Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Fără alte cuvinte, reproduc mai jos, respectându-i verticalitatea, un poem magistral semnat de Marcela BENEA, recitat în premieră absolută la Noaptea Cărţilor Deschise de la Librăria din Centru din Chişinău, în prezenţa unui public numeros venit punctual la întâlnirea cu scriitorii ce s-au anunţat pentru Maratonul poetic, întâlnire la care tocmai… scriitorii – cu câteva excepţii notabile: Vasile Romanciuc, Eugen Lungu, Lucia Ţurcanu, Radmila Popovici-Paraschiv, Aurelia Borzin, Nicoale Popa, Alexandru Cosmescu, Ghenadie Nicu, Alexandru Corduneanu, Dumitru Crudu, Virgil Botnaru (ierte-mi-se dacă l-am uitat pe careva!) – au strălucit prin absenţă, situaţie pe cât de insolită, pe atât de paradoxală.

O mare voce a poeziei române din Basarabia a rostit un text în care spiritul lui Blaga se intersectează cu cel al lui Borges (şi unul şi altul clătindu-şi ochii într-o renumită parabolă chinezească, „Zhuang zi visând că este un fluture”), şi ale cărui versuri m-au urmărit mult timp după aceea, vrăjindu-mi de data aceasta nu auzul, ci urechea interioară. Nicio notă falsă, niciuna stridentă – poema e limpede ca apa în cursivitatea ei şi totodată este tulburător de neliniştitoare. Abia născută (din câte ştiu, poezia-i inedită), dă senzaţia că există dintotdeauna, şi că face parte din însăşi natura lucrurilor. Căci – de la Heidegger citire – în chip poetic locuieşte omul pe pământ, doar că e nevoie din când în când să i se amintească asta, chiar şi/mai cu seamă în vremurile sărace. Or, exact pentru asta sunt făcuţi poeţii. Născuţi, nu făcuţi...

Odată pentru totdeauna, cuvânt are Marcela Benea:

Ticsite pe un singur pământ

Lui Eugen Lungu

Şi dacă noi suntem visul colorat al cuiva?

Tu nu visezi?

Eu de fiecare dată visez imposibilul.

Ultimul vis a fost cu un râu alb

de lapte

pe care nu am avut curajul să-l trec

(îl voi trece oare vreodată?)

Pasărea atunci când doarme

crezi tu că nu-şi retrăieşte zborul

în vis

nu-şi visează trilurile

seminţele

gâzele adăpostite în

scoarţa copacului?

Întreaga pădure virgină

tresare prin somn

visând pe cineva

care niciodată n-a trecut

pragul ţinutului său

verde şi liber.

Mereu stăm ticsiţi în visele altora

şi ei în visele noastre;

fără să ştim

fără să ştie

fără să vrem

fără să ne voiască

stăm în visele cele mai înşelătoare şi tainice

indiscrete şi indecente şi minunate.

În fine, ce fantezist, ce hoţ

ce lighioană ireproşabilă

e visul visului!

Şi ce oroare, şi ce fascinaţie

e să fii văzut tu în visul cuiva

în altă lumină decât în lumina ta!

Şi în genere, Doamne,

ce halucinantă poveste

e viaţa reală luată-mpreună

cu viaţa ireală, din vis,

şi totul şi toate

ticsite pe un singur pământ,

iar în pământ oasele albe

ce nu visează deloc

din simplul motiv

că sunt inaccesibile visului.

Gluma curentă la începutul anilor ’90 – după Perestroika va urma… Perestrelka! – nu mai face pe nimeni să zâmbească la Moscova (care nici în lacrimi nu crede!): odată cu asasinarea, pe 20 noiembrie 1998, a deputatei Galina Starovoitova, focurile de armă au punctat (şi de la capăt, iar şi iar!) istoria recentă a Federaţiei Ruse, pe lista de victime figurând nume ilustre (de-ar fi s-o pomenesc doar pe Anna Politkovskaia!), la care se adaugă cel al lui Boris Nemţov (1959-2015).

Boris Nemțov cu președintele Ielțîn la 1 noiembrie 1997 la Krasnoiarsk
Boris Nemțov cu președintele Ielțîn la 1 noiembrie 1997 la Krasnoiarsk

L’enfant prodige al epocii Boris Elţin, primul guvernator al regiunii Nijni Novgorod (1991 – 1997), prim viceprim ministru (1997 – 1998), iniţiatorul mişcării liberale «Россия молодая» ce se va transforma în partidul Союз правых сил, copreşedinte al partidului «Республиканская партия России – Партия народной свободы», Boris Nemţov întruchipa ca nimeni altul omul politic de tip nou, charismatic şi având ceea ce se cheamă le franc-parler, implicat activ în viaţa socială (este unul dintre organizatorii acţiunii «Марш несогласных» din 2007 şi ai mitingurilor din 2011-2013 «За честные выборы», totodată participă la marşurile de protest din 2014-2015 împotriva invadării Ucrainii de către trupele ruseşti), şi devenind unul dintre cei mai necruţători critici ai regimului Vladimir Putin (a se vedea conferinţele: «Путин. Итоги. 10 лет», «Путин. Коррупция»). Faptul că a fost împuşcat pe la spate, în timp ce traversa podul care leagă piaţa Bolotnaia – locul de desfăşurarea a mitingurilor opoziţiei din ultimii ani! – de Kremlin, este mai mult decât semnificativ: niciodată un opozant de la Bolotnaia nu va ajunge în Kremlin, vrea să spună cel care a pus la care asasinatul. Altminteri, nu-i un secret pentru nimeni că, într-o primă fază, anume Boris Nemţov era considerat succesorul lui Boris Elţin, abia pe ultima sută de metri primul preşedinte al Rusiei preferându-l (sau forţându-i-se mâna să-şi schimbe opţiunea) pe V.V. Putin; aşadar, o rivalitate de lungă durată căreia i s-a pus capăt într-un mod atât de barbar. (Sigur, preşedintele Putin a şi sărit cu gura, denunţând o provocare!...)

Oricât de îndepărtate în spaţiu – mai puţin, în timp – ar fi, nu pot să nu asociez împuşcarea deputatului moldovean Ion Butmalai, în decembrie trecut, cu cea a lui Boris Nemţov din noaptea de 27 spre 28 februarie curent (nu atât „calibrul” omului politic, cât cel al armei de foc şi-a spus cuvântul): şi într-un caz, şi-n altul, s-a tras în dreptul la libera exprimare, având de suferit – atât cât este/o fi rămas – societatea civilă. Totodată, nu pot să nu mă gândesc că, ieşind din PLDM, ex-premierul Iurie Leancă tocmai a devenit ţintă – deocamdată, a unor atacuri verbale (de genul: „…regret că-şi iubeşte ţara doar din funcţia de prim-ministru”), după care va urma probabil vreo „dosariadă” de răsunet, şi câte şi mai câte. Democraţiile incipiente obişnuiesc să-şi devoreze fiii, ce să mai vorbim despre autocraţiile în toată legea.

…În semn de omagiu, v-aş ruga să scoateţi din uz – pentru o clipă, cât durează un minut de reculegere! – suspecta zicală cu „fă-te frate cu dracul până treci podul”, acum că mama lui Boris Nemţov, medicul emerit Dina Eidman, în vârstă de 87 de ani (n. 1928), dar şi cei patru copii ai omului politic, Janna, Anton, Dina şi Sofia, tocmai se pregătesc să-i aştearnă poduri pe ultimul drum fiului & tatălui… În numele Tatălui şi al Fiului…

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG