Emilian Galaicu-Păun

Un nou fenomen cultural ia amploare în Chișinău – Nocturnele de la Teatrul „Eugène Ionesco” (în continuare – Nocturne T.E.I.), ajunse iată la cea de-a treia ediție. (Aide-memoire: Nocturnele T.E.I. au debutat vineri, 25 martie curent, tema ediției – Eugène Ionesco, evocat de regizorul Mihai Fusu care a fost în casă la Maestru, după ce că un alt regizor basarabean, Mihai Țărnă, ne-a plimbat prin Parisul lui Ionesco, într-un filmuleț documentar de cca 10 minute, iar pe post de invitat special – regizorul ieșean Ion Sapdaru, un fost ionescian; cea de-a doua ediție a avut loc într-o miercuri, 27 aprilie, tema ediției – Dragostea, invitat special cobzarul & cărturarul (nu-i de ici-colea, să ai două doctorate la doar 30 de ani) Bogdan Mihai Simion, de la Lăutarii de mătase, vernisaj Andrei Negură.)

Din ce se compun Nocturnele T.E.I., se vor întreba cei care încă nu au avut șansa de a fi invitați la nicio ediție, iar eu voi răspunde prin a vi le arăta, făcând un rezumat în imagini a celei din 27 mai, fără alte comentarii. Dat fiind tema Nocturnelor T.E.I. din mai – Regalitatea, câteva manechine îmbrăcate în straie regale sunt plasate pe terasa teatrului, iar invitații sunt întâmpinați cu șampanie de pe la 19.15-19.30. La 19.45, se vernisează expoziția pictorului Anatol Danilișin (n. 22 mai 1960), care va rămâne în sediul teatrului timp de o lună, până la Nocturnele din iunie.

Spectacolul propriu-zis începe la 20.00, odată cu intrarea în scenă a Bufonului, jucat de Anatol Guzic, dar cel care dă tonul este Anatol Mahovici interpretând în premieră de unul singur o piesă la pian pentru mâna stângă. Le plat de résistence în ce privește cartea – o componentă sine qua non a Nocturnelor T.E.I. – o constituie dubla lansare a volumelor marelui istoric francez contemporan Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental și Regele ucis de-un porc, Editura Cartier 2022, prezentate inspirat de Heraldul de Stat al Republicii Moldova, dr. Silviu Tabac.

Imediat după, actorul Andrei Sochircă recită Mistrețul cu colți de argint, capodopera lui Ștefan Aug. Doinaș, probabil cel mai frumos poem... cinegetic din literatura română.

Răvășitor cu asupra de măsură, și monologul regelui Béranger, din spectacolul ionescian Regele moare, interpretat de (Majestatea Sa) Petru Vutcărău.

La fel, și cântecul de leagăn (versuri Grigore Vieru, muzică Marian Stârcea) interpretat de Ilona Stepan, conducătoarea Capelei „Doina”, pentru aniversarul serii, pianistul Iurie Mahovici.

Pentru mine, punctul culminant al Nocturnelor T.E.I. l-a constituit momentul omagial Iurie Mahovici (n. 18 mai 1962), care a cântat de unul singur (cu mâna stânga), apoi la patru mâini cu Anatol Lapicus, și chiar la șase mâini, cu Anatol Lapicus și Vitalie Gavruc. Dar mai cu seamă ceea ce a povestit, întâmplări din viața sa atât de bogată pe plan uman și artistic, a marcat spiritele – Chapeau, Maestro!

Și sigur, cireașa de pe tort – dansatorul și coregraful kievean Radu Poclitaru (n. 25 martie 1972, la Chișinău), intervievat de scriitorul Constantin Cheianu, după ce că au fost proiectate mai multe secvențe din montările celebre ale Domniei Sale.

Pomenesc, în fuga condeiului (mouse-ului, de fapt), și de rubrica „Chișinăul interbelic”, susținută de scriitorul Alexandru Corduneanu, despre care merită să vorbim mai pe larg (o vom face, cu prima ocazie); la fel, și evoluția interpretei Violeta Botezatu, și câte și mai câte prezențe admirabile, imposibil de cuprins într-o relatare fugară. Bref, un regal marca T.E.I.

După cum bine ştiţi, S/Z este titlul unui eseu de Roland Barthes (1915 – 1980), publicat la Editura Seuil, Paris, 1970, în acelaşi an în care tipărea L'empire des signes (Imperiul semnelor, Cartier, 2007, în traducerea românească a lui Alex Cistelecan). Să fie oare un semn de revenire la normalitate, acest Festival du Livre de Paris 2022, care s-a ţinut la Grand Palais Ephémère, între 21 şi 24 aprilie curent? Ce mult ne-am fi dorit cu toţii, asta în ciuda războiului din Ucraina care – volens nolens – s-a infiltrat şi el în campania electorală franceză, fiind dezbătut de către cei doi finalişti, preşedintele în exerciţiu Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, în ultima lor confruntare televizată, din seara de 20 aprilie (chiar ziua de naştere a lui Hitler, după cum zice calendarul).

Nu mi-a venit să-mi cred ochilor, în seara primei zile de Festival, 22 aprilie (chiar ziua de naştere a lui V.I. Lenin, după cum zice acelaşi calendar) – în care am participat la o Matinée de poésie roumaine, alături de poeţii Radu Bata, Jean Poncet şi Linda Maria Baros, urmată apoi de o masă rotundă, La traduction dans la vie d’une oeuvre littéraire, împreună cu Laure Hinckel, Jean-Louis Courriol şi Jean Poncet –, când, odată ieşit în oraş, am văzut Z-tul invaziei ruseşti pe una dintre clădiri de pe Rive Droite. De când oare PariS se scrie… PariZ?! Deloc întâmplător, marea dezbatere de sâmbătă, Le role de l’écrivain dans la cité: vérité et propagande, cu Florina Ilis, Oleg Serebrian şi Matei Vişniec, animată de jurnalistul Hubert Artus, s-a axat tocmai pe probleme de actualitate (y compris, socială & politică), tustrei vorbitorii pledând, în maniere diferite & cu nuanţe specifice experienţei fiecăruia, cauza intelectualului angajat. Bref, o masă rotundă pe cinste, în faţa unui public umplând până la refuz amfiteatrul de la Festival du Livre.

În speranţa că imaginile sunt uneori mai grăitoare decât orice relatare în cuvinte, vă invit să intraţi la Grand Palais Ephémère, pentru o retrospectivă a acest prim Festival du Livre 2022 care tocmai s-a încheiat, dacă nu cumva abia începe – în cazul literelor române, cu noile traduceri ce se vor face de-aici încolo; cine ştie, poate chiar pentru Festival du Livre 2023, într-un Paris scris cu S, nu cu Z.