S-au supărat rușii pe ambasadorul german în România pentru că a vorbit despre anexarea Crimeii?
Închisoarea, ca şi arena politică, stimulează fecunditatea în toate modurile posibile.
Potrivit legii, pedepsele pot fi micșorate cu 30 de zile pentru fiecare lucrare științifică scrisă în închisoare.
Prezenţa militară a Statelor Unite în Flancul Estic al NATO (Hotnews.ro).
O nouă carte de Emilia Șercan la Editura Polirom.
Lipsa unei reacții a Bucureștiului la mărirea bugetului american pentru apărarea statelor est-europene (Cristian Pantazi/Hotnews.ro).
Sondaj IRES: 47% dintre români și-au pierdut încrederea în preoți.
Acordul României cu Fondul Monetar Internațional a expirat în septembrie.
O scrisoare trimisă de 11 Camere de comerț din diverse state și adresată Parlamentului și președinției de la Sofia.
Navele militare turcești, nu foarte noi, dar încă performante, și crucișătoarele americane, germane sau franceze.
Decizia de închidere a dosarului Revoluţiei a fost luată, ironia sorţii, pe când se împlineau douăzeci şi şase de ani de la primul miting de protest anticomunist organizat de partidele istorice.
Glumele PSD la fel ca explicațiile Curții Constituționale.
Încarcă mai mult