Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

(Tocmai am primit de la scriitorul Koksis Francisko, din Târgu Mureş, pdf-ul volumului său de interviuri Urme pe zăpada memoriei, Editura Ardealul, 2020, în paginile căruia am descoperit şi dialogul nostru de-acum 7 ani, „De la poezia jocului secund la romanul în 3D”, publicat în Vatra, nr. 8-9/2013. Înainte de a-l prezenta, în cadrul emisiunii mele „Cartea la pachet”, îngăduie-mi-se să citez un fragment de interviu, cu precizarea că Domnia Sa întreabă, iar subsemnatul răspunde; tema merită – şi va fi! – dezvoltată.)

  • Cum încadrezi literatura română în context regional şi european? Îţi pun această întrebare, deşi sunt conştient că reperele, coordonatele de raportare sunt precare, nu avem destule istorii literare şi dicţionare care să ofere informaţiile necesare pentru a judeca valoarea culturilor din preajmă. Criteriul premiilor „mari” este relevant? Ar fi posibilă o astfel de comparaţie sau ierarhizare? Dacă da, ce privilegiem – unicitatea, specificul fiecăreia sau trăsăturile generale? Dacă nu, care crezi că sunt aspectele – istorice, culturale, materiale – imperios necesare cunoaşterii reciproce, pe baza cărora să ne aşezăm pe o scală de valori?
  • Dacă-mi amintesc bine, deja Eugen Lovinescu punea problema sincronizării; altfel spus, orice literatură naţională se defineşte şi în raport cu culturile din preajmă, acum mai mult ca oricând. Sârbii, maghiarii, bulgarii ş.a., ca să ne raportăm doar la vecinii apropiaţi, au dat nume mari – dar cât de bine le cunoaştem? (Şi în ce măsură ne cunosc şi ei valorile noastre?) Cert e că ICR-„echipa Patapievici” a reuşit să facă vizibilă literatura română, nu doar pe Bătrânul Continent, ci şi în Lumea Nouă, o formidabilă rampă de lansare (de care a beneficiat însă „echipa Marga” – eram la faţa locului când au apărut studenţii cu măştile lui Pleşu, Cărtărescu ş.a.) fiind şi recentul Salon du Livre de la Paris. De-aici şi până la „infuzarea albastrului de Voroneţ în cerul european” e însă cale lungă – iar după replierea „autarhică” a actualului ICR, frică mi-i că-n locul vaselor comunicante (româno-francez, -englez, -german, -italian etc.) vom avea un circuit închis, centripet, ouroboros! Mai pe româneşte spus, ne furăm noi înşine căciula! Nu că „marile premii” din afară ar fi 100% relevante – există şi suficienţi scriitori români „de export” abonaţi la distincţii de tot felul şi care, în ţară, nu se prea bucură de apreciere… –, dar cel puţin ne situează, graţie unui „-escu”, pe harta culturală a lumii. Pe de-altă parte, nu pot să nu mă întreb: ce ne facem cu autorii intraductibili, dar care au formatat à jamais literele noastre? Îmi povestea, la un moment dat, Philippe Loubière despre o traducere catastrofală a Crailor de Curtea-Veche în franceză, care în loc să ne pună în valoare „unicitatea”, nu făcea decât să ne fixeze într-o „provincie imaginară” à la Villiers de l’Isle-Adam sau Barbey d’Aurevilly, şi încă într-o franceză prêt-à-porter! Cum frumuseţea multor scrieri de-ale noastre stă într-o limbă română absolut fermecătoare, mă întreb dacă nu cumva ceea ce se pierde la traducere este mai mult decât ceea ce se „capitalizează” în urma „transferului” de bunuri/valori. Altfel spus, care-i rentabilitatea unor astfel de operaţii? (Ruşii zic, în asemenea cazuri: „Себе дороже!”, cum ar vei – nu face pielea cât dubala…) Nu-i mai bine aşadar să ne edificăm literatura naţională în ideea unei expresivităţi „intraductibile”? Nu chem să ne închidem în ţarcul naţional, din contră, ci să ne cultivăm sentimentul propriei valori, sprijinindu-ne pe atuurile unei limbi „pline” & cu o potenţialitate excepţională – ceea ce spunea şi regretatul nostru prieten Alexandru Muşina, în Scrisorile unui fazan. De pildă, am auzit de nenumărate ori, în ultimele două decenii, că MHS (pentru neiniţiaţi – Mircea Horia Simionescu) ar fi un „Borges al nostru”, nu şi că Michel Houellebecq este un „Alexandru Ecovoiu galez”, să zicem (comparaţia şchiopătează de ambele picioare!), încât frică mi-e că am dezvoltat un teribil complex de inferioritate, la care se mai adaugă şi frustrarea asta mai veche, cu Nobelul neacordat. Iar când ni se va acorda totuşi – „căci va veni şi ziua ceea”, vorba poetului – , parcă văd ce dezamăgire generală va urma, imediat după un of!-of!-oftat de mulţumire eliberatoare! Revenind la miezul problemei, nu pot să nu constat o „neaşezare” a literaturii noastre – în ciuda unor certe realizări, mai cu seamă în poezie (cu ceva răsunet planetar, graţie Avangardei!) – pe harta marilor puteri culturale europene, ba chiar şi a Mitteleuropei. (Să fie din cauza limbii, vorbite DOAR de vreo 30 milioane de români?! Dar şi portugheza parcă-i vorbită, cel puţin pe Bătrânul Continent, doar de vreo 10 milioane de lusitani, şi totuşi a dat un mare (cât patru!) poet universal, Fernando Pessoa, dar şi un mare romancier, unul cu adevărat de Premiul Nobel, José Saramago!...) Mă opresc aici, spre a-mi cultiva – candid – grădina!

„Dacă vreodată veţi dori să vedeţi un loc năpăstuit de arhitectura sovietică, acesta este locul pe care trebuie să-l vizitaţi. Totul este sur, voluminos şi absolut lipsit de stil. Există câteva parcuri obosite în centrul oraşului pentru a alunga monotonia şi un presupus lac în partea de vest din centrul oraşului. Din păcate, el a secat şi a fost umplut cu gunoi” – alese cuvinte despre Chişinău, plasat pe poziţia a 4-a (carevasăzică, nici măcar în d’ale contraperformanţei nu am prins podiumul în viziunea celor de la Travel.ninemsn.com) în Topul celor mai urâte oraşe din lume, imediat după 1. Sumqayit, Azerbaijan; 2. Guatemala City, Guatemala; 3. Riyadh, Arabia Saudi, şi înaintea de: 5. La Oroya, Peru; 6. Naypyidaw, Myanmar; 7. Ciudad del Este, Paraguay. Nimic de spus – frumoasă realizare!

Pe de-altă parte, Chişinăul a devenit demult o referinţă culturală pe plan mondial, de-ar fi să amintesc doar de L’Homme aux valises, ultima piesă a lui Eugène Ionesco, în care se afirmă la un moment dat, nici mai mult nici mai puţin, că cel mai bun loc de întâlnire ar fi chiar această urbe cu un nume atât de puţin eufonic.

Ne aducem şi noi modesta contribuţie la fasonarea imaginii capitalei Republicii Moldova pe plan dacă nu mondial, cel puţin european, ataşând mai jos versiunea germană a poemului Ch-ău, dacă tot îl evocăm nostalgic pe neamţul Carol Schmidt, de departe cel mai longeviv primar al Chişinăului (1877 – 1903). Cine ştie, poate că responsabilii cu topul de la Travel.ninemsn.com, citindu-mi aceste versuri într-o limbă de circulaţie mondială, se vor gândi că până şi-n această „arhitectura sovietică” locuiesc totuşi (şi) nişte poeţi, ceea ce înseamnă că nu-i totul pierdut!

* * * * * * *

Ch-ău

(ragtime)

Ch-ău stadt in der ebene hingestreckt wie ein kuhfladen auf dem feldweg

Ch-ău stadt der dunkelheit

ebenholz-stadt die

ein verrückter auf dem kleinen finger dreht wie eine scheibe und eine million füße

gehen eilen ständig von den rändern zur mitte in einem kreis einer spirale

wo die leere gähnt an der stelle des glockenturms

neben-

an das w.c. das erste gebührenpflichtige in der stadt

du löst eine eintrittskarte und während du auf dem klo hockst dein glück versuchst – ätsch!

1 9 (sind die ersten ziffern) macht zehn und (weitere zwei)

7 1 macht acht – das jahr in dem du zum ersten mal den asphalt und häuser mit neun

und noch mehr stockwerken gesehen nur hundert schritte von der öffentlichen toilette entfernt

entwand dich unter dem autorad damals Der liebe Herrgott

in bluejeans verkleidet dass du nach einigen tagen zur schule gehen kannst

großwachsen deine eltern erfreuen wegfahren zurückkehren kannst

hauptstadt

mit einem namen als ließest du wasser fließen während du … Ch/Pis(s-

in)ău weißes spülbecken in denen sich die hände waschen die premierminis-

ter die nach einem jahr ausgewechselt wurden (ach dieses weiße ist nur die hülle

der schwarzen compact-disc the ch-nău)

in der drehung zeigt das nichts

auf einmal seine unterwäsche aus schaum wie Die Tänzerinnen

von Lautrec mit „hast du unsere beweglichkeit gesehen?“

zu ihren füßen liegen

Christus und Judas wälzen und werfen sich hin und her im schlaf bis sie den platz wechseln

