între Bătrânul Continent şi Lumea Nouă, odată cu distanţa pusă între cele două – acum, tot mai îndepărtate! – maluri sporind şi rezistenţa construcţiilor sale lirice. Printr-o neaşteptată răsturnare de perspectivă, până şi textele ei foarte concise dau senzaţia de zgârie-nori & provoacă vertijuri:

suferinţa asta nouă instrumentalistă

la fiecare oră

de pe empire state building

o lamă de abator/

un albatros

Ce să mai zic de poemele ei cu adevărat mari, Hudson, Viaţa cea nouă (deformaţii) etc., un adevărat Manhattan po(i)etic la purtător?! Scurt pe doi, du-te free (cum altfel?!) cu Aura Maru să descoperi Lumea Nouă a poeziei.

* * * * * * *

Se-nţelege că titlul de mai sus e mai degrabă retoric – Aura Maru nu doar că nu s-a lăsat de scris, ci şi a încălecat din mers un al doilea bidiviu (Pegas sau cal-putere, ziceţi-i cum doriţi), limba engleză, publicând poeme în reviste americane & participând la recitaluri în librăriile de peste Atlantic, fără a înceta să exploreze în versuri virtuţile limbii române. O ştiu de la sursă, de ceva timp întreţinând cu tânăra poetă un dialog de la distanţă – la început Chişinău-Berlin, iar de circa un an Chişinău-Berkeley – în ideea că, dat fiind că-n poezie se înaintează ca-n rugby, dând pase înapoi, de la un moment încolo cei din urmă îi influenţează pe cei dintâi. Bref, alinierea la tineri, acum nu pur şi simplu debutaţi, ci şi confirmaţi!

Închei abrupt, cu un poem inedit marca Aura Maru, pe post de semn de strigare:

“un Yorick de ţărână”

se vede

acum

când rămâne

doar os –

un cap

are câteva

gropi

şi-ntr-un cap

nu-ncape

mai mult

de-un pumn

de ţărână

An de an, în fiecare penultima săptămână a ultimei luni de toamnă, are loc la Bucureşti Târgul de Carte Gaudeamus. Preţ de 5 zile (18 – 22 noiembrie curent), pavilionul central al lui RomExpo seamănă cu craterul unui vulcan activ, „lava” vizitatorilor scurgându-se încontinuu pe treptele de la intrare, apoi pe câteva nivele, chiar dacă în aer mai pluteşte pericolul Total (în chiar perioada târgului s-a mai stins un tânăr, ridicând numărul victimelor teribilului incendiu la 60 de persoane), ca să nu amintim de atentatele de la Paris, trăite ca o tragedie personală şi de locuitorii micului Paris. Prăpădenie de oameni, de toate vârstele & condiţiile sociale, roind într-o veselie printre standuri, de la o editură la alta, de la o lansare la alta, de la un nivel la altul (din cele trei, ceva mai rarefiate în comparaţie cu anii trecuţi). Evenimentele şi ele au încercat să ţină pasul, astfel încât concomitent aveau loc câteva zeci de lansări, la case mari şi mai mici, ale unor autori de primă mână (scriitorul Mircea Cărtărescu cu Solenoid, la Humanitas; omul de televiziune & comentatorul politic Emil Hurezeanu cu Pe trecerea timpului, la Curtea Veche ş.a.m.d.) sau abia intrându-şi în mână. Într-un cuvânt, toate bune şi frumoase…

Pentru un ochi profesionist însă, Gaudeamus-ul din acest an nu este doar prilej de bucurie, şi asta din câteva motive:

  • fără să dispun de datele statistice, s-a văzut dintr-o ochire că numărul editorilor participanţi la târg e în scădere faţă de anii trecuţi;
  • la fel, şi numărul noutăţilor a scăzut drastic, reeditările acoperind probabil peste 75-80% din cărţile aflate pe tarabe;
  • dacă în anii trecuţi, târgul Gaudeamus era şi un foarte bun prilej pentru scriitori să se vadă ei între ei, anul acesta aceştia au avut mai degrabă o prezenţă discretă (nu că ar fi lipsit cu desăvârşire, dar cu greu puteau fi reperaţi printre cetele de vizitatori, de unde altădată formau o castă aparte, lesne recognoscibilă);
  • exceptând câteva lansări cu mare fast, în primul rând cea a lui Mircea Cărtărescu cu Solenoid, de la Humanitas, majoritatea lansărilor s-au consumat „în familie”, având o îndoielnică eficienţă pe planul vânzărilor;
  • nu în ultimul rând, au lipsit dezbaterile radiofonice (amintesc că în anii precedenţi, Radio România Cultural avea un studio în chiar inima târgului, de unde lua, din oră în oră, pulsul evenimentelor).

Pe de-altă parte, s-a văzut mai bine ca oricând ce înseamnă o editură cu program – mă refer la Editura Art, probabil casa cu cele mai multe noutăţi & cele mai variate serii de autor (Hrabal, Cortazar, Modiano, Vonnegut ş.a.). Dintre casele mici, de departe cea mai dinamică mi s-a părut Baroque Books & Arts, urmată de Vellant, ambele de-o eleganţă şi rafinament aparte.

N-am stat la ceremonia de premiere de duminică seara, eram deja pe drumul de întoarcere când un membru al juriului ne-a anunţat că pe lista scurtă se află şi Cartier (desemnată, în 2012, drept „editura anului”); de ce atunci mă urmăreşte senzaţia că târgul de carte Gaudeamus de la RoxExpo seamănă tot mai mult cu un castel de cărţi, pe cât de primitor pentru toţi cei care se refugiază în lectură, pe atât de fragil în faţa seismelor sociale & de alt ordin?!

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG