Emilian Galaicu-Păun

Pe 21 martie curent, jour pour jour, se împlinesc 50 de ani din ziua când, urcaţi în patul lor dublu dintr-o cameră de hotel, dar lăsând uşile laaarg deschise pentru mass-media din toată lumea, britanicul John Lennon şi japoneza Yoko Ono s-au apucat de făcut – îndemnându-i şi pe alţii în acest sens – peace and love and not war. Cu doar un an înainte francezul Serge Gainsbourg şi britanica Jane Birkin, pe care o întâlnise de curând, imprimau în duet hitul 69 – Année érotique.

Mişcarea beat punea stăpânire pe Terra, cel puţin în inimile tinerilor – lumea părea să-şi mai acorde o şansă, după care a venit războiul din Vietnam, revoluţia din Teheran, apoi invazia sovietică din Afghanistan, în fine SIDA…

Din întâmplare sau nu, tot pe 21 martie este Ziua mondială a Poeziei – îngăduie-mi-se să particip şi eu la această sărbătoare, printr-un text transpus de Adam J. Sorkin în limba, dacă nu a lui Shakespeare, cel puţin a lui John Lennon (amintind, între paranteze, că „Sorkin’s translations with Diana Manole of six of Galaicu-Păun’s poems were honored in the 2017-18 John Dryden Translation Competition [UK] of the British Comparative Literature Association/the British Centre for Literary Translation at the University of East Anglia (the award of second prize), and are currently awaiting publication in the BCLA journal and on its website. Sorkin’s translations of other Galaicu-Păun poems have also been nominated for Pushcart, Sundress Best of the Net, and Dzanc Best of the Net prizes”):

[from brain to sex the spine…]

from brain to sex the spine is designed to change gears like a bicycle chain, my love.

a bicycle named desire. the balanced

movement of her hand while she leads the way – as we ape

the beast with two backs – I lightly stroke her vertebrae, then she slips

through my fingers like a bead necklace, a space-time continuum. pedaling in the nakedness

of her legs that chain me in viparita maithuna – while

along highway 69 (“the road of longing”) we loop on

la tour de france – now accelerating, now clasping

her soles in pious prayer, and she communicates names to time: Yin Time. a response

comes like a reply – from the point of view

of a corpse (“then, oh, beauty! shout out to the vermin…”) –

like Ion Neculce: “worms, my god” she is not as I am and is when I am not. does life expectancy

in men show itself to be no more than a pair of bare legs

below the hem of an amazon’s skirt? a nun’s? a nun of death

* translated by Adam J. Sorkin and Lidia Vianu

** Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă.

Ceea ce a frapat spiritele în atacul terorist din Noua Zeelandă este Arma-Manifest cu care australianul de 28 de ani – nu i-ar mai veni numele (deşi, bănuiesc, se şi vede pomenit alături de norvegianul Anders Breivik)! – şi-a asasinat cele 50 de victime & rănit alte câteva zeci, mai şi filmând carnagiul într-o postare live pe Facebook: o mulţime de nume ilustre, care mai de care din istoria europeană (printre care, şi câteva româneşti – de la Vlad Ţepeş la Ştefan cel Mare) şi nu numai, acoperind patul & ţeava armei de foc, tot atâtea argumente forte în cruciada sa contra „invadatorilor” musulmani. Cinismul acestei „asocieri” este oarecum similar celui al naziştilor, care nu ezitau să afişeze, la intrarea în lagărele de concentrare, lozinci cu formula (de-acum, de tristă faimă): „Munca te face liber!” – şi într-un caz, şi în altul, cuvintele devenind o armă letală.

### Vezi și... ###

Un număr de 36 de persoane rămân spitalizate după atacul terorist din Noua Zeelandă, cel al deceselor a crescut la 50

Cu un secol şi ceva înainte, membrul mişcării Народная Воля Serghei Neceaev (1847 – 1882) publica Catehismul revoluţionar, iar în data de 13 martie 1881 punea la cale atentatul cu bombă contra lui Alexandru al II-lea, în urma căruia era asasinat tocmai ţarul care desfiinţase iobăgia. Atentatul va avea un mare răsunet în Europa şi va da startul unei noi metode de luptă politică. Prezent la procesul lui Neceaev şi al „bombiştilor”, marele F.M. Dostoievski lua note pentru ceea ce va deveni ultima sa capodoperă, romanul Бесы (Demonii; în unele traduceri, Posedaţii), scriere împotriva căreia se pronunţa cu o deosebită înverşunare Vladimir Ilici Lenin (adeptul declarat al „epurării prin teroare: justiţie sumară, execuţii fără multă vorbă”), numind-o «мракобесие». Să ne întoarcem însă la Catehismul revoluţionar, patul germinal al tuturor celor porniţi să refacă lumea după chipul şi asemănarea lor:

„3. Un revoluţionar dispreţuieşte orice teorie… El nu cunoaşte decât o singură ştiinţă: cea a distrugerii… Acest scop e mereu acelaşi: a distruge cât mai repede şi cât mai sigur această nedreptate care este ordinea universală.

4. Revoluţionarul dispreţuieşte opinia publică. El nu are decât dispreţ şi ură pentru morala socială actuală (…)

6. Zi şi noapte revoluţionarul nu trebuie să aibă decât un gând şi un scop: inexorabila distrugere. Totodată urmărind cu sânge rece şi fără răgaz îndeplinirea acestei predestinări, el trebuie să fie mereu gata să moară, dar şi să ucidă cu mâna sa pe toţi cei care se opun realizării acestui scop.

7. Natura adevăratului revoluţionar exclude orice romantism, orice sensibilitate, orice entuziasm, orice elan. El exclude de asemenea orice sentiment de ură sau de răzbunare (…)

14. Revoluţionarul poate şi e nevoit adeseori să trăiască în sânul societăţii, în vederea necruţătoarei sale distrugeri, şi să dea impresia că ar fi cu totul diferit de ceea ce este în realitate.

15. Întreaga această societate josnică se împarte în numeroase categorii. prima este alcătuită din cei care trebuie suprimaţi fără întârziere. Tovarăşii vor alcătui lista acestor condamnaţi (…)

24. Sarcina noastră este de a distruge: o distrugere teribilă, totală, necruţătoare, universală.”

(citat după Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul. Forme ale opresiunii şi dreptul la rezistenţă din Antichitate până în zilele noastre, Ed. Cartier, 2003)

…Şi ca şi cum o singură dramă nu ar fi de-ajuns pentru a încheia săptămâna – prima din postul Paştelui! – pe-o notă tragică, şi Vestele galbene din Franţa au semănat teroare pe Champs Elysées, spărgând vitrinele magazinelor şi incendiind case de locuit, mai ceva ca sanculoţii de la 1789, asta în timp ce la Paris are loc tradiţionalul Salon Internaţional de Carte. În mort cert, pe pietrele desprinse din caldarâmul parizian & pe spray-urile spărgătorilor nu scrie Libertate de-a trage cu puşca (volum de poeme semnat de Geo Dumitrescu, apărut în 1946)!...

* Opiniile autorului nu coincid neapărat cu poziția Radio Europa Liberă.