Emilian Galaicu-Păun

Imaginea Republicii Moldova, tot mai terfelită de autorităţile naţionale pe plan intern, iar de când cu invalidarea definitivă a scrutinului municipal din 20 mai şi 3 iunie curent, (a câta oară?!!) şi pe plan internaţional, arată cât se poate de onorabil în paginile revistei din Slovacia Svetovej literatury, care consacră un număr special (nr. 4/ 2017) literelor române din Moldova. După cele câteva antologii (în cehă, maghiară, flamandă, ucraineană, rusă, azeră ş.a.) din ultima vreme, interesul pentru creaţia scriitorilor moldoveni nu mai miră pe nimeni; din contră, găsesc absolut firească preocuparea unor culturi din vecinătatea apropiată, şi mai cu seamă din fostul lagărul socialist, pentru literatura română scrisă în afara hotarelor României, or, autorii selectaţi sunt reprezentativi nu doar pentru Republica Moldova, ci şi pentru – ierte-mi-se un clişeu prea des uzitat – literatura română de pretutindeni.

Peste 120 de pagini (p. 13 – 136) din cele 224 ale revistei, semnate de 10 autori (în ordinea punerii în pagină: Dumitru Crudu, Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneţ, Liliana Corobca, Emilian Galaicu-Păun, Ştefan Baştovoi, Diana Iepure, Leo Butnaru, Maria-Paula Erizanu şi Nicoleta Esinencu) şi ilustrate de Ghenadie Popescu şi Vasile Raţă, iată un adevărat „continent Basa” într-o limbă ce-a dat lumii mari valori, cinste cui le-au tălmăcit: Tamara Mikulová, Jana Páleníková, Eva Kenderessy, Anna Pliešovská, Lucia Simová, Mária Miklušičáková. Şi cu asupra de măsură, cinste cui a gândit şi gestionat întregul proiect, şi anume doamnei Eva Kenderessy.

Nu vorbesc slovaca (mea culpa!), iar rusa pe care o mai reactivez din an în paşte mi-a permis să-mi dau seama, în linii foarte generale, despre ce-ar fi vorba în textul introductiv al selecţiei moldave, semnat de Eva Kenderessy, Rumunská literatúra z Moldavska, din care reţin subtitlurile – NA RUMUNSKO-RUSKEJ HOJDAČKE..., MOLDAVSKÝ PARADOX, JE MOLDAVSKÁ LITERATÚRA RUMUNSKÁ?, SÚČASNÁ LITERATÚRA „BASA” –, suficient de grăitoare. Numele citate în text – de la cele ale lui Ion Druţă, Aureliu Busuioc, Vladimir Beşleagă, Nicolae Rusu, pe de-o parte, la cele ale lui Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Liliana Corobca, Nicoleta Esinencu, pe de-alta, fără a-i uita pe Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneţ (iarăşi, ordine e cea a prezentatoarei) din generaţia de mijloc – sunt de referinţă, ceea ce înseamnă că tabloul general este unul credibil, chit că incomplet (mult mai complet însă decât Istoria literaturii române… a lui Nicolae Manolescu, ce reţinea doar două nume, la care se face referinţă – nu şi reverenţă! – în text).

Aceeaşi neobosită Eva Kenderessy are grijă să-i prezinte pe autorii selectaţi (& tălmăciţi, în bună parte, de Domnia Sa!), notele bibliografice fiind completate cu referinţe critice, ceea ce înlesneşte plasarea în context – generaţionist, dar şi panromânesc – a scriitorilor în cauză. Este ca şi cum i-ai ridica mingea la fileu unui potenţial editor slovac (mai cu seamă că romanul lui Iulian Ciocan Svet podľa Sašu Kozaka a şi apărut la Bratislava), în vederea unei eventuale traduceri. Un efort uriaş, de înţelegere & acoperire a unui spaţiu cultural vitregit de istorie, dar care n-a încetat să-şi manifeste creativitatea.

Este tot mai evidentă pentru toată lumea ruptura dintre intelighenţia creatoare, prezentă & premiată la festivaluri de teatru, muzică, film, literatură etc., etc., şi clasa politică conducătoare (ierte-mi-se cacofonia, aici chiar binevenită) din RM. Dat fiind ultimele evoluţii (involuţii, mai exact), nu pot să nu mă întreb cu îngrijorare cum va avea loc înaintarea la Premiul Naţional din vara aceasta (premiul se acordă de Ziua Independenţei, pe 27 august), şi dacă nu cumva alte 2-3 nomina odiosa vor compromite definitiv această, cea mai importantă, distincţie de la noi. Există toate premizele, după „furtul votului” din 20 mai & 3 iunie curent, să rămânem şi fără adevărate valori culturale, impunându-ni-se nişte surogate – bloggeri & troli „marca PD” –, cum s-a şi întâmplat acum 2 ani la compartimentul „Literatură” şi acum un an, la compartimentul „Ştiinţă” (din nefericire, atât USM, cât şi AŞM n-au avut nicio reacţie la aceste imposturi). N-ar fi mai onest, în aceste condiţii de capturare până şi a spaţiului cultural, după capotarea statului de drept, să apelăm la personalităţi din străinătate – sigur, cunoscătoare ale valorilor noastre (cunosc vreo duzină de cea mai bună calitate!) – pentru a arbitra (ierte-mi-se termenul sportiv; mde, suntem în plin campionat mondial de fotbal) & a onora performanţele?! E o întrebare retorică, căci la câte interese se poartă în lumea noastră culturală, nicio fabrică de confecţii n-ar prididi să coase fese.

