Niciuna dintre unviersitatile private nu se inscrie in rindul celor dedicate cercetarii avansate si ca atare nici una dintre ele nu va mai putea organiza doctorate.
Ministrul Educaţiei crede că acum tinerii vor fi mai bine informaţi. Numai că problemele învăţământului românesc rămân în picioare.
O toamnă tristă pentru social-democrati, liberali şi conservatori (Horia Tabacu/Evenimentul zilei)
Dacă 80 la sută dintre români au cea mai mare încredere în biserică, se poate înţelege de ce puterea va finanţa excesele înalţilor prelaţi.
Belgia - ţara fără guvern, cu cea mai mare creştere economică din UE (Liviu Antonesei/Adevărul)
Muncitorii români întîmpină greutăţi şi în Franţa, Olanda, Austria, Germania, Belgia, Marea Britanie şi Elveţia.
Dezastrul pare fără precedent. În realitate, este vorba doar despre o vigilentă mai mare a supraveghetorilor.
Roşia Montană: toţi vom pierde. (Mircea Cărtărescu/Evenimentul Zilei)
Al treilea pilon al revitalizării economiei, consumul, rămine încă blocat, fiindcă românii au continuat să-şi reducă drastic cheltuielile.
Sărăcia, generalizată de crize interne şi externe, a fost sistematizată şi ierarhizată de dragul retoricii politice şi a ideologiei.
Presedintele Traian Băsescu pare deranjat de balansul Chişinăului în chestiunea aderării la Uniunea Europeană.
E comod să baţi câmpii şi să te agăţi de spectrul lui Ceauşescu sau să crezi că poţi transforma litoralul într-un soi de Las Vegas.
Încarcă mai mult