Atunci când editorii prestigioasei reviste academice Slavic Review m-au invitat să recenzez cele trei volume monumentale de istorie a comunismului apărute la Cambridge, n-am realizat imediat ce sarcină dificilă îmi asumasem. Aveam de-a face aici cu cel mai bun nivel științific, o pasionată și caleidoscopică perspectivă a unei serii multifațetate de fenomene complexe pe care le plasăm, de obicei, sub eticheta „ascensiunea și prăbușirea comunismului”.
Întâmplarea face că predau un seminar cu acest titlu de ani de zile. Structura și bibliografia cursului meu sunt convergente cu filosofia care subîntinde aceste fascinante volume. Arhitectura seriei de la Cambridge este admirabilă. Fiecare capitol sintetizează un anumit subiect și se încheie printr-un scurt eseu care sugerează lecturi complementare. Istoria politică se contopește cu istoria culturală și socială. În plus, efortul implicat este acela de a înțelege sensurile experimentului comunist și de a scoate în evidență rolul violenței și represiunii, de a explica vraja religiei politice seculare a leninismului și înregimentarea voluntară a milioane de oameni în acțiunile utopice comuniste. Capitolele individuale examinează atent terifiantele efecte ale proiectelor leniniste în Uniunea Sovietică, Europa de Est, China și alte țări, însă aceste trei volume nu reprezintă o nouă Carte neagră a comunismului, adică o investigație a terorii, epurărilor, crimelor în masă și atacurilor genocidare împotriva unor întregi colectivități umane.
Așa cum se prezintă seria, avem de-a face aici cu o binevenită pereche metodologică pentru Dicționarul editat la Princeton University Press, în 2010, de către Silvio Pons și Robert Service, una care furnizează mai multă informație și adâncește argumentele celor care contribuiseră la acel remarcabil volum. Provocarea constă în a oferi o perspectivă echilibrată și riguroasă asupra a mai mult de un secol de căutare a unei societăți perfecte, egalitare și fără clase. Problema care se pune este cum și de ce a eșuat utopia comunistă? Care au fost factorii intrinseci care au dus la colaps? Poate fi comunismul reformat fără a rupe cu obsesiile revoluționare ale lui Lenin?
Obiectivele ideologice s-au dovedit a fi ambiții revoluționare imposibile. Mai mult decât orice altceva, comunismul (în încarnările lui marxistă și apoi leninistă) a promis înfăptuirea Paradisului terestru. De la glorificarea lui Lenin a „dictaturii proletariatului” la revoluția lui Stalin de la vârf și la revoluția culturală a lui Mao (examinată magistral de către Andrew Walder în volumul al doilea al seriei), scopul (telos-ul) fusese plămădirea unui Om Nou. Cu alte cuvinte, comunismul era motivat de o teleologie antropologică revoluționară. Partidul de avangardă a fost, desigur, vehiculul care a dus la îndeplinire această „realizare măreață”, adică saltul din valea plângerii în regatul libertății.
Dar, mai întâi, să vorbesc despre structură: Cronologia se îngemănează în mod logic cu cadrul conceptual, făcând volumele informative, provocatoare și extrem de agreabile la lectură. Volumul I, editat de Silvio Pons și Stephen A. Smith, tratează soarta marxismului în Rusia, emergența și dinamica bolșevismului, rolul personalităților istorice majore (Lenin, Stalin, Troțki), dar evită capcanele rusocentrismului. Comunismul a fost un fenomen planetar iar limitarea sa inițială la o singură țară (deși una mare) a reprezentat un accident istoric și nu o opțiune teleologică. Această opinie este împărtășită de Robert Service, care scrie despre Lenin ca personalitate istorică; James Harris, care se concentrează asupra lui Stalin; și Bertrand M. Patenaude, care analizează personalitatea lui Troțki și troțkismul. Aceste trei capitole sunt adevărate comori istorice și psihologice, analize de profunzime bazate pe materiale de arhivă clasice și mai recente, precum și alte contribuții academice. Lenin apare, din motive legitime, drept principalul arhitect al fatalei invenții revoluționare care a fost tirania ideocratică bolșevică. Așa cum judicios arată și Robert Service:
„Fără Lenin, strategia Partidului bolșevic în 1917 ar fi fost mai confuză și nedefinită. Fără Lenin, revoluția împotriva guvernului provizoriu ar fi putut culmina într-o coaliție largă de guvernare. Fără Lenin, deciziile de a semna Tratatul de la Brest-Litovsk sau de a iniția Noua Politică Economică n-ar fi fost aprobate. Fără Lenin, n-ar mai fi existat o Internațională comunistă. Fără Lenin, întreaga temelie filosofică, teroare, convingere ideologică și imoralitate ar fi fost lipsite de claritate și incisivitate. [Lenin] a fost un creator al secolului XX” (vol. I, p. 133)
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.