O dată în plus mulţumindu-i doamnei Eva Kenderessy & echipei de traducători pentru onorarea literelor noastre pe-un „hectar de pagini”, închei prin a-l parafraza pe Dosoftei, şi el un cărturar & traducător de vocaţie, zicând: „Că şi de la Bratislava luceaşte lucoare”, alias Svetovej!

Invalidarea alegerilor municipale din 3 iunie curent, în urma cărora Andrei Năstase a fost ales – şi, nota bene: felicitat de către contracandidatul său socialist Ion Ceban, ce şi-a recunoscut astfel înfrângerea – primar al municipiului Chişinău, este ultima bombă (cu ceas!) detonată de actuala putere (alias, binomul socialist-democrat). O mână de magistraţi – nu este nici un secret pentru nimeni pe mâna cui a încăput justiţia noastră! – dă de pământ cu voinţa exprimată legal a peste 200.000 de cetăţeni pe motiv că, în preziua scrutinului, candidatul forţelor anti-oligarhice ar fi chemat lumea să iasă la vot. O crimă de lezmajestate, îndemnul de a-ţi exersa drepturile civile! – asta după ce mai multe posturi TV au tot încercat să descurajeze lumea să voteze, după scoaterea din cursă în turul întâi a Silviei Radu, aşa-zisa candidată independentă.

Privită retrospectiv campania electorală, se observă cu ochiul liber că ceva nu a mers bine de la bun început pentru actuala putere – maşina propagandistică a lucrat la turaţii maxime, atât că realitatea de pe teren, şi tot mai mult şi din capul oamenilor, a contrazis-o pas cu pas. „Satele potiomkiniene” – iar în cazul de faţă, imaginile în foto shop înfăţişând-o pe primăriţa interimară pe toate fronturile, pe post de salvatoare a capitalei! – n-au mai păcălit pe nimeni, iar orăşenii au întors decisiv pagina scrisă dinainte. Scenariul nr. 1 – unele sondaje dând-o câştigătoare chiar din primul tur pe Silvia Radu – a trebuit rescris de urgenţă, în condiţiile în care candidatul socialist părea favorit, iar candidatul proeuropean avea de remontat o diferenţă de circa 10%. „Trucul” cu susţinerea din partea PD, încercat în campania prezidenţială (şi demontat piesă cu piesă, după ce s-au făcut publice instrucţiunile secrete ale lui Constantin Botnari, alias Borsetka, care chema la sabotarea candidaturii dnei Maia Sandu), i-ar fi ridiculizat o dată în plus pe democraţi, şi aşa în pierdere de credibilitate. În plus, avocatul Andrei Năstase a fost ţinta privilegiată a mass-mediei controlată de PD, aşa-zisele „investigaţii jurnalisticei” mergând până la înregistrarea neautorizată a convorbirilor telefonice dintre fiu şi mamă. În aceste condiţii, nu-i de mirare că la tradiţionala conferinţă de marţi a PD-ului, în ziua de 5 iunie n-a ieşit preşedintele partidului, ci unul dintre locotenenţii acestuia, pentru a-i felicita, cu jumătate de gură, pe chişinăueni pentru menţinerea vectorului proeuropean al capitalei.

Revenind la decizia Curţii de Justiţie de marţi, 19 iunie, prin care scrutinul din 3 iunie este invalidat, ceea ce înseamnă că interimatul actualului primar (neales!) se prelungeşte sine die până la alegerile ordinare din 2019, constat cu îngrijorare că tocmai s-a deschis cutia Pandorei a impunităţii absolute – în cei 27 de ani de statalitate, nici o putere nu a mers până la a anula însuşi temeiul democraţiei, alegerile libere şi independente. Că s-au fraudat alegeri, se ştie; că s-au re-compus alianţe şi coaliţii după alegeri, iarăşi nu e un secret; că o discretă fracţiune parlamentară şi-a îngroşat rândurile, pe seama celorlalte, până a deveni majoritară, am văzut-o şi pe asta, dar să declare NULE peste 200.000 de voturi legal exprimate, doar fiindcă nu s-au potrivit socotelile de acasă cu cele de la târg, iată o premieră pe cât de insolită, pe atât de periculoasă. În cinismul ei, rimează cu celebra vorbă a lui Stalin: „Nu contează câţi şi cum votează, contează cine numără voturile”; doar că lucrurile au mers mai departe – şi după ce oamenii puşi să numere voturile şi-au dat verdictul, e cu putinţă o răsturnare a situaţiei. „Şi ce se mai poate, când totul se poate?!”, vorba poetului.

În mitologia populară se vorbeşte despre „cele trei ceasuri rele” ale zilei de marţi, zisă şi Marţolea. Să fie oare o simplă întâmplare faptul că liderul PD îşi ţine conferinţele de presă în fiecare marţi, dând indicaţii şi formulând direcţii strategice de dezvoltare a ţării ca şi cum RM ar face parte in corporis din PD? Ei bine, omul de marţi – alias, Marţolea – a ieşit în faţă şi de data aceasta marţi, 19 iunie, cu doar câteva ore înainte de şedinţa Curţii de Justiţie (a cărei sentinţă, bănuiesc, o ştia dinainte), pentru a-i cere Guvernului să meargă în teritoriu, altfel spus să înceapă de pe acum campania electorală în vederea scrutinului parlamentar din toamnă. Între timp, RM îşi confirmă o dată în plus – după cele două interimate prezidenţiale – statutul de ţară interimară. Rimează, nu?!