Pe când Alexandru Duma-tatăl îşi publica romanul Contele de Monte Cristo (1844), la Chişinău erau în toi lucrările de edificare a penitenciarului-castel, ulterior numit de orăşeni „Bastilia chişinăueană”.
Construit între 1840-1864, după un proiect datând încă din 1834 al arhitectului Giorgio Toricelli (1796-1843), penitenciarul în formă de castel medieval avea iniţial o capacitate de 700 de deţinuţi şi era amplasat nu după axele planimetriei „hipodamice” a reţelei stradale urbane, ci după punctele cardinale, o asemenea plasare accentuând unicitatea întregii construcţii. Din studiul semnat de Mariana Şlapac şi Alla Ceastina, Penitenciarul-castel din Chişinău – o întruchipare a arhitecturii romantismului din secolul XIX, publicat în volumul colectiv Identităţile Chişinăului, Ed. Arc, 2016, aflăm că la subsolul clădirii se găseau încăperile destinate activităţilor gospodăreşti şi celulele celor mai periculoşi criminali. La parter, pe întreg perimetrul, erau amplasate camerele deţinuţilor şi ale gărzii, la cel de al doilea nivel se afla spitalul închisorii, cel de al treilea nivel fiind rezervat criminalilor minori.
Pe data de 10 noiembrie 1940, ca urmare a devastatorului cutremur de pământ, clădirea este grav avariată, iar circa 100 de oameni îşi pierd viaţa, numărul răniţilor fiind şi el pe măsură – ceea ce frapează însă este că nici un deţinut scăpat cu zile nu a evadat din penitenciar (sic!), tot cei în stare să se ţină pe picioare ajutând la degajarea ruinelor. Să le fi devenit „castelul” o a doua casă?! (În paranteză amintim că acesta i-a „găzduit” pe Constantin Stere, Pan Halippa, Emanoil Catelly, Teodosie Cojocaru şi alte personalităţi mai mult sau mai puţin cunoscute.)
Mai devastator s-a dovedit însă cel de-al Doilea Război Mondial, astfel că după terminarea acestuia penitenciarul e reconstruit integral, făcând loc unor construcţii noi, împrejmuite cu un grad de piatră cu turnuri pentru santinelă, din vechea clădire păstrându-se doar o parte a turnului principal, precum şi nişte fragmente ale turnurilor prismatice. Astăzi, locuitorii capitalei cu greu ar recunoaşte în sumbra – şi, vai! tot mai deteriorata – clădire de pe strada Bernardazzi fostul „penitenciar-castel” al lui Toricelli, realizat în cea mai frumoasă tradiţie a romantismului englez (a se vedea, bunăoară, castelul Bodiam din Marea Britanie). Mai nou, Parlamentul Republicii Moldova a votat în 2014 o lege prin care se acordă un teren de cca 36 ha în preajma comunei Bubuieci, în vedea edificării unui complex penitenciar modern. „Care va fi soarta complexului vechi de pe strada Bernardazzi? se întreabă, deloc retoric, Mariana Şlapac şi Alla Ceastina, pledându-i cauza: Castelul monumental al lui Toricelli este comparabil cu cele mai reprezentative obiective arhitecturale apărute la Chişinău în secolul al XIX: Catedrala Naşterii Domnului (arhitect Avraam Melnikov), Arcul de Triumf (arhitect Luca Zauşkevici), Duma Orăşenească (arhitecţi Mihail Elladi şi Alexandru Bernardazzi) ş.a. (…) Deja a fost propusă ideea reconstruirii acestui obiectiv în aspectul lui iniţial după vechile relevee şi fotografii, cu atât mai mult cu cât s-au păstrat şi unele fragmente originare. El ar putea deveni un centru de atracţie pentru vizitatori şi turişti…” În acest sens, practica mondială e bine cunoscută – în SUA, Republica Sud-Africană, Anglia, Islanda, Rusia, Israel, Australia, România existând penitenciare transformate în muzee.
Toate acestea ţin de domeniul purei virtualităţi; în realitate, penitenciarul nr. 13 din Chişinău numără, printre deţinuţii săi, şi unul care, din 2009 şi până prin 2014 a deţinut (observaţi cum, în calitate de verb, cuvântul îşi schimbă radical sensul!) mai toată puterea în RM. Cu toţii ne aducem aminte cum, în momentul încarcerării, a tot repetat că va da pe faţă toate dedesubturile politichiei moldave, care va declanşa un adevărat seism – un fel de „evadare” simbolică, cum ar veni. (Încă) n-a fost să fie. Va avea oare curajul unui Monte Cristo, fie şi pe invers (căci renumitul personaj intră la zdup sărac lipit şi iese fabulos de bogat; pe când politicianul nostru…), odată liberat?