halb eins zeigt die wanduhr jene denen gerade sie beide gehören

der bauchredner

sitzt neben dem herrn präsident (dieser da er kaum rumänisch versteht

bewegt seine lippen während gleichzeitig der bauchredner spricht

über Was I-mportiert Republik Unabhängigkeit)

ch-ău stadt wie eine hand vor dem mund keine vorsehung

steigt herab mit einer gruppe genossen auf gemeinem

arbeitsbesuch

die erteilung des visums

beglückt dich gleichermaßen wie die erteilung der klausel

stell dir vor Guan Yin wie er auf Lao wartet sag

er möge es dir im voraus widmen beim tor im westen heraustreten Über Dao

und Macht

sieh die mütter der champions wie sie ihre sprößlinge säugen mit Cola-Cao

du hast eine ausgestreckte hand im magen die um eine milde gabe fleht

du hast da einen körper der dazu verdammt ist ihn zwischen Ana

und Caiafa zu teilen du hast das wahlrecht Die Freiheit mit dem Gewehr zu schießen

eine frau die in ihrem eigenen leib eingesperrt ist wie der panther im käfig

Der Zentralfriedhof in der Armenischen Straße eine gute ruhestätte

für die ewigkeit und spaziergänge

du hast etwas was sie nicht hat

und genau nach maßgabe ihrer wünsche

du hast die stadt die der verrückte auf dem kleinen finger dreht mit tempo 33

und in der du auch wenn du stillstehst wie eine nadel auf eine scheibe gelegt dich verhältst

Ch-ău schwarzer nimbus wie ein fingernagel den der onyxglanz traf

beschworen: „dürre sonne vom sonnenaufgang

vom mittag vom tageszenith

von der sonne untergang

aus der mitternacht

aus der stunde des hahnenschreies

vom sich-ergießen der morgenröte

dürre sonne mit erquicken

dürre sonne mit entzücken

dürre sonne mit dem messer

dürre sonne mit dem pfahl

sonne dürr weiß schwarz…“

du hast da den flegel

der nation der es bis in den Senat gebracht hat

dir graut vor anthologien du hast leberschmerzen

du wirst verrecken doch was schert es mich solange andere längst dahingegangen

in dem dreieck das auf der scheibe angebracht ist das alter Jesu

das vermittelt diesem ein gewisses tempo

sie haben dich gesehen wie du mit der Trauer walzer getanzt hast übergewichtige frau

(die übrigens jeder zweite mann in der stadt gehabt hat)

du öffnest die augen von denen zwei autobahnen ausgehen verfolgst gierig

den verkehr in entgegengesetzte richtungen

siehst (von kind auf bis zum putsch als sie ihn wegtrugen)

Lenins denkmal ein barbarisches phallisches symbol siehst die Arche

(des triumphes?!...) des Noah – ein drehtor das sie versuchen

zu verführen – ja woher! siehst Zehntausend Wesen

ADAM-iten und EVA-kuiert durch autotüren kasinos kerker

siehst Den Maiskolben dick wie ein bunker abgeflacht wie die stirn

eines agronomen wo die parlamentarier häufig zum maisbrei

aufsetzen das gebäude des ZK (gewesenen) in form einer sichel

die Kathedrale die auf die knie gefallen ist wie ein altes weib

das das kreuz (unseres?) erzbischofs von Ch-ău Vladimir küsst

finster wie im arsch

siehst den fehler in der zeitung erste seite Mircea Snegur

du schließt die augen leitest den straßenverkehr

durch die tunnel (zwei) durch knochen getrieben hörst Pergolesis

Stabat Mater

riesen-scheibe von einer stadt die in ihrer ekstatischen drehung (posthum)

Ion Aldea und Doina erklingen lässt auf ihrem letzten weg

Zehntausend Wesen sind hervorgekommen um ihren übergang zu begleiten

als trügen einen brautschleier der page Ewigkeit und die soubrette Undsoweiter

Ch(ristus möge sie in seinem namen)au(fnehmen)

bauplatz wo sich nichts zuträgt

ragtime

höllenschlund

leere die sich in der mitte der scheibe ausdehnt ist gerade dabei über den rand

der platte zu schwappen eine leere dank der diese sich drehe und rühre

immer schneller: 33 - 45 - 78 – eine klappermühle

zack zack zack

am ende wendest du das blatt

(die handfläche

die wange

die eintrittskarten

die rückseit)

drehst die platte um

am ende das gleiche: im leeren wie im vollen versteckt sich die nützlichkeit

versteckt sich der nutzen sich der nutzen der nutzen

(traducere în germană de Hellmut SEILER)

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG