Băsescu obsedează opoziția, până la nevroză și din toate pozițiile. Prin prezență, dar și prin absență.
„Mai grava decat criza este aparitia curentului antisistem” (Sabin Orcan/Adevărul)
Vizita pe care o face mâine Traian Băsescu are importante mize strategice pentru Romania.
Noul ministru pentru fonduri europene moşteneşte un dezastru (M. Marian/Evenimentul zilei)
Odată cu aderarea la NATO, România a fost nevoita să adere şi la regulile democraţiei apusene şi, cu paşi mici, adesea nesiguri, să se apropie de civilizaţia occidentală.
Ghinionul PNL - Crin Antonescu (M.Cărtărescu/Evenimentul zilei)
Sunt unii care speră ca, după reforma administrativ teritorială şi modificarea Constituţiei, România să se numească republică guvernamental-prezidenţială, aducând cuplul în faţa altarului, să-l spele de păcate.
Niciuna dintre unviersitatile private nu se inscrie in rindul celor dedicate cercetarii avansate si ca atare nici una dintre ele nu va mai putea organiza doctorate.
Ministrul Educaţiei crede că acum tinerii vor fi mai bine informaţi. Numai că problemele învăţământului românesc rămân în picioare.
O toamnă tristă pentru social-democrati, liberali şi conservatori (Horia Tabacu/Evenimentul zilei)
Dacă 80 la sută dintre români au cea mai mare încredere în biserică, se poate înţelege de ce puterea va finanţa excesele înalţilor prelaţi.
Belgia - ţara fără guvern, cu cea mai mare creştere economică din UE (Liviu Antonesei/Adevărul)
Încarcă mai